Pe 25 iulie, deci cu o zi inainte de implinirea a 100 de ani de la nasterea mamei mele, am primit (comandat prin Amazon) editia speciala DVD a filmului lui Costa Gavras „Confession" (L'Aveu). Este unul din marile filme politice ale anilor '70, un rechizitoriu anti-stalinist cat de poate de zguduitor. Sigur, este vorba de o critică a stalinismului de pe pozitile celor care credeau ca procesele-spectacol din anii '50 fusesera deformari oribile ale comunismului, nu expresia naturii paranoice proprie modelului totalitar stalinist in oricare din întruchipările sale. Filmul mergea mai departe, gratie puterii colosale a imaginii, decât textul autobiografic al lui Artur London.
Ofiterii de securitate si consilierii sovietici sunt acolo, la fel si antisemitismul delirant al stalinismului. Este perioada cand se vorbea despre „conspiratia sionista mondiale” si se cautau tapi ispasitori pentru esecurile politice si economice ale „democratiilor populare”. Problema, fireste, este ca filmul lumineaza tragedia victimelor comuniste ale dictaturilor comuniste, nu natura universal criminala a sistemului. Nu apare teroarea de clasa, la care protagonistii procesului Slansky, tema filmului, participasera cu ardoare inainte de a deveni ei insisi victime. Unii, precum Otto Katz, propagandist comunist celebru in anii '30, devenit Andre Simone, scria virulent impotriva „dusmanilor poporului” in paginile cotidianului comunist „Rude Pravo”. Acum era tratat el insusi, ca si fostul secretar general Rudolf Slanski, ca si ceilalti inculpati,fosti magnati ai regimului, ca dusman al poporului. Cadeau capete de figuri marcante din aparatul de partid, guvernamental si de securitate. London insusi fusese ministru adjunct de externe.
Am citit cartea lui Artur London de de la matusa mea, Cristina Luca, prin 1969. O adusese de la Paris, avea autograful calduros al celui cu care luptase impreuna in FTP-MOI. Noua editie include interviuri cu Costa Gavras, cu Yves Montand (care joaca rolul lui London), cu London insusi si cu sotia sa, Lise Ricol (cumnata influentului lider comunist francez Raymond Guyot, in anii '30 unul dintre conducatorii KIM, Internationala Comunista a Tineretului). In film, Simone Signoret, sotia lui Montand, este Lise. In momentul procesului, Lise Ricol si-a denuntat public sotul, acceptand minciunile oficiale. Peste putin timp avea sa regrete acest lucru. Justificarea era acelasi dicton fanatic conform caruita „Partidul are intotdeauna dreptate”. Era ceea ce Eduard Goldstucker, el insusi victima a acelor inscenari, ulterior unul dintre marii specialisti in Kafka si campion al liberalizarii in timpul Primaverii de la Praga, a numit „substituirea ratiunii prin credinta”.
Au citit cartea si parintii mei. Mama, studenta la mdecina, a fost infirmiera la Spitalui Brigazilor Internationale la Vic, langa Barcelona. Tatal meu si-a pierdut bratul drept in batalia de pe raul Ebro. In multe privinte, biografii similare cu cele ale inculpatilor din procesul de la Praga.
Ulterior, istoricul Karel Bartosek, prieten bun cu Cristina, autorul capitolului despre Europa de Est din „Cartea Neagra a comunismului” coordonată de Stephane Courtois, a publicat un volum („Les Aveux des archives”) in care London aparea in alta lumina decat aceea proiectata de el si familia sa, inclusiv Pierre Daix, ginerele sau. In anii '50, Daix, redactor-sef al revistei comuniste „Les Lettres françaises”, s-a confruntat cu Margarete Buber Neumann la celebrul proces Kravcenko. Era un stalinist inversunat. Apoi, in anii '60, a scris prefata la „O zi din viata lui Ivan Denisovici”. Destine de apostati...
London a fost unul dintre cei trei supravituitori ai procesului Slansky din octombrie 1952, o grotesca inscenare antisemita. Luptase in Spania, in Brigazile Internationale. In acea perioada, Cristina Luca, debarcata in iunie 1952, de la Ministerul de Externe, era supusa unor anchete interminabile, de obicei dupa miezul noptii. O anchetau Ghizela Vass, Pantiusa si alte personaje macabre. Cristina este personaj principal in cartea „Two Sisters” pe care o scriu cu Marius Stan. Aceste istorii vor fi acolo...
Cand a fost lansat filmul, organul PCF, „L'Humanite” a afirmat că, dintr-o carte onestă, Costa Gavras a facut un film anticomunist. Scenariul era scris de Jorge Semprun. Saptamana viitoare voi transmite un eseu despre Semprun.
In finalul filmului, London-Montand priveste imagini cu proteste la Paris si la Praga impotriva invaziei Cehoslovaciei din august 1968. Pe o pancarta e scris: „Lenin, trezeste-te, au innebunit!” Intrebarea este daca nebunia nu a inceput chiar cu Lenin si cu Trotki, cum credeau marxista Rosa Luxemburg si anarhista Ema Goldman. Este de fapt ceea ce avea sa scrie autorul scenariului, Jorge Semprun, in prefata unei esentiale carti de Leszek Kolakowski intitulata „Spiritul revolutionar”.
