Discuția despre refugiați, migranți, cote și frontiere a dispărut. După o perioadă de claritate, dezbaterea a fost înlocuită de haos.
Poate nu tocmai surprinzător, discuția a luat conturul fenomenului de care se ocupă. Degringolada în coloanele de refugiați care presează frontierele europene, degringoladă și în discuțiile care descriu sau analizează mișcările refugiaților.
Toată lumea vorbește deodată, e informată, are idei, face propuneri, respinge propunerile abia lansate, acuză, se scuză, acceptă, refuză și vine, astfel, de hac unei lungi și importante liste de certitudini. De fapt, acesta e primul efect al migrației care a luat cu asalt Europa: dispariția lucrurilor certe sau cît de cît clare. Ce a dispărut mai precis?
Mai întîi, frontierele. Nu e ușor de explicat cum. În teorie, Uniunea Europeană eliminase frontierele interne, de pildă frontiera între Ungaria și Austria.
Asta se numea cu o vorbă pe care o aude toată lumea „spațiul Schengen” și era mîndria cea mai de seamă a Europei unite. Ideea a fost aprobată în 1984 și a început să funcționeze din 1994.
Adică, mergi dumneata cetățean european de la Budapesta la Amsterdam și de la Copenhaga la Lisabona fără să scoți pașaportul. Și atunci? Dacă frontierele interne nu mai existau de mai bine de 20 de ani, cum de au dispărut ele în ultimele săptămîni?
Au dispărut după ce au reapărut. Mai clar: Germania a fost covîrșită de emigranți și, alături de alte state europene, a reintrodus controalele de frontieră. Numai că aceste controale sînt, oricum, inutile în fața celor ce vin.
Masele care apar la Viena sau München venind din Ungaria arată pașaportul sau nu-l arată pentru că nu au așa ceva și sînt lăsate să treacă mai departe. Controalele nu opresc și reușesc să afle doar în parte cine sînt cei ce trec.
Prin urmare, a spune că Europa a revenit la un sistem de frontiere interne e prea mult. Migrația a dizolvat tentativa de reintroducere a celui mai sumar sistem de control.
Exista, totuși, o frontieră europeană oficială și ea se numea frontiera externă a Uniunii. Adică linia care desparte statele membre ale UE de state din afara UE. De pildă, litoralul italian sau grec.
Pînă la apariția migrației, toată lumea vorbea cu mare convigere de frontiera externă a Europei, de soliditatea ei și de fondurile care ar putea să o facă și mai solidă.
Migranții plecați din Africa și din Orientul Mijlociu au traversat această presupusă frontieră fără probleme și, astfel, toată lumea a trebuit să afle că frontiera externă a UE nu există.
Tabloul e uluitor. O rețea complicată de legi și tratate a construit un sistem menit să garanteze libera circulație în interior și securitatea în exterior.
Sistemul s-a prăbușit la primul contact cu o realitate diferită de cea pentru care fusese proiectat.
Uniunea Europeană a aflat cît de fragilă e creația ei cea mai de preț. Nu e loc de ironie aici. Această descoperire e un șoc pentru care nimeni nu era pregătit.
Europenii și Europa vor avea nevoie de mult timp, multă reflecție și un nou set de legi pentru a-și reveni din surpriză.
