Solistul din Georgia a scris muzica pe versurile poetului rus Orlușa despre distrugerea produselor alimentare și a interpretat piesa compusă.
„Departe, peste râu, ard, fierbinți, cuptoarele, grănicerii vigilenți nu au somn, / Însă, fără să știe, detașamentul de parmezan se apropia de hotarul rus”. Muzicianul georgian Zaza Zaalișvili a interpretat piesa compusă pe versurile poetului rus Orlușa despre campania desfășurată în Rusia de distrugere a produselor introduse în țară, în pofida embargoului impus.
Aria parmezanului ars
Zaza Zaalișvili a plasat pe YouTube și pe Facebook piesa înregistrată. Aceasta a avut peste 100 de mii de vizualizări. Radio Europa Liberă a purtat un dialog cu muzicianul georgian despre campania de luptă cu produsele alimentare „sancționate”, propaganda rusă și conflictul ruso-ucrainean.
– Pe dumneavoastră, solist de operă, muzician, jazzist, ce v-a determinat să aveți o reacție atât de promptă la distrugerea produselor în Rusia?
– Pentru mine istoria cu produsele alimentare a fost picătura care a umplut paharul. Mă doare inima foarte tare pentru Rusia. Îmi este foarte dragă limba rusă, mama mea e născută în Rusia. Am scris peste 60 de piese în rusă. Am foarte mulți prieteni în Rusia. Mă alarmează situația politică de acum din Rusia.
– Ați interpretat și piesa scrisă pe versurile adresate rușilor care au devenit populare în Ucraina, „Niciodată nu vom fi frați”. Să înțelegem că vă interesați de politică de mai mult timp?
– Lumea a devenit interdependentă. E imposibil să nu fiu preocupat de situația geopolitică din întreaga lume. Mai ales că noi am avut război cu Rusia, a fost un conflict extrem de dureros. În ce privește Ucraina: Ucraina m-a durut. A fost prima mea piesă politică.
Am descoperit absolut întâmplător versurile Anastasiei Dmitruk pe Facebook, atunci era o poetă necunoscută și am scris melodia pentru piesă. Piesa a devenit foarte populară, a avut milioane de vizualizări. Nici nu credeam că mă implic în politică.
Consider că muzica și arta nu trebuie să aibă tangențe cu politica. Totuși, sunt cetățean, om interesat nu numai de muzică, nu numai de problemele noastre concrete care țin de muzică. Eu înțeleg că bunăstarea țărilor, dar și a artei depinde, în mare parte, de politică. De aceea mi-am exprimat atitudinea.
Distrugerea produselor alimentare în Rusia este treaba rușilor, nu am nimic cu aceasta. Dar urmăream reacțiile oamenilor, comentariile pe internet. Și am simțit că propaganda în Rusia a atins un asemenea nivel încât aceasta a început să mă pună și pe mine în gardă. Uneori urmăresc postul de televiziune rus „Первый канал”. Ceea ce prezintă ei sună destul de convingător, însă în contradicție absolută cu ce se afirmă în întreaga lume. Și această înstrăinare a Rusiei a început să mă îngrijoreze foarte mult.
– Aveți colegi interpreți din Rusia?În ce relații sunteți cu ei, în circumstanțele despre care vorbiți?
– Foarte mulți prieteni și cunoscuți de-ai mei locuiesc în Rusia, Tamara Gverțiteli, spre exemplu, și se străduie să stea departe de politică. Nu le pot reproșa această pasivitate. Se vede că bunăstarea lor depinde de cât de neutri sau pro-guvernare, sau anti-guvernare sunt. Nu am cu ei probleme în legătură cu aceasta. Îi iubesc pe toți foarte mult. În ce privește atitudinea față de politică, fiecare e în drept să aleagă. Eu, până în 2008, când s-a declanșat conflictul dintre Rusia și Georgia, nu aveam nicio dorință să iau atitudini față de ceea ce se întâmpla în politică.
– Ce v-a determinat să vă manifestați poziția?Propaganda pe care și atunci, și acum o vedeți la televiziunea rusă?
– Propaganda e un lucru foarte puternic. Pentru că aceasta este o sursă de informare în primul rând pentru oamenii care nu cunosc limbi străine și nu pot urmări puncte de vedere alternative. Propaganda își atinge obiectivele. Aceasta își atinge obiectivele peste tot în lume. Propaganda există și în SUA, și în Canada. Singura diferență e, cred, în faptul că acolo există alternativă, există dualism.
Democrația este un sistem dualist. Dintotdeauna am simpatizat foarte mult opoziția. Chiar și atunci când în fruntea țării venea o guvernare pe care o agream, eu oricum continuam să simpatizez opoziția. Cred că opoziția este fundamentul democrației. Orice guvernare, oricât de bună ar fi, oricât de bine ar începe lucrurile, poate ajunge la un sfârșit rău, dacă nu are un opoziționist, dacă presa nu este liberă. Consider că e o lege universală.
Categoric nu fac parte din rândul oamenilor care idealizează democrația. Democrația are neajunsurile sale. Însă existența opoziției, exercitarea dreptului la opinie, schimbarea guvernelor – toate acestea asigură activitatea mai mult sau mai puțin eficientă a statului, progresul acestuia. Pe mine mă deranjează când într-o țară, oricare ar fi, se începe spălarea de creieri.
– În opinia dumneavoastră, în ce moment în Rusia lucrurile au început a se îndrepta în această direcție? Cine este responsabil?
– Cred că lucrurile au luat direcția greșită încă atunci când în Rusia a existat perioada de tranziție – venirea lui Elțin, destrămarea URSS. Oamenii sigur că așteptau naiv că se va ajunge la democrație și totul va fi bine. În realitate însă nu a fost așa. Reformele nu s-au făcut până la capăt. Și s-a ajuns la ce s-a ajuns: oligarhie – guvernare oligarhică. Oamenii au încetat să mai creadă că democrația ar fi un sistem bun.
Cred că mulți ruși trăiesc cu convingerea că ei ar fi deosebiți în sensul acesta: „Noi nu avem nevoie de democrație, nouă ne-ar trebui un țar bun”. O asemenea convingere există și în Georgia, însă, din fericire, este împărtășită de minoritate. Există oameni care nu vor schimbarea guvernării, își doresc să vină la putere o persoană care să fie un dictator bun.
Eu nu cred în asemenea opțiuni. Deși unii au crezut orbește în sistemul stalinist de valori, istoria oricum a demonstrat că Stalin nu a putut să-și pregătească succesor. Chiar și în asemenea situație, dictatura este sorită pieirii, cu atât mai mult într-un sistem atât de denaturat cum a fost cel creat de Stalin.
Georgia însă e o țară unică. Aici copiii de cinci ani vorbesc despre politică. Și acest lucru te alarmează foarte tare. Oamenii sigur că trebuie să aibă o viață normală, să se gândesc la treburile lor, la muzică, poezie, la viitor, iar politicienii – să se ocupe de ceea ce le revine în responsabilitate, trebuie să existe însă și un sistem normal. În opinia mea, în Rusia lucrurile au mers prost și de aici a venit și dezamăgirea mare față de sistem. Și oamenii simpli au revenit la dorința de dictatură, la dorința lor să apară o persoană care va face totul pentru ei, în speranța că astfel vor avea o viață bună.
– Zilele acestea s-au împlinit șapte ani de la invazia Rusiei în Georgia. Unde vă aflați la în momentul producerii acelor evenimente?
– Eram în Canada, în Montreal. Sigur că am fost stupefiat de cele întâmplate. Noi, georgienii, care ne aflam acolo, am mers să protestăm la consulatul Rusiei. A fost singurul lucru pe care puteam să-l facem atunci. Indiscutabil, există multe analogii. Se poate polemiza despre diferende teritoriale și cum că imperiul ar avea mereu dreptate pentru că dispune și de putere.
Eu cunosc un singur lucru: am urmărit foarte atent din Canada evenimentele din 2008. Am revenit în Georgia în 2010, și în 2012. Pentru mine a fost un șoc mare. Am fost indignat atunci de propaganda rusă. La televiziunea rusă se spunea că în Georgia, în perioada de până la invazia rusă și după aceasta, rușii mai că erau bătuți în stradă, că ar fi fost persecutați, maltratați, concediați de la serviciu. Nu a existat nimic asemănător. Chiar și eu am fost surprins, când m-am întors din Canada, în 2010, și am văzut un turist rus care avea pe tricou inscripția „Rusia Mare”. Nimeni nici măcar nu s-a uitat în direcția lui, nu l-a arătat cu degetul, nu l-a înjurat.
În Georgia, deși există conflictul ruso-georgian, nimeni nu îi urăște pe ruși. Poate suntem cumva distincți. Dragostea a rămas. Turiștii ne vizitează și toți se simt confortabili. Cred că există multe asemănări cu Ucraina. Scenariul este aproape identic.
