Linkuri accesibilitate

BNM a spus că lichidarea BEM ar fi mai ieftină din punct de vedere economic decât naționalizarea ei


Banca Națională a spus că lichidarea Băncii de Economii ar fi mai ieftină din punct de vedere economic decât naționalizarea ei, dar o decizie va fi luată numai după instalarea unui nou guvern. Vorbind la o conferință de presă, viceguvernatorul BNM, Marin Moloșag a spus că, o dată cu instalarea guvernului nou, trebuie purtate convorbiri cu Fondul Monetar Internațional și alți donatori occidentali pentru ajungerea la consens în această chestiune. Banca de Economii se află în centrul scandalului creditelor neperformante prin care cel puțin 450 de milioane de euro au dispărut din trei bănci. Alianța de guvernare minoritară PLDM-PD a propus naționalizarea Băncii de Economii sută la sută. În noiembrie trecut, ea a fost pusă sub administrarea specială a BNM, care i-a oferit imediat ajutoare de 4,8 miliarde de lei. Portalul Mold-street scrie că un nou ajutor de 1,1 miliarde de lei i-a fost acordat în martie, iar alte 800 de milioane de lei - la sfârșitul lunii mai, când din Banca de Economii ar fi fost retrase depuneri de aproape 500 de lei.

XS
SM
MD
LG