Universitatea Columbia din New York a găzduit, a douăzecea oară în anul 2015, conferința științifică anuală a Asociației Studiilor Naționalităților (Association for the Studies of Nationalities). Asociația organizează o conferință în fiecare an, în cadrul căreia mai mult de 800 cercetători din întreaga lume se adună ca să prezinte studii legate de astfel de teme ca naționalismul, etniile, violența, conflictele etnice, ș.a.
În anul 2015, unul dintre oaspeții convenției a fost Jose Manuel Barroso, fostul președinte al Comisiei Europene între anii 2004-2014, care a vorbit studenților și profesorilor participanți la conferință despre Uniunea Europeană și provocările conflictului dintre Rusia și Ucraina. Barroso este actualmente Visiting Professor la Universitatea Princeton, la Woodrow Wilson School și Liechtenstein Institute on Self-Determination.
Jose Manuel Barroso și-a început discursul spunînd că întrucît nu mai deține nici o funcție în cadrul instituțiilor europene, a venit în fața profesorilor și studenților cu scopul de a împărtăși propria viziune despre felul în care vede criza ruso-ucraineană. A spus că în timpul celor zece ani cît s-a aflat în fruntea Comisiei Europene, Vladimir Putin a fost liderul din afara UE cu care s-a întîlnit cel mai des.
„Cred că ne-am întîlnit de 25 ori, în afară de numeroasele convorbiri telefonice în timpul celor mai acute momente ale crizei actuale, precum și a crizelor precedente legate de gaze.”
Barroso a caracterizat relația dintre UE și Rusia ca fiind pozitivă atunci cînd a preluat președinția Comisiei Europene. Se discuta despre un așa-numit parteneriat strategic dintre Uniunea Europeană și Rusia în acea perioadă.
„Au existat discuții despre posibilitatea unui Acord de Comerț Liber ca o combinație a dezvoltării relațiilor dintre UE și Rusia. Președintele Putin a vorbit de cîteva ori public despre posibilitatea existenței unei zone de liber schimb care să se întindă de la Vladivostok la Lisabona. Noi ne gîndeam să facilităm regimul de vize dintre UE și Rusia, un compartiment al negocierilor pe care partea rusă îl considera destul de important.”
Mai mult decît atît, atunci cînd UE a început negocierile Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb cu membrele Parteneriatului Estic, Rusia nu a arătat nici o obiecție față de aceste acorduri și față de faptul că Ucraina, de exemplu, ia parte la aceste negocieri.
„Ba mai mult, președintele Putin nu se opunea unei posibile aderări a Ucrainei la UE. El mi-a spus asta de cîteva ori că nu are nici o obiecție și a spus asta în public! Deci ceva s-a întîmplat, dacă președintele Putin și-a schimbat opinia atît de drastic. Noi ofeream mai puțin Ucrainei [Acord de Asociere] decît ceea ce Rusia declara că e gata să accepte [aderarea la UE]!”
Fostul președinte al Comisiei Europene crede că schimbarea atitudinii lui Vladimir Putin față de semnarea Acordurilor de Asociere cu membrele Parteneriatului Estic și cu Ucraina în special are la bază cîteva explicații.
„Eu cred că el s-a schimbat în momentul în care procesul de stabilire a Uniunii Vamale și a Uniunii Euroasiatice a început să ia formă. În timpul uneia dintre multiplele întîlniri pe care le-am avut cu el, la unul din summit-uri, ne-a spus clar că pentru el, cea mai importantă țară în Uniunea Vamală și în Uniunea Euroasiatică este Ucraina. Nu e Uzbekistan, ci Ucraina.”
Atitudinea rezervată a lui Putin față de Vest, crede Barroso, a survenit și odată cu realegerea sa în calitate de președinte al Rusiei.
„Realitatea este că după ce el a fost reales în funcția de președinte, au fost mișcări puternice împotriva lui, respectiv Putin era foarte îngrijorat de problema schimbării regimului. Multă lume în Kremlin crede că există un anumit plan al Vestului, al SUA de a-l da pe Putin jos și de a-l înlocui cu altcineva. Un lucru pe care vi-l pot spune cu siguranță, pentru că eu am fost parte a procesului decizional, că cel puțin din partea UE, a Comisiei Europene, nu acesta era planul.”
S-a referit și la o explicație mai profundă.
„Eu personal cred că președintele Putin este un produs al mîniei și indignării față de ceea ce s-a întîmplat cu Rusia după căderea URSS. Eu îl înțeleg, într-o oarecare măsură, pe Putin. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu acțiunile lui. Puneți-vă în locul lui: el este liderul unei țări, care pînă nu demult a fost una dintre cele mai mari puteri din lume, cea de a doua fiind SUA. Și el a văzut cum influența țării lui a scăzut, în timp ce influența altor țări, cum ar fi China, a crescut.
Realitatea este că China este azi una dintre cele mai importante puteri în lume, și eu am fost prezent în toate aceste întîlniri G20 și am văzut cum se manifestă influența acestor țări. Rusia nu mai are greutate în relațiile internaționale, în afară de puterea militară. Realitatea este că azi Rusia are o economie mult mai puțin diversificată decît economia URSS. Este o oportunitate ratată - o țară cu oameni atît de deștepți, cu o cultură și tradiții extraordinare. Rusia a ratat din nou oportunitatea de a se moderniza, ceea ce este o rușine, nu numai pentru ruși, dar pentru întreaga lume.”
Fostul lider european a făcut referință și la relațiile cu Ucraina și fostul președinte Ianukovici.
„[Ianukovici] vroia ca Ucraina să semneze Acordul de Asociere cu UE, el vroia Acordul de Comerț Liber cu UE. Am petrecut ore nenumărate în discuții cu el, dar în același timp el ne-a spus că era sub o presiune mare din partea Rusiei ca să nu semneze Acordul. Pînă la urma, desigur, rușii au avut destul de multe pîrghii în discuțiile cu el, rușii probabil știau multe despre el și atunci cînd a fost demis din funcția de președinte, el a mers în Rusia. Dar el a făcut tot ce a putut ca să exploreze cele cîteva posibilități de manevrare pentru a veni mai aproape de UE.”
A fost foarte critic cînd a vorbit despre Crimeea și conflictul din Estul Ucrainei.
„Anexarea Crimeei este o ocuparea unei țări mici de către cea mai mare țară din lume, Rusia, care este un membru permanent al Consiliului de Securitate a ONU. Ocuparea Crimeei nu poate fi comparată cu situația din Kosovo, nu se poate vorbi în cazul Crimeii despre criterul de auto-determinare. În Crimeea nu a existat nici o mișcare de auto-determinare. De fapt, rușii, nu ne-au vorbit nici nouă, în discuțiile la Bruxelles, nici comunității internaționale, despre problema autodeterminării în Crimeea. Cel mai grav au fost condițiile în care această anexare a avut loc.
Liderii de la Kremlin au făcut referințe la criterii lingvistice, istorice, culturale și naționaliste. Aceasta este o combinație foarte periculoasă, avînd în vedere ceea ce avem azi în Europa. O Europă care încearcă să învingă tragediile secolului XX – un naționalism extremist a dus Europa către cele două războaie mondiale, cele mai dramatice evenimente din istoria omenirii.”
Chiar dacă unii profesori și studenți prezenți la convenție și-au exprimat îndoiala vis-a-vis de efectele sancțiunilor impuse de Vest Rusiei, Barroso a ținut să menționeze că UE are 28 de membri, respectiv nu a fost deloc ușor ca toate țările să cadă de acord asupra unui anumit set de sancțiuni, mai ales că țări ca Ungaria, de exemplu, au relații mai speciale cu Kremlin-ul acum.
Barroso a menționat că Vestul și comunitatea internațională în general trebuie să aibă o poziție hotărîtă față de acțiunile Rusiei în acea regiune, întrucît ceea ce se întîmplă în acea regiune a lumii e foarte problematic. Dacă nu există o poziție clară a comunității internaționale, putem fi siguri că vom vedea alte Ucraini. Cu toate acestea, Barroso s-a declarat convins că nu o intervenție militară din partea Vestului în Ucraina este soluția acestui conflict.
„Un conflict militar deschis, fățiș, în Ucraina – reprezintă o scuză ideală pentru dl Putin de a nu sta doar în Estul Ucrainei, ci de a merge direct la Kiev. Și nu am nici o îndoială că acest lucru s-ar putea întîmpla dacă situația se agravează. Nu pentru a ocupa Kiev-ul în mod permanent, dar pentru a demonstra puterea militară a Rusiei întregii lumi. Au fost anumite scurgeri de informație despre ceea ce mi-a spus Putin o dată, și eu cred că el a fost sincer – el chiar crede în capacitatea Rusiei de a merge spre Kiev.”
La sfîrșitul sesiunii de întrebări-răspunsuri, l-am întrebat pe dl Barroso cum explică reticența Uniunii Europene de a oferi o perspectivă clară de aderare la UE a țărilor ca Georgia, Moldova sau Ucraina. De ce sunt aceste țări tratate diferit față de cele din Balcanii de Vest, cum ar fi Macedonia sau Serbia, cărora Bruxelles-ul le-a acceptat cererrile de aderare la UE.
„Eu sunt în favoarea de a oferi o perspectiva de aderare la UE a țărilor ca Moldova, Ucraina sau Georgia, dar țările membre UE nu sunt gata să ofere această perspectivă. Din 2004 pînă în 2014, anii în care eu am fost președintele Comisiei Europene, UE a crescut de la 15 la 28 membri, aproape am dublat numărul de țări
Eu sunt în favoarea de a oferi o perspectiva de aderare la UE a țărilor ca Moldova, Ucraina sau Georgia, dar țările membre UE nu sunt gata să ofere această perspectivă....
membre în UE. Mai vorbim de asemenea despre capacitatea de absorbție. Vă voi da un exemplu: la una dintre întîlnirile cu fostul președinte Iușcenko, dumnealui mă presa să scriem într-un acord că UE oferă Ucrainei perspectiva de a deveni membră UE. Și eu i-am spus, nu pot, statele membre nu acceptă acest lucru.
Noi cei din Comisia Europeană eram pentru asemenea decizie, dar nu este posibil și nu trebuie să creăm iluzii. Și Iușcenko în acel moment a zis: spuneți asta pentru că noi avem hotar direct cu Rusia? Și i-am spus nu, Finlanda de asemenea are hotar cu Rusia. Dacă Ucraina devine ca Finlanda, vă promit că UE va accepta Ucraina imediat. Deci aceste țări de asemenea trebuie să își facă temele pentru acasă.
Sunt probleme enorme cu corupția în aceste țări. UE nu este gata să incorporeze state care nu vor să îndeplinească criteriile de bază de a adera la UE. Dar trebuie să fim optimiști: dacă la momentul actual nu putem oferi acestor țări o perspectivă de
UE nu este gata să incorporeze state care nu vor să îndeplinească criteriile de bază de a adera ...
aderare, ele trebuie să beneficieze și să folosească la maxim ceea ce le-am oferit deja: Acordul de Asociere, comerțul de liber schimb. Ceea ce am făcut noi pentru țările Dvs. a fost să spunem că ușa nu este închisă.
Am mers într-atît de departe, încît am și spus (și unora dintre capitalele europene acest lucru nu le-a plăcut) că noi nu excludem posibilitatea de perspectiva de aderare la UE. Această opțiune este pe masă. Este un proces, un proces incremental, trebuie să păstrăm speranța țărilor din vecinătatea UE că ele vor deveni într-o zi membre și vor împărtăși aceleași valori cu noi.”
