Linkuri accesibilitate

Marea Britanie și Irlanda au suspendat toate zborurile spre stațiunea turistică Sharm el Sheikh


Ultimele informații privind prăbușirea unui avion rusesc de pasageri, sâmbătă, 31 octombrie, în peninsula Sinai, lasă de presupus că accidentul ar fi fost provocat de explozia unei bombe, amplasată în avion, eventual, de militanți ai organizației Statului Islamic. O oficialitate americană, care și-a păstrat anonimatul, a declarat că „există indicii serioase” că o explozie ar fi provocat prăbușirea avionului. Toate cele 224 de persoane la bord au murit. Aceeași sursă a declarat că au fost interceptate comunicații ce ar indica împlicarea unei grupări teroriste, aliată cu organizația extremistă a Statului Islamic. Organizația respectivă își asumare de la bun început doborârea avionului, declarație care fusese imediat respinsă de autoritățile din Rusia și Egipt.
Ministrul de externe britanic Philip Hammond a declarat miercuri că sunt „indicii serioase” că accidentul a fost provocat de explozia unei bombe. Marea Britanie și Irlanda au suspendat toate zborurile spre stațiunea turistică Sharm el Sheikh, din peninsula Sinai. Ancheta oficială privind cauzele accidentului continua.

XS
SM
MD
LG