Linkuri accesibilitate

Senatul american a aprobat bugetul Statelor Unite pe următorii doi ani


Senatul Statelor Unite a aprobat în primele ore ale zilei de vineri un buget bi-partinic pe doi ani care mărește cheltuielile federale cu 80 de miliarde de dolari, reduce amenințarea unei „închideri” a instituțiilor administrative și ridică plafonul cheltuielilor până la sfârșitul președinției lui Barack Obama. Legislația trecuse miercuri prin Camera Reprezentanților și a fost trimisă acum spre semnare președintelui. AFP scrie că proiectul de buget prevede printre altele măriri egale ale cheltuielilor militare și civile. Congresul Statelor Unite avea datoria de a ridica plafonul îndatorării guvernului cel mai târziu la 3 noiembrie, ca să evite intrarea în incapacitate de plată – o perspectiva care ar fi avut un impact devastator asupra piețelor financiare internaționale.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG