Linkuri accesibilitate

Grecia, insulele Malvine umbresc summitul UE-America Latină


A doua asemenea întâlnire după cea din 2013, de la Santiago.




Acest al doilea summit UE-America Latină a fost unul dominat de probleme ce nu se găseau în programul inițial, precum disperarea crescândă a Greciei de a obține o scutire de datorii, sau un răgaz suplimentar, sau tensiunile dintre Marea Britanie și Argentina în legătură cu Insulele Malvine.

Premier grec Alexis Tsipras, care a căutat frenetic să obțină sprijin public de la liderii europeni pentru amânarea sau ușurarea rambursării datoriilor țării sale, s-a regăsit singur, abandonat, ba chiar contrazis public de un purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internațional (FMI), a cărui echipă de negociatori a părăsit Bruxelles spunând că Tsipras nu propune nimic nou.

A fost a doua asemenea întâlnire după cea din 2013, de la Santiago, iar modelul relațiilor UE cu America Latină și Caraibele e similar celui pe care UE îl aplică în relațiile sale cu Parteneriatul Estic, altfel zis cu țări care vor beneficia de relații economice privilegiate și de ușurarea regimului vizelor, dar care nu au nici o perspectivă de a intra vreodată în Uniunea Europeană (deși cazul Moldovei este cu totul aparte în acest context).

La fel de discordant și în afara agendei a fost însă și conflictul din culise în legătură cu insulele Malvine, eternul subiect de discordie dintre Marea Britanie și Argentina. Președinta Argentinei, Cristina Fernandez, nici nu a venit de altfel la Bruxelles din pricina aceasta, ba chiar o ciocnire retorică a avut loc în culise. Premierul britanic David Cameron a reamintit că cetățenii din insulele Falkland au votat în 2013 să rămână în Marea Britanie, iar președinta Cristina Fernandez a comentat din Argentina că David Cameron este „cam bădăran”.

In fața Americii de Sud în plină criză, Uniunea Europeană nu a putut așadar oferi o fațadă unitară sau de sprijin. Pe de o parte, Marea Britanie a lui David Cameron nu a fost sprijinită politic în fața conflictului său permanent cu Argentina. Pe de alta, felul în care Grecia lui Tsipras, e lăsată în marginea falimentului, nu reprezintă un mare exemplu de solidaritate europeană.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG