Lansare de carte astăzi la Chişinău, la Librăria din Centru. Un volum deosebit întitulat „Chişinăul nostru necunoscut”.
O convorbire, despre efortul şi vocaţia de a face trecutul, inclusiv al actualei capitale, mai puţin imprevizibil, cu autorul, scriitorul Iurie Colesnic.
Europa Liberă: Domnule Colesnic, aveţi programată pentru astăzi lansarea volumului „Chişinăul nostru necunoscut”, o carte acum la capătul unui şir impunător de alte volume prin care aţi reclădit aspect cu aspect, impresionant de mult, până la această oră, din trecutul basarabean. Pentru cei care abia urmează să ia cunoştinţă de acest volum cum l-aţi prezenta într-o formă laconică?
Iurie Colesnic: „Este o lucrare care conţine 632 de pagini, are 20 de capitole şi prezintă Chişinăul în trei straturi. Este un strat romantic, este un strat al oamenilor Chişinăului şi, desigur, al arhitecturii frumoase a Chişinăului care a fost. Este un oraş care dispare şi un oraş care întârzie să se nască.”
Europa Liberă: Trecutul, în general, când vorbim de modul în care este reconstituit de istorici, cercetători, a fost şi este poate destul de neprevăzut, imprevizibil în acest spaţiu. Şi aceasta în funcţie de moravuri, regimuri, presiunile politicului, uneori menirea rău înţeleasă a istoricului, nevoia de mituri ş.a.m.d. Pentru dumneavoastră ce a fost mai dificil în procesul de scriere a acestei cărţi şi a celor precedente: faptul că multe lucruri au trebuit reconstituite, scoase de sub un strat greu al uitării sau efortul de a le scoate din răstălmăciri, interpretări tendenţioase, din mituri contrafăcute sau prejudecăţi şi a le prezenta aşa cum au fost?
Iurie Colesnic: „Aveţi dreptate. Există o istorie mitologizată, care persistă şi care este trecută din an în an, din secol în secol, şi există o realitate care trebuie cunoscută. Este foarte complicat de a le separa, fiindcă e nevoie de o cercetare foarte asiduă şi este nevoie de mult discernământ. A fost delicat momentul legat de documentare, fiindcă imagini cu Chişinăul sunt relativ puţine şi prefer cărţile mele să conţină foarte multe imagini, imaginile sunt ferestrele concrete ale trecutului prin care poţi vedea trecutul. Cercetări s-au făcut foarte puţine în acest domeniu.
În ultimii ani este o tendinţă de cercetare atentă a Chişinăului, dar este insuficient finanţată ca să se facă o cercetare plenară. Şi arhivele noastre totuși sunt modeste, nu am avut norocul să avem arhive bogate, să avem oameni care grijuliu le-ar fi păstrat. Desigur, războiul a încurcat, multe documente s-au pierdut, arhive personale, mai ales au fost pierdute în perioada sovietică, când lumea se temea să ţină acasă documente care le-ar fi compromis într-un fel sau altul familia, le-au distrus, le-au înstrăinat şi s-au pierdut. Este foarte greu anume momentul reconstituirii. Dar din ceea ce avem, ceea ce putem face, astăzi prezentăm o carte, care este o faţă a Chişinăului, aşa cum am văzut-o eu.”
Europa Liberă: Mai multe volume ale dumneavoastră conţin în titlu, text sau spiritul scriiturii, precizarea sau calificativul de „necunoscut”. Este vorba într-adevăr de lucruri care nu au fost cunoscute cu desăvârşire sau totuşi vorbim de un fel de resuscitare a memoriei trunchiate, interzise poate pe parcursul timpurilor?
Iurie Colesnic: „Chiar şi „Basarabia necunoscută”, în zece volume, prezintă materiale inedite şi chiar în mare parte necunoscute. Chiar dacă sunt personalităţi sau evenimente care par cunoscute, în realitate, eu demonstrez că ele sunt totuşi necunoscute. Fiindcă de fiecare dată la un studiu, mă pornesc de la partea ineditului, de la ceea ce nu se cunoaşte. De aceea, acest necunoscut este justificat.
Referitor la această carte, „Chişinăul nostru necunoscut”, evident că este un Chişinău care îl cunoaştem cu toţii, dar este un Chişinău pe care noi nu îl cunoaştem, el este alături de noi sau a fost alături de noi, dar istoria, timpul pe care îl trăim noi face ca el să dispară. Şi viteza cu care dispare întrece cunoaşterea.
De aceea, este foarte bine ca cititorul, ca omul care locuieşte în Chişinău să aibă senzaţia: Chişinăul nu este străin, este Chişinăul nostru care este un Chişinău necunoscut, care trebuie salvat sau în a cărui oglindă trebuie să ne uităm şi să vedem realitatea în care noi trăim…”
Europa Liberă: Chişinăul dispare şi impresia sau chiar certitudinea este că deseori în mod forţat. În ce măsură trecutul reconstituit, inclusiv prin asemenea lucrări, are darul de a-i sensibiliza şi pe cei care decid deseori cu uşurinţă barbară distrugerea vreunei case, vreunei porţiuni de memorie, vreo trăsătură distinctă a personalităţii oraşului ş.a.m.d.? Aţi observat asemenea reacţii în mediul decidenţilor?
Iurie Colesnic: „În ultimul timp asemenea reacţii există. Şi mie mi se pare că dorinţa de a distruge nu vine dintr-un sentiment de barbarism, ea vine dintr-o necunoaştere. În momentul când cunoşti istoria unei clădiri, nu mai ai curajul să semnezi o decizie prin care ai lichida-o. Eu am un exemplu foarte interesant, legat de o serie de emisiuni despre străzile Chişinăului. Lumea mă întâlneşte pe stradă, mă opreşte şi îmi mulţumeşte pentru faptul că i-am descoperit casa în care el locuieşte, istoria acestei case şi omul altfel priveşte oraşul în care locuieşte.
Oamenii nu cunosc oraşul. Cetăţenii ar avea o atitudine cu totul alta, dacă ar cunoaşte istoria oraşului lor. Şi aici este această miză. Pe de altă parte, factorii de decizie desigur că sunt obligaţi să cunoască, dar nici ei nu au de unde să se informeze, nu au avut sursele necesare. De aceea trebuie să le punem la îndemână această oglindă a trecutului. Şi dacă vor avea curajul să treacă peste ea, atunci deja înseamnă că există un alt fenomen, este o altă abordare şi mi se pare una deja nesănătoasă. Există în istoria Chişinăului un exemplu când un arhitect şef declara că Chişinăul nu are aşa monument de arhitectură, dar acestea sunt excepţii.”
Europa Liberă: Domnule Colesnic, am o curiozitate: în ce măsură moravurile politice de acum se regăsesc şi în trecutul basarabean mai îndepărtat? A fost la fel de dezamăgitoare ceea ce se cheamă în prezent clasa politică?
Iurie Colesnic: „Nu. Acesta este marele şoc pe care l-am avut. Fiindcă Chişinăul întotdeauna a avut o clasă politică foarte pestriţă, dar când era problema Chişinăului pusă pe cântar, întotdeauna exista o solidaritate. Şi exemplul este evoluţia acestui oraş. La 1834 prima dată apar străzile din centrul nou pe care îl cunoaştem. La 1900 Chişinăul era unul dintre cele mai frumoase oraşe guberniale din Rusia. La 1940 Chişinăul era al doilea oraş, după Bucureşti, ca frumuseţe şi ca populaţie. Deci, tot timpul a avut o
Întotdeauna a fost o solidarizare şi etnică chiar pentru acest oraş, fiindcă erau toţi patrioţii acestui oraş, ei credeau în viitorul acestui oraş....
evoluţie progresistă. Şi, pe de altă parte, Chişinăul a avut primar bulgar, rus, român, grec, cel mai bun primar a fost german, arhitecţi francezi, armeni, evrei, ruşi, români. Întotdeauna a fost o solidarizare şi etnică chiar pentru acest oraş, fiindcă erau toţi patrioţii acestui oraş, ei credeau în viitorul acestui oraş. Şi evident că ei ne-au demonstrat că oraşul acesta are faţă, are istorie şi are o şansă de a deveni unul dintre frumoasele oraşe ale acestui spaţiu.”
Europa Liberă: După atâta istorie a acestui ţinut, cât a trecut prin cărţile dumneavoastră, domnul Colesnic, aţi spus deja câte ceva, dar ce v-a stârnit admiraţia deosebită şi ce poate v-a întristat în vremurile de odinioară?
Iurie Colesnic: „M-a uimit, în primul rând, solidaritatea etnică a Chişinăului. Fiindcă la 1812 aici majoritatea erau români, iar a doua populaţie care popula intens Chişinăul era evreii, era un sătuc mare cu şapte biserici, iar la 1834 deja avea un proiect făcut de generalul Fiodorov, în care Chişinăul îşi schimba faţa. În linii mari, evoluţia Chişinăului a fost una foarte rapidă, fiindcă cu apariţia primarului Carol Schmidt Chişinăul e organizat momentan. Deci, la 1878 primarul ia în primire primăria şi deja în 10 ani Chişinăul începe să fie cu apeduct, să aibă trotuarele pavate şi peste câţiva ani apare tramvaiul cu cai. Chiar şi energia electrică a venit la 1899 în Chişinău, iluminatul cu gaz a fost înlocuit cu iluminatul electric. Progresul tehnic european mergea în pas cu progresul pe care îl simţea Chişinăul. Şi, pe de altă parte, arhitectura oraşului a evoluat tot în aceleaşi timpuri.”
Europa Liberă: Tristeţi, ceva tristeţi în legătură cu vreun aspect al trecutului Chişinăului?
Iurie Colesnic: „Am o mare tristeţe: în 1941 căpitanul [I.A.] Muhin, împreună cu comandourile sale, a aruncat în aer 89 de clădiri din centrul Chişinăului. Practic, Chişinăul a fost ruinat de la 22 iunie şi până la 22 iulie. A fost o tragedie mare pentru acest oraş, care a fost nevoit să renască din cenuşă.”
Europa Liberă: Cât apetit, câtă aplecare, interes există pentru asemenea gen de literatură în Republica Moldova? În creştere, în descreştere?
Iurie Colesnic: „Eu cred că există un foarte mare interes. Urmăresc după reacţiile la cărţile pe care le scot şi după felul cum ONG îşi construiesc fanteziile lor de apărare a oraşului, de fortificare a istoriei. Şi cred că în măsură ce atenţionăm publicul, va spori şi interesul pentru acest gen de literatură.”
Europa Liberă: Vă mulțumim foarte mult pentru amabilitatea de a participa la emisiunea noastră. A fost o plăcere să discutăm cu dumneavoastră.
