Linkuri accesibilitate

România: ce s-ar întâmpla dacă Grecia ar da faliment?


În România primul efect vizibil al acutizării crizei din Grecia a fost deprecierea leului față de euro, dar un eventual faliment al Atenei ar putea avea consecințe complexe asupra zonei extinse a Balcanilor…

În România primul efect vizibil al acutizării crizei din Grecia a fost deprecierea leului față de euro, dar un eventual faliment al Atenei ar putea avea consecințe complexe asupra zonei extinse a Balcanilor și deci și asupra României, unde operează patru bănci grecești care dețin aproximativ 12% din întregul sistem bancar autohton: Alpha Bank, a doua cea mai mare bancă din Grecia, Banca Românească, Banc Post și Pireus.

Pentru a proteja cele circa 4 miliarde de euro, cât înseamnă depozitele private și ale unor companii la aceste bănci, BNR - Banca Națională a României le-a cerut acestora încă din aprilie să-și reducă expunerea pe băncile mamă și pe guvernul de la Atena. Jurnaliștii greci au scris, însă, atunci că BNR ar fi somat sucursalele băncilor grecești din România să rupă total legătura cu țara lor de origine. Oficialii băncii centrale au explicat că ar fi fost vorba doar despre o sugestie verbală, dar nu au negat afirmațiile apărute în presa de la Atena.

BNR a lucrat, deci, ținând cont de scenariul cel mai pesimist. Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu a spus că “orice măsură pe care o va lua Atena în legătură cu sistemul bancar de acolo nu afectează în niciun fel băncile din România” pentru că aceste bănci chiar dacă au capital grecesc sunt de fapt “persoane juridice române” și ca atare se supun legislației autohtone și supravegherii BNR, de aceea “orice decizie de acolo nu are efect asupra lor”. În România sunt garantate toate depozitele bancare în cuantum de 100.000 de euro.

Adrian Vasilescu, director de comunicare la BNR argumentează în plus că “nu există riscul contagiunii, pentru că în șase ani de criză populația din România a învățat multe lucruri despre raportul client-bancă și s-a convins că sunt pregătite toate măsurile pentru a fi depășit acest impas”. Vasilescu a mai adăugat că 90 la sută dintre deținătorii de conturi din România au depozitele garantate de stat”.

Pe de altă parte, nimeni nu poate opri aceste bănci să-și expatrieze profiturile, în plus unele surse susțin că mai mulți oameni din conducerea băncilor grecești din România și-ar fi retras deja economiile.

O ieșire a Greciei din zona euro ar însemna în general o reducere a consumului intern din Grecia și ca urmare, o reducere a exporturilor. Anul trecut România a vândut bunuri în Grecia în valoare de 738 de milioane de euro, fiind pe locul 18 în clasamentul exportatorilor.

Experții internaționali consideră că alături de Ungaria și Polonia, România va fi la rândul ei afectată de un posibil faliment grecesc din pricina zonei geografice, a contagiunilor și a relațiilor economice bilaterale. Eurodeputatul social-democrat Victor Negulescu vorbește, în schimb, despre riscuri majore pornind de la faptul că Grecia este al 6-lea investitor în România, cu investiții de peste 13 miliarde de euro, ceea ce însemna 4,5 la sută din totalul capitalului străin exsitent în economia românească. Eurodeputatul spune că intrarea Greciei în incapacitate de plată va afecta moneda națională, sistemul bancar și dezvoltarea economică. Din punctul lui de vedere președintele ar trebui să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru a discuta despre aceste riscuri, inclusiv despre un eventual faliment al sucursalelor grecești din țară.

Ministerul de Externe al României îi sfătuiește pe cei care merg să-și petreacă vacanța în Grecia să plece cu bani gheață la ei, în vreme ce guvernul și celelalte instituții ale statului se află în expectativă și nu s-au hazardat să furnizeze niciun fel de analize despre ce s-ar întâmpla dacă Grecia ar da faliment.

XS
SM
MD
LG