Atacul de sâmbătă al separatiștilor pro-ruși sâmbătă aspra orașului-port ucrainean Mariupol a fost urmat de o rezoluție a Parlamentului de la Kiev, care a declarat Rusia stat agresor, pentru prima dată de la anexarea Crimeii în martie anul trecut și de la izbucnirea ulterioară a conflictului separatist din Donbas, în aprilie. Valentina Ursu a stat de vorbă cu politologul moldovean Leonid Litra, care lucrează de câțiva la filiala din Kiev a organizației Institute of World Policy, despre repercusiunile asupra chestiunii transnistrene ale escaladării tensiunilor din Ucraina.
Europa Liberă: Federația Rusă este considerată oficial, începând cu această săptămână, drept o țară agresoare în Ucraina. Cât de mult va ține cont Rusia de această calificare care i-a fost atribuită? Și cum va proceda ea pe viitor?
Leonid Litra: „Cred că momentul potrivit pentru această declarație era mai devreme, pentru că a trecut aproape un an de când Rusia a anexat Crimeea și sprijină rebelii din regiunea Donbasului. Din această cauză ceea ce s-a întâmplat în Rada din Ucraina este deja o trecere a limitei, pentru că după atentatul de la Mariupol Rada din Ucraina nu avea altă opțiune. În al doilea rând, confirmarea într-un fel de către Rada ucraineană nu este doar o chestie de ordin simbolic. Pentru că acest document este adresat inclusiv Uniunii Europene, inclusiv Statelor Unite, inclusiv G7, ca să recunoască și ele că Rusia este stat agresor. Din această cauză eu cred că va fi mai greu pentru că, din momentul în care Ucraina a recunoscut Rusia ca stat agresor, de acum încolo negocierile cu aceste pseudo-republici vor fi foarte dificile pentru că Ucraina. Din moment ce este în proces de a le recunoaște ca organizații teroriste, nu poate negocia cu teroriștii.”
Europa Liberă: Dar nu a întârziat reacția din partea Moscovei. Adjunctul lor de la externe, Grigori Karasin, a și calificat votul din Rada ucraineană drept unul iresponsabil.
Leonid Litra: „Probabil, domnul Karasin n-a vrut să vorbească despre cât de responsabilă a fost anexarea Crimeii sau ceea ce se întâmplă în Donbas. Dar eu cred că ucrainenii au fost lăsați într-un fel fără altă opțiune. Și dincolo de simbolismul acestui vot, este și o încărcătură juridică pentru că în Ucraina, din ceea ce observ eu, există o dezbatere foarte argumentată și foarte serioasă pe intenția de a apela în Tribunalul Internațional de la Haga, ca să înceapă un dosar privind crimele de război privind terorismul care se întâmplă în Ucraina. Și declarația inclusiv are efecte juridice pentru că rezoluția ONU definește ce poate însemna o agresiune. Și acolo sunt șase sau șapte descrieri și în Ucraina cam patru din aceste puncte sunt realizate. Deci, este inclusiv o parte juridică care va ajuta Ucraina să inițieze un proces internațional de condamnare a ceea ce se întâmplă. Pentru că atunci când vorbim de faptul că Rusia este stat agresor, Rusia neagă, spunând că „oferiți-ne probe, unde sunt, există vreun document care confirmă acest lucru?”. Și eu cred că și acesta e un proces important.”
Europa Liberă: Domnule Litra, situația din Ucraina, unde trupele guvernamentale luptă de aproape un an împotriva separatiștilor pro-ruși ar fi un bun prilej pentru a cere diminuarea prezenței ruse pe râul Nistru, așa cum o cere organizația Promo-LEX, care are în vizor respectarea drepturilor omului din regiunea transnistreană? Ar accepta Federația Rusă așa ceva?
Leonid Litra: „Eu nu cred că Federația Rusă ar accepta sau s-ar lăsa convinsă de contextul regional. Contextul regional, bineînțeles, a erodat acea balanță care exista și acel status-quo care a existat în regiune. El a fost erodat, a fost tulburat, dacă aș putea spune așa, și bineînțeles că există o tensiune și pe Nistru. Dar eu nu văd un scenariu în care Rusia benevol, pentru a demonstra bunele intenții, să le spunem așa, ar renunța la Transnistria sau ar încuraja în mod practic, nu declarativ, reintegrarea, reunificarea și stabilirea controlului constituțional asupra raioanelor din estul republicii. Eu cred că intenția aceasta expusă de domnul Karasin s-ar regăsi mai degrabă în logica că „dacă nu am putut controla Moldova, atunci putem să o facem prin intermediul reintegrării” pentru că în contextul actual, în care avem o balanță foarte fină dintre cei care optează pentru Uniunea Europeană și cei care optează pentru o apropiere de Rusia, este o balanţă foarte fragilă. Şi dacă regiunea transnistreană ar reveni în Moldova, atunci va fi mult mai greu de apărat ideea europeană şi va fi, practic, imposibil de continuat implementarea Acordului de Asociere.”
Europa Liberă: Dumneavoastră v-aţi referit la declaraţia pe care a făcut-o domnul Karasin, sugerând că Transnistria trebuie să fie un raion special cu garanţii speciale ale statutului în cadrul Republicii Moldova integre…
Leonid Litra: „Da, anume la această declaraţie m-am referit. Eu nu aş crede în buna intenţie a Rusiei, experienţa care am avut-o în trecut ne-a arătat acest lucru, dacă nu greşesc, în perioada post-război din Georgia, Rusia dădea semne de bunăvoinţă că ar putea să facă progrese pe regiunea transnistreană. Atunci a fost semnat şi acordul de la Messeberg, cu doamna cancelar Merkel şi mai multe documente care arătau cumva o dinamică pozitivă în rezolvarea acestui conflict, dar care erau nu mai mult decât o falsă traiectorie de a arăta că „uitaţi-vă că acolo noi, în Georgia, am fost duri, pentru că georgienii au pornit o cursă, au atacat primii, dar aici noi într-adevăr respectăm dreptul internaţional şi încercăm să respectăm legea”. Din cauza aceasta eu nu pot să cred aceste declaraţii până nu vedem că se întâmplăm paşi concreţi, în practică. De exemplu, de ce nu s-a reluat timp de un an reluarea negocierilor în formatul „5+2”?”
Europa Liberă: Şi răspunsul dumneavoastră care e?
Leonid Litra: „Pot doar să ghicesc, din păcate, pentru că nu cunosc motivul adevărat. Dar simt că părţile, practic, nu au ce negocia, pentru că logic ar fi şi normal ar fi să fie deschis coşul trei de negociere, cel legat de statut şi de securitate, pentru că altă ieşire nu există. Toate problemele care nu au fost rezolvate încă din celelalte două coşuri se bat cap în cap cu lipsa voinţei politice. Din cauza aceasta, dacă vrem să avem negocieri cu adevărat, trebuie să deschidem coşul trei. Ori reprezentanţii regiunii transnistrene înţeleg că pentru ei aceasta ar însemna să-şi negocieze cumva încetarea aşa-numitei republici. Şi nici Rusia nu este gata. De asta eu cred că nu au avut loc aceste negocieri. Şi pe fundalul, bineînţeles, a ceea ce se întâmplă în Ucraina şi tensiunile care au loc între Moldova, inclusiv cu acele incidente care au avut loc la aeroport şi altele, ele toate creează un fundal pentru discuţii. Şi în acest moment acest fundal pentru discuţii este unul prost.”
Europa Liberă: Credeţi că până la identificarea unei soluţii durabile pentru rezolvarea conflictului transnistrean, mai e cazul ca autorităţile de la Chişinău să solicite transformarea misiunii de pace într-o misiune civilă?
Leonid Litra: „Este cazul. Pentru că această misiune nu corespunde cu criteriile de bază ale misiunilor internaţionale de pace. Rusia a impus un punct de vedere în această misiune, ea este parte în conflict. Din această cauză ea nu poate fi parte în această misiune de pacificare, a propos, cum nu ar trebui să fie nici Moldova. O misiune internaţională de pacificare implică, de obicei, părţi care nu au interese în această regiune şi pot fi imparţiale. Doi: dacă nu putem încheia această misiune de pacificare, trebuie cel puțin să o reformăm, în acord cu standardele pe care trebuie să le aibă o astfel de misiune. Ea trebuie, în primul rând, să aibă un mandat clar internaţional, acceptat și de Republica Moldova; ea trebuie să fie o misiune care își propune anumite scopuri. Doat scopul de menţinere păcii nu este de ajuns, pentru că în momentul în care Rusia - nu la unison cu regiunea transnistreană - declară că misiunea şi-a îndeplinit scopul şi este una de succes (și ei aceasta declară), înseamnă că, de fapt, misiunea trebuie închisă. Pentru că ea, dacă şi-a îndeplinit scopul, menținerea păcii, și este de succes, atunci nu mai avem nevoie de ea. În cazul dat, ei spun că misiunea e de succes, dar noi mai avem nevoie să o păstrăm. Or, în cazul regiunii transnistrene misiunea de pacificare - şi acesta este marele risc pentru a continua în formatul actual această misiune - a fost mereu un factor pentru construirea de facto a statalităţii regiunii transnistrene. Pentru că noi nu cunoaştem ce se întâmplă în zona de securitate, sunt concentraţii mai mari de muniţie şi forţe militare decât este permis. Dar însăşi OSCE este foarte limitată în drepturi de a investiga, de exemplu, aceste lucruri. Din această cauză soluţia cea mai bună ar fi un raport de monitorizare de jumătate de an, care să ia act de situaţia de acum de acolo. Pentru că nici CUC nu este viabilă, după aceasta discuţia privind viziunea cum ar trebui să fie reformată această misiune. Trei: reforma Comisiei Unificate de Control să devină viabilă, pentru că în formatul actual Comisia Unificată de Control nu poate lua nicio decizie care să reflecte situaţia din acest teritoriu. Şi patru, termenii tranzitorii pentru ca această misiune să se încheie cu totul.”
Europa Liberă: Deocamdată, intenţiile Federaţiei Ruse sunt cele de a-şi menţine constant controlul asupra regiunii transnistrene, dar şi asupra zonei în întregime. Aceasta o spun şi mai mulţi observatori. Şi atunci, fără voinţa Rusiei, este greu de urnit carul din loc când e vorba despre o soluţie viabilă pentru această criză transnistreană.
Leonid Litra: „Absolut. Sunt de acord cu dumneavoastră. Deocamdată în afară de declaraţiile care uneori ne bucură auzul din partea unor oficiali ruşi… Dar şi în Rusia nu există un consens asupra cum ar trebui să fie poziţia Rusiei asupra regiunii transnistrene. Unii, cum ar fi, de exemplul, Rogozin, care sunt un fel de „mai ortodocşi”, pledează pentru renunţarea la toate formatele care există, deci, pentru readucerea în zona „zero” undeva, renunţarea la formatul „5+2”, fiindcă nu este viabil, renunţarea la tot felul de formate şi, într-un fel, dinamizarea acestui proces, dar nu în direcția reintegrării. Iar Ministerul de Externe şi partea diplomatică este una care totuşi pledează pe menţinerea unui status-quo în frontierele acceptate, adică nici integrarea, dar nici escaladarea conflictului, care permite, într-un fel, încă de a mai şantaja Moldova, cel puţin nu atât de mult ca înainte, dar oricum este o pârghie foarte importantă care nu poate fi neglijată, mai ales în contextul a ceea ce se întâmplă în Ucraina.”
