Patru funcţionari de la întreprinderea Registru şi Biroul Migraţie şi Azil şi doi complici au fost reţinuţi pentru 72 de ore într-un dosar de corupţie. Ei sînt bănuiţi de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în acte publice în interesul unor grupuri criminale, relatează IPN. Între cei reținuți se află și şeful-interimar al secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei de la Comrat. Potrivit ofiţerilor de urmărire penală, angajaţii Registru, în complicitate cu persoane intermediare şi reprezentanţi ai Biroului Migraţie şi Azil, eliberau paşapoarte biometrice, falsificând identitatea beneficiarilor. S-a stabilit că mai multe persoane condamnate atât în Republica Moldova, cât şi în alte ţări, au primit paşapoarte cu identitate nouă.