Linkuri accesibilitate

O nouă inițiativă în sprijinul eliberării lui Grigore Petrenco


Vineri, instanţa de judecată ar urma să decidă fie prelungirea arestului preventiv fie eliberarea din arest

Sprijinitorii fostului deputat comunist Grigore Petrenco, aflat în arest preventiv de aproape o lună de zile, au prezentat joi la Chișinău, la o conferință de presă, o nouă inițiativă în sprijinul eliberării activistului anti-guvernamental asociat cu gruparea Antifa.

Avocata lui Grigore Petrenco, Ana Ursachi şi fostul deputat Alexandru Petkov au prezentat astăzi la Chişinău o declaraţie semnată de 33 de parlamentari din diferite ţări, membri ai APCE. În document Republica Moldova este îndemnată să elibereze „toţi deţinuţii politici”, termen acreditat în respectiva declaraţie. Se face referinţă în special la activiştii în frunte cu Grigore Petrenco arestaţi la un protest antiguvernamental în faţa Procuraturii Generale pe 6 septembrie. „Condamnăm cu fermitate (…) represiunea politică dezlănțuit împotriva reprezentanții opoziției” se mai arată, între altele, în document. Ana Ursachi şi Alexandr Petkov au precizat că textul declaraţiei nu le aparţine. Autorul fiind un deputat socialist olandez (Tiny Kox). Cei doi mai spun că s-au aflat la Strasbourg, la sesiunea de toamna a APCE, la invitaţia unui grup parlamentar al APCE, pentru a face cunoscut cazul activistului Petrenco, care este şi membru onorific al APCE.

Avocata Ana Ursachi spune că va prezenta această declaraţie la o nouă şedinţă de judecată mâine. Judecătorii urmează să examineze cererea avocatului de a-i elibera pe activiştii lui Grigore Petrenco şi cererea procurorului de a prelungi mandatului de arest pentru încă 30 de zile.

„Şedinţa de judecată de mâine este foarte importantă. Orice decizie care va viza încălcarea drepturilor omului, adică menținerea sub arest a activiştilor va semnifica de fapt ignorarea deciziei APCE. Vor risca să desconsidere serioasa declaraţie a APCE, rezultatul căreia ar trebui să fie eliberarea imediată a activiştilor.”

Consilierul juridic de la Centrul de Resurse Juridice pentru Drepturile Omului, Ion Guzun, ne-a spus că această declaraţie reflectă opinia semnatarilor şi nu reprezintă poziţia oficială a APCE:

„Are statut de o declarație politică şi nu un act care sa fie executat de statele membre ale Consiliului Europei.”

Că declaraţia respectivă nu are efecte juridice ne-a spus şi deputatul PLDM Valeriu Ghileţchi, unul din cei cinci membri ai delegaţiei parlamentare a Republicii Moldova în APCE:

„O asemenea declaraţie transmite doar un mesaj politic. Nu poate avea nici o greutate juridică. Evident că este şi o dimensiune morală pe lângă cea politică. Orice ţară, în cazul dat autorităţile Republicii Moldova ar fi bine să se uite peste această declaraţie şi să vadă dacă ea exprimă un adevăr atunci să ţină cont de el. Dar din punct de vedere al regulamentului şi statutului APCE declaraţiile scrise aparţin doar parlamentarilor. Este o libertate oferită parlamentarilor ca ei să-şi expună punctele de vedere pe un subiect sau altul. O declaraţie scrisă nu are puterea pe care o are o rezoluţie sau o recomandare care este dezbătută şi apoi este supusă votului.”

L-am întrebat pe deputatul Valeriu Ghileţchi dacă li s-a propus şi membrilor delegaţiei moldovene să semneze această declaraţie:

„Ni s-a propus. Dacă aş fi împărtăţit argumentele menţionate în declaraţie aş fi semnat-o. Presupun că la fel au procedat şi ceilalţi membri ai delegaţiei noastre.”

Autorităţile Republicii Moldova nu au făcut deocamdată comentarii pe marginea acestei declaraţii.

Amintim că, liderul partidului Casa Noastră Moldova Grigore Petrenco şi alţi şase activişti au fost reținuți în urma unor altercații cu poliția la un protest în fața Procuraturii Generale pe 6 septembrie.

Aceștia au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Mandatul de arest expiră în 6 octombrie.

Vineri, instanţa de judecată ar urma să decidă fie prelungirea mandatului de arest, fie eliberarea celor șapte activişti.

Previous Next

XS
SM
MD
LG