În 1949, basarabeanul Andrei Vulpe a trăit ceea ce avea să devină cel mai mare calvar al vieții sale: a participat la organizarea deportărilor din satul său natal – Pepeni, Sângerei. Chipul fetei pe care a scos-o din casă în noaptea de 5 spre 6 iulie îl urmărește de peste șase decenii… Abia acum zece ani a găsit-o, din întâmplare, pe fata de cândva. A fost la ea în vizită, la Bălți, să-i ceară iertare pentru ceea ce el însuși nu-și poate ierta… Maria nu mai este demult în viață, dar Andrei Vulpe n-o poate uita. Spune că ori de câte ori vorbește deschis despre acele evenimente i se face mai ușor pe suflet. „Ce puteam face? N-am putut să mă împotrivesc, eram în exercițiu de serviciu”, oftează bătrânul. Întrebări-justificări ce nu reușesc să-i aline durerea și să-l scape de sentimentul de vinovăție. Urmăriți mărturisirea cutremurătoare a unui om devenit „călău” la 18 ani pentru a nu deveni el însuși victimă. Un film de Liuba Șevciuc.