Linkuri accesibilitate

UE și Statele Unite, alarmate de escaladarea violențelor din estul Ucrainei


Uniunea Europeană, țări membre și Statele Unite au spus că sunt alarmate de escaladarea violențelor din estul Ucrainei și au cerut Rusiei să ia măsuri pentru aplanarea lor. Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Maja Kocijancic a exprimat îngrijorarea că ciocnirile de miercuri dintre forțele guvernamentale și rebelii pro-ruși în apropiere de localitatea Maryinka pot duce la „o nouă spirală a violențelor și suferințelor”. Ea mai spus că viitorul sancțiunilor europene împotriva Rusiei va depinde de implementarea înțelegerilor de pace de la Minsk. Departamentul de Stat american a avertizat Rusia că orice încercare a rebelilor de a cuceri teritorii ucrainene adiționale „vor fi întâmpinate de costuri ridicate”. Ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier s-a pronunțat pentru „aducerea situației sub control” de urgență, iar ministerul de externe francez a cerut aplicarea „necondiționată” a acordului de pace. Președintele ucrainean Petro Poroșenko a spus astăzi că există un „pericol colosal” al reizbucnirii ostilităților „la scară largă”, după relatările că 24 de oameni au fost uciși în estul Ucrainei în ultima zi de lupte.

XS
SM
MD
LG