În culegerea de documente referitoare la cenzura în România comunistă, publicată nu de mult de scriitoarea Liliana Corobca la editura orădeană Ratio et Revelatio - și semnalată recent la această rubrică - figurează două „comunicări” emise în februarie-martie 1977 de Comitetul pentru Presă și Tipărituri, sub semnătura președintelui său Ion Gălețeanu. Ambele sînt încadrate în categoria documentelor „Secret de serviciu” și, lipsite de vreo adnotare explicativă a editoarei asupra contextului ce le-a generat, par la prima vedere anodine.
Cea dintîi „Comunicare” datează din 21 februarie 1977 și conține o dispoziție imperativă: „În presă, lucrări editoriale și la radioteleviziune nu se va mai publica și transmite nimic despre scriitorii plecați în străinătate sau care au publicat lucrări polemice în străinătate, Țepeneag, Goma ș.a. Se pot transmite asemenea materiale de poziție, în emisiunile radio pentru străinătate. Se pot publica materiale polemice despre „Europa Liberă” și echipa lui Noël Bernard.”
Ce determinase o asemenea lăsare din lesă și întărîtare bruscă a cîinilor propagandei ceaușiste împotriva unor scriitori și a postului Radio Europa Liberă?
Privit retrospectiv, 21 februarie 1977 a fost cumva o zi emblematică în istoria mai puțin cunoscută a Războiului rece dintre regimul ceaușist și lumea liberă. În aceea zi, Radio Europa Liberă a transmis un interviu cu dramaturgul Eugen Ionescu, în care acesta explica ironic că dragostea de patrie cu sila este un nonsens și îl îndemna, între altele, pe Nicolae Ceaușescu să elibereze pașapoarte tuturor celor care vor să să plece din România.
Între cei care, în mod manifest, vroiau să plece și făceau zgomot în acest sens, se afla și scriitorul Paul Goma, căruia Securitatea îi interceptase în acele zile o convorbire telefonică. Interlocutorul său fusese scriitorul Nicolae Breban, iar Securitatea raporta - tot în ziua de 21 februarie 1977 - că Goma, s-ar fi arătat nedumerit de ce nu se iau măsuri mai drastice împotriva sa după ce semnase Charta '77, s-ar fi plîns că nici un scriitor nu îl urmase în demersul său, l-ar fi apostrofat pe Breban pe motivul că refuzase să se solidarizeze cu el, și i-ar fi solicitat, pe de altă parte, sprijinul pentru a obține o primire la Cornel Burtică, secretarul Comitetului Central al PCR, căruia să îi explice că vrea să publice o serie de lucrări și că, „este dispus să scrie și reportaje favorabile țării”.
Scriitorul Paul Goma, despre al cărui gest Radio Europa Liberă făcea mult caz în februarie 1977 - cînd transmitea concomitent numeroase informații despre documentul emblematic pentru respectarea drepturilor omului inițiat de cehoslovaci, Charta '77 -, irita la aceea dată atît Securitatea, cît și pe propagandiștii partidului, cum o atesta un document al Ministerului de Interne de la 9 februarie. Într-o informare trimisă de Ministerul de Interne CC-ului se aprecia, între altele semnalîndu-se și legăturile cu Dumitru Țepeneag, stabilit din 1974 la Paris, că acțiunile scriitorului „au un caracter provocator, urmărind să determine autoritățile române să întreprindă măsuri represive împotriva sa pentru a apărea în postura de disident și, astfel, să se afirme în străinătate”.
Jocul dublu al lui Paul Goma este secundar aici, notabil fiind însă efectul transmisiunilor Europei Libere de care se temea propaganda și Securitatea ceaușistă. Ascultările ilegale efectuate de Securitate indicau că emisiunile de la München au avut impact, stîrnind interes și aprobare, la o serie de intelectuali, între care erau semnalați Henri Wald, Nicolae Tertulian, Georgeta Horodincă, Ovidiu Cotruș, William Totok etc.
La 4 martie 1977, marele cutremur de pămînt ce a produs atîtea victime în România, avea, între alte efecte, să producă o breșă în acțiunile intenționate de Securitate și cenzură împotriva Europei Libere.
Grație inițiativei directorului Serviciului Românesc de la München, a lui Noël Bernard, Europa Liberă a devenit, timp de cîteva zile, un exemplu peremtoriu de solidaritate umană și empatie, pentru românii loviți de efectele cutremurului. Emisiunile în direct, mergînd pînă la 24 de ore pe zi, care au creat o punte de comunicare nemaiîntîlnită între cei din România și rudele lor din străinătate, radioul transmițînd non-stop mesaje și comunicări, pe lîngă informații curente, au avut un efect nemaiîntîlnit în rîndul românilor.
Cum s-au derulat acel emisiuni, ce reacții au determinat, se poate vedea și reasculta astăzi pe site-ul Europei Libere, într-o nouă rubrică a Arhivei Istorice, incluzînd mai multe emisiuni transmise în ziua de 9 martie.
Reacția regimului ceaușist a fost, din nou, una de închidere, de izolare, de auto-securizare. O atestă un al doilea document din cele ale cenzurii românești, semnat de același președinte al Comitetului pentru Presă și Tipărituri, o „Comunicare”, și ea „secret de serviciu” care dispunea ca „Pînă la noi dispoziții, nu se vor viza pentru publicare (difuzare) niciun fel de date și informații de bilanț, fizice sau valorice, referitoare la pierderile materiale cauzate de cutremur, pe țară, ramuri ale economiei naționale, subramuri, sectoare de activitate, județe, localități (inclusiv sectoarele Capitalei), unități economice (imobile, locuințe distruse sau avariate, întreprinderi, mașini, utilaje, instalații, rețele de transport, feroviare... școli, spitale etc.) În legătură cu victimele cutremurului (morți și răniți), se vor putea publica numai date oficiale de bilanț.”
Războiul servitorilor ceaușismului „împotriva întregului popor” în întreaga sa absurditate...
