De o săptămână de zile, de când a fost arestat președintele PLDM Vlad Filat, Republica Moldova trăiește sub imperiul unei revelații. Un singur nume este repetat, reluat obsesiv în cele mai diverse combinații gramaticale și contexte semantice: Vlad Plahotniuc. Este „oligarhul din umbră”, cel despre care toată lumea spune că ține sub papuc instituțiile de drept, că face și desface majorități parlamentare, că decide de unul singur încotro o va lua Republica Moldova: va mai cocheta cu Vestul, încercând să-i vândă gogorița unei pretinse coaliții pro-europene, sau o va cârmi spre Est, aducându-i la guvernare, într-o formă sau alta, pe suspect de cooperanții Dodon și Voronin.
Nu știu dacă liderul informal al Partidului Democrat, cel care a renunțat la toate funcțiile politice și chiar la calitatea de membru de partid, și-a dorit acest prim-plan, această supraexpunere. Cei mulți care strigau împotriva „oligarhilor”, a corupției și sărăciei, au rămas acum, după reținerea lui Filat, cum bine s-a observat, cu o singură țintă – Plahotniuc. Spre el arată deputații din PLDM care au îmbrățișat, mai nou, agenda societății civile protestatare, cerând reformarea justiției din Moldova. Deși nu-i rostește numele, ci pur și simplu clamează demisia întregii guvernări – ca și anarhistul Usatîi din stradă (ba arestat, ba eliberat) –, opoziția din parlament îl obligă pe Plahotniuc să caute soluții pentru o nouă majoritate, care să-i permită să amâne alegerile anticipate, dacă nu să le evite cu totul.
E o situație paradoxală, probabil cea mai ciudată de la declararea independenței încoace. În Republica Moldova au dispărut demarcațiile ideologice. Să mai ieși acum în piață și să strigi „Jos comuniștii!” sună ridicol. Care comuniști? Voronin e privit ca o relicvă a trecutului, un bătrânel care zâmbește inconștient atunci când Vlad Filat îi prorocește, în ultima sa cuvântare înainte de arestare, căderea iminentă pe care i-o pregătește același Plahotniuc. La fel de stupid a-i arăta dacă ai striga „Jos socialiștii”! Care socialiști? Cine-l ia în serios pe Dodon, care fuge săptămânal la Moscova după instrucțiuni - un politician inconsistent, gongoric, lipsit de orice brumă de autonomie.
Spunea Emil Cioran prin anii ‘60 ai secolului trecut: „Priviți la campaniile electorale din Franța, dacă n-ar fi și o componentă utopică, ar fi o ceartă între băcani!” Este exact ce avem azi în Moldova: un bâlci, o mascaradă politică dizgrațioasă. La noi nu ideile („utopiile”), nu aderențele doctrinare fac „marea politică”, ci banii. Locurile pe listă le cumpără tot felul de samsari cinici, intelectualii sunt înlăturați – exigențele lor, spiritul lor critic îi supără pe aranjorii de partid –, contează doar indivizii care pot cotiza. Și cum bani în Moldova au în general doar delincvenții, hoții și spărgătorii de bănci, să nu ne mirăm de „selecția naturală” pe care o etalează parlamentul de la Chișinău.
În epoca noastră „post-istorică”, „post-ideologică” și „post-industrială” (în sensul că de mult am rămas fără industrie în Moldova!), o persoană privată, un politician lipsit de discurs și de viziune pentru țara sa, dar cu o patimă aprigă pentru intrigi și operațiuni sub acoperire, urmează să aleagă între multiplele posibilități de evoluție, care ni s-au deschis în față, amețitor. Un asemenea moment de cotitură dramatică poate fi moțiunea de cenzură anunțată pentru joi, 29 octombrie. Alianța nu dispune de voturile necesare pentru a se menține la putere, dacă nu-și va asigura susținerea deputaților independenți, iar opoziția de stânga nu are suficiente voturi pentru a demola guvernul. Totul va decide Partidul Democrat, care deține pârghii importante pentru a-și convinge partenerii de coaliție – se vorbește intens despre șantajul cu dosarele de la Procuratura subordonată lui Plahotniuc. În această confruntare surdă, PLDM-ul nu are decât varianta rezistenței, dacă mai vrea să supraviețuiască pe scena politică. În timp ce liberalii lui Mihai Ghimpu, după ce au votat disciplinat ridicarea imunității lui Filat, declară acum că nu vor susține moțiunea împotriva guvernului, că le „pasă” de unitatea coaliției. Fără a se întreba cu ce preț poate fi menținută aceasta.
Prețul l-a sugerat chiar liderul PL, care nu mai arde de dorință să-i vadă demiși pe șefii de la Procuratură și CNA, pentru că, în opinia lui, aceștia au niște dosare de dus până la capăt. E un pretext fals. Demiterea celor doi este cerută tocmai pentru că nu și-au făcut datoria. Inconsecvența liderului liberal este aspru criticată de presă și de societatea civilă. Justificările sale inabile demonstrează – susțin mai mulți comentatori – că omul execută o partitură scrisă de alții, de vreme ce-și face infidelități propriilor declarații privind invitarea unui procuror european în Moldova. Dar poate că, cine știe?, Mihai Ghimpu își savurează răzbunarea asupra lui Vlad Filat, pe care îl consideră vinovat că i-a „rupt” partidul, atunci când o parte dintre deputații PL au votat guvernul Leancă, salvând Moldova de la alegeri anticipate?...
Căderea guvernului printr-o moțiune de cenzură va produce consecințe dezastruoase, având în vedere breșele financiare ale statului moldovean. Ce vrea de fapt Partidul Democrat, pe ce mizează? Înțelegem că fixarea lor pe Gurin și Chetraru, care nu pot fi înlocuiți, înseamnă amânarea unor dosare incomode și în general suspendarea oricăror anchete asupra ilegalităților comise de unii membri PD. Dar acest lucru înseamnă și aruncarea Moldovei în colaps, fiindcă problemele rămân și chiar se agravează. Vor democrații să păstreze acest status quo care-i avantajează dar care ruinează țara? Mai ales că dosarul Filat nu pare foarte promițător. După arestarea liderului liberal-democrat, s-a constatat că sumele care se invocau în cazul său sunt mult mai mici decât se vehicula în „autodenunțul” lui Ilan Shor. Miliardul încă mai trebuie găsit, iar vinovații identificați și predați justiției.
Să zicem că o alianță ad-hoc va demite guvernul și va dinamita astfel orice posibilitate de a se restabili finanțarea externă. De unde se vor lua bani pentru achitarea pensiilor și salariilor?... Republica Moldova are urgentă nevoie de reforme, de dezvoltare, de investiții masive care nu pot veni fără o încredere a aliaților noștri occidentali în justiția autohtonă, în seriozitatea interlocutorilor lor de la Chișinău. Se poate asigura acest salt economic și de viziune prin combinații politicianiste, prin intrigi, prin șicanarea partenerilor de guvernare, prin șantajul cu dosarele? Dacă cel sau cei care manevrează ițele nu cred în sentimente, dacă nu le pasă de interesul public, dacă nu-i animă decât adrenalina cartoforului sau patima ruletistului care așteaptă să-i pice numărul câștigător, atunci le vom da o veste neplăcută pentru nemăsurata lor vanitate: fac un joc foarte prost, lipsit de anvergură politică și intelectuală!... Jucători mediocri, de ligă secundă.
