Aflat la Bruxelles, președintele României Klaus Iohannis a avut vineri o primă reacţie legată de reţinerea fostului premier moldovean Vlad Filat, acuzat de implicare în fraudele de la Banca de Economii.
Într-o postare pe Facebook, Iohannis a scris că încurajează guvernul şi parlamentul de la Chişinău să depăşească „aceste dificultăţi”:
„Urmăresc cu atenţie şi preocupare situaţia din Republica Moldova şi sper ca evenimentele petrecute în ultima perioadă la Chişinău să nu ducă la schimbarea opţiunii pro-europene a conducerii Moldovei. Încurajez Guvernul şi Parlamentul de la Chişinău să depăşească aceste dificultăţi, care au culminat cu evenimentele de ieri [joi], şi să păstreze orientarea către valorile occidentale. Cred cu tărie că Republica Moldova îşi poate împlini destinul doar în Uniunea Europeană”.
„Uniunea Europeană urmărește cu atenție evoluțiile politice din Republica Moldova și reamintește că fraudarea băncilor trebuie anchetată într-un mod eficient, imparțial și transparent”, se spune într-o declarație de presă din partea purtătoarei de cuvânt a lui Federica Mogherini, coordonatoarea politicii externe și de secuirtate a Uniunii Europene, Federica Mogherini.
Într-o primă luare de poziție după evenimentele care au avut loc joi în parlamentul de la Chișinău se afirmă că „Uniunea Europeană a luat notă de ridicarea imunității d-ului Filat și a reținerii sale ulterioare”.
În declarație se reafirmă sprijnul Bruxelles-ului pentru parcursul european al Republicii Moldova, dar se sublinează că apropierea de UE implică „un program ambițios de reforme, în care întărirea principiului domniei legii joacă un rol central”.
Uniunea Europeană, la fel ca Banca Mondială și FMI au suspendat finanțările pentru Republica Moldova ca urmare a scandalului bancar izbucnit la sfîrșitul anului trecut.
În declarația de vineri se reafirmă că „soluționrea crizei bancare și lupta cu corupția sunt esențiale….pentru a nu dezamăgi așteptările moldovenilor”.