Mélanie De Biasio s-a născut în 1978 la Charleroi, dintr-o mamă belgiană și un tată italian.
La trei ani a început să învețe baletul, la opt să cânte la flaut.
La 12 ani a intrat în Ensemble de l’Harmonie de Charleroi, cu care a făcut un turneu de o lună în Canada.
Fiind o admiratoare a grupului Nirvana, la 15 ani a cântat și compus într-un grup rock.
A cântat în mai multe trupe rock înainte de a se decide să se îndrepte spre jazz împrerună cu Harmadik Fül trio, cu care a învățat să improvizeze și să încerce să descopere infinitele încarnări ale muzicii.
A studiat canto la Conservatorul Regal din Bruxelles, și s-a lansat în circuitul jazzistic după ce Seve Houben, profesor de saxofon la Consevator, i-a cerut să cânte cu el în concerte.
Întunecată, aproape minimalistă, cu un spațiu generos între vocea transcendentă, de-a dreptul metafizică a lui De Biasio, și orchestrația simplă și la obiect, această muzică pare să facă în așa fel ca însuși timpul să stea în loc, cum spunea un cronicar de la „The Guardian”.
Același cronicar a observat că după unul din cîntecele ei de pe albumul „New Deal” din 2012 rămâne un fel de liniște ce parcă te amețește.
Eu am observat că după toate cântecele ei rămâne o astfel de liniște.
