Linkuri accesibilitate

Găgăuzia înainte de alegeri


Câtă încredere se poate avea în sondajele de opinie pentru alegerea bașcanului din autonomia găgăuză?

Pe 22 martie se vor organiza alegeri pentru funcţia de başcan al Autonomiei Găgăuzia. Un sondaj de opinie publicat astăzi sugerează că alegerile ar putea fi câştigate din primul tur de candidată susţinută de Partidul Socialiştilor Irina Vlah. Sondajul de opinie al companiei Intellect Group la comanda ziarului Panorama îi prezice un scor de peste 57 la sută Irinei Vlah. Candidata socialiştilor este urmată la mare distanţă de fostul primar de Comrat, actualmente deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Democrat Nicolae Dudoglo. Datele sondajului sunt puse la îndoială de organizaţia neguvernamentală din regiune, Piligrim-Demo, singura care monitorizează alegerile pentru funcţia de başcan.

Proaspătul sondaj infirmă prognozele mai multor analişti care spun că bătălia decisivă pentru fotoliul de başcan se va da în al doilea tur între candidata susţinută de socialişti Irina Vlah şi candidatul susţinut de democraţi Nicolae Dudoglo. Potrivit cercetării, Irina Vlah va acumula suficiente voturi, peste 50 la sută, pentru a câştiga alegerile din primul tur. Coordonatorul sondajului, doctorul habilitat, Valentin Ţurcan, spune că sprijinul masiv pentru Irina Vlah s-ar explica prin faptul că PSRM care o susţine cu tehnologii testate, a acumulat cel mai mare scor în autonomie la alegerile Parlamentare. O altă explicaţie ar fi că 90 la sută dintre locuitorii autonomiei găgăuze care au participat la sondaj au spus că optează pentru relaţii mai strânse cu Rusia, mesaj pe care pedalează candidata propulsată de socialiști. Irina Vlah, între altele, a apărut recent în imagini alături de preşedintele Dumei ruseşti, Serghei Narîşkin, dar şi în multe reportaje realizate de mass-media rusească.

De altfel, Irina Vlah a lipsit astăzi la întâlnirea organizată la Comrat, la care cei 11 candidaţi la fotoliu de başcan au avut posibilitatea să discute cu ambasadorii statelor UE acreditaţi în Moldova. Principalul său adversar, Nicolae Dudoglo nu s-a prezentat nici el, dar şi-a trimis un reprezentant la întâlnire. Proaspătul sondaj îi prezice lui Nicolae Dudoglo un scor modest de 23 la sută.

Organizaţia neguvernamentală din autonomie Piligrim Demo, singura care monitorizează alegerile, pune la îndoială credibilitatea datelor sondajului. Preşedintele organizaţiei Mihail Sirkeli spune că cercetarea e făcută de o companie aproape necunoscută, iar datele nu pot fi nici măcar comparate, întrucât este o primă măsurătoare a preferinţelor electorale realizată exclusiv printre locuitorii autonomiei:

„Această organizaţie nu este prea cunoscută, respectiv nu putem spune nimic despre credibilitatea acestor date. Nu am văzut această organizaţie să facă sondaje politice la alegerile pentru funcţia de başcan din anii precedenţi. Nu putem compara datele prezentate acum cu alte sondaje ale companiei şi nici cu ale altor companii, întrucât nu au mai existat asemenea sondaje. Luând în consideraţie că sondajul apare cu două săptămâni înainte de alegeri şi e realizat de către o organizaţie puţin cunoscută putem spune că este un sondaj care nu reprezintă opinia publică ci mai curând este făcut pentru a organiza opinia publică, pentru a manipula înainte de alegeri.”

Mai mulţi analişti mai observă un aspect relevant şi anume că proaspătul sondaj infirmă oarecum rezultatele numitului referendum privind „autodeterminarea” regiunii organizat anul trecut în autonomie, plebiscit declarat ilegal şi anticonstituţional de autorităţile de la Chişinău. Potrivit datelor plebiscitului de anul trecut majoritatea respondenţilor s-ar fi pronunţat pentru independenţa regiunii. Datele proaspătului sondaj arată însă că fiecare al doilea respondent e satisfăcut de actualul statut al autonomiei şi doar unul din 10 ar opta pentru independenţa regiunii.

Previous Next

XS
SM
MD
LG