Linkuri accesibilitate

„Moldovenii sunt mai optimiști în privința crizei din Grecia, suntem mai căliți la probleme”


În faţa unei filiale a Băncii Naţionale de la Atena, 20 iulie 2015
În faţa unei filiale a Băncii Naţionale de la Atena, 20 iulie 2015

În dialog cu președinta Uniunii de Prietenie Moldo-Elenă „Alexandros Ipsilantis” Svetlana Lisagor Vergis.

Băncile din Grecia și-au reînceput astăzi activitatea, după ce au fost paralizate timp de trei săptămâni, dar unele restricții rămân în vigoare. Grecii nu vor putea retrage bani decât de la bancomate, maxim 420 de euro pe săptămână și vor plăti mai mult pentru taxi și cafea, din cauza măririi taxei pe valoare adăugată cu 10% pentru o serie de servicii.

Natalia Sergheev a întrebat președinta Uniunii de Prietenie Moldo-Elenă „Alexandros Ipsilantis” Svetlana Lisagor Vergis ce cred moldovenii stabiliți în Grecia despre cele mai recente schimbări.

Regulamentul nou de funcționare a băncilor nu prevede schimbări esențiale, deoarece restricțiile controlului de capital încă rămân în vigoare, spune Svetlana Lisagor Vergis.

„Oamenii încă sunt rezervați în ceea ce privește funcționarea băncilor, pentru că ei nu sunt siguri că banii lor care sunt depozitați sunt în siguranță. Lumea încă mai este în panică, pentru că guvernul Tsipras rămâne să-și restabilească fiabilitatea atât în relațiile externe cu partenerii țării, cât și credibilitatea în fața cetățenilor.”

Svetlana Lisagor Vergis
Svetlana Lisagor Vergis

Președinta asociației moldo-elene consideră că miercuri guvernul Tsipras urmează să treacă un alt test dificil – în legislativul de la Atena urmează să fie votat acordul de la Bruxelles care prevede continuarea reformelor în justiție și în domeniul bancar.

Conform datelor oficiale pentru 2014, în Grecia sunt înregistrați circa 18 mii de persoane cu cetățenia Republicii Moldova, însă acum numărul a coborât până la aproximativ 12 mii de oameni. Svetlana Lisagor Vergis spune că în ultimii ani s-a observat un val de reîntoarcere în Republica Moldova sau de emigrare din Grecia pentru a găsi loc de muncă mai stabil și mai bine plătit în alte țări. Moldovenii aleg în special Germania, Elveția și Canada, adaugă aceasta.

„Situația a fost foarte critică. Chiar pot să spun că a fost o presiune economică, pentru că oamenii n-au avut sursele financiare necesare pentru a-și face un program economic săptămânal. A fost foarte sufocant, oamenii nu cheltuiau, își procurau doar strictul necesar, adică doar medicamente și produse alimentare. Atât grecii, cât și moldovenii, trăiesc sub același soare în țara asta, nu avem careva privilegii. Respectiv și moldovenii au fost afectați de această criză economică care este în Grecia.”

Fostul ministru elen al finanțelor Yanis Varoufakis, care și-a dat demisia la începutul lunii, a declarat recent într-un interviu pentru BBC că nu crede în succesul reformelor impuse de creditorii Greciei și consideră că acest program „va rămâne în istorie ca cel mai mare dezastru de management macroeconomic”. Nici grecii nu se grăbesc să respire ușurat și rămân suspecți la schimbări, afirmă Svetlana Lisagor Vergis.

„Moldovenii sunt mai realiști și mai puțin sentimentali în ceea ce privește situația din Grecia, sunt mai căliți la acest probleme. Noi, moldovenii, chiar suntem siguri că țara va ieși din acest impas, cu toate că în discuțiile noastre în grupurile dintre moldoveni de multe ori spuneam că nu este corect din partea Greciei să nu recunoască această datorie de 320 de miliarde. Da, este o datorie odioasă, dar nicidecum ilegală.”

Președinta asociației moldo-elene a concluzionat că locuitorii peninsulei speră ca noii miniștri din componența guvernului Tsipras remaniat sâmbătă să continue o politică pro-europeană și pro-euro. „Oamenii și-au pierdut încrederea în sistemul politic elen, dar există o simpatie față de domnul Tsipras”, spune Svetlana Lisagor Vergis.

XS
SM
MD
LG