Linkuri accesibilitate

Corneliu Ciurea: „Tiraspolul s-a angajat faţă de UE să introducă TVA în 2016”


Expertul IDIS „Viitorul”, Corneliu Ciurea, spune că decizia de a prelungi regimul facilitat de export în UE pentru agenții economici din stânga Nistrului presupune și nişte obligații pe care și le-a asumat administrația de la Tiraspol.

Administraţia de la Tiraspol a anunţat cu mult fast faptul că diplomaţia transnistreană a înregistrat o mare victorie – comerţul preferenţial cu Uniunea Europeană va continua şi anul viitor. Despre ce este vorba? Pentru că detalii nu s-au dat, practic.

Corneliu Ciurea: „Nici noi nu cunoaştem totul până la capăt. Din câte înţelegem, deciziile finale au fost luate la reuniunea din Bavaria și ele nu au fost aşternute pe hârtie. Astfel încât acordul încheiat între Uniunea Europeană, Republica Moldova şi Tiraspol este un gentlemen's agreement. În fond, fiecare parte şi-a asumat să-şi îndeplinească angajamentele, fără ca să existe un document scris. Din această cauză, doar din auzite, în linii mari, putem spune că noua înţelegere trilaterală presupune că pe parcursul anului viitor Transnistria va beneficia, în continuare, de facilităţile existente. În acelaşi timp, ea va trebui să anuleze jumătate dintre taxele vamale aplicate exporturilor europene. Decizia în acest sens îi aparţine doar părţii transnistrene – care sunt produsele, bunurile care vor fi scutite de taxe vamale. Şi un alt angajament al Transnistriei este ca pe parcursul anului să introducă taxa pe valoarea adăugată ca o măsură compensatorie pentru anularea taxelor vamale aplicate. Deci, este o sursă alternativă de colectare a veniturilor în bugetul Transnistriei. Chişinăul s-a obligat în continuare să faciliteze comerţul Transnistriei, fără a crea impedimente, iar Uniunea Europeană a prelungit pe un an regulile din Acordul de Parteneriat și Cooperare pentru Transnistria.

Putem spune că noua înţelegere trilaterală presupune că pe parcursul anului viitor Transnistria va beneficia, în continuare, de facilităţile existente. În acelaşi timp, va trebui să anuleze jumătate dintre taxele vamale aplicate exporturilor europene.

Deci, putem spune că o asemenea înţelegere este convenabilă, întâi de toate, Tiraspolului, ale cărui exporturi nu vor fi blocate. În fond, Chişinăul nu a obţinut chiar o victorie, pentru că a sperat că totuşi Transnistria mult mai rapid se va adapta la condiţiile Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător. Dar nu putem spune că este o înfrângere pentru Chişinău – în continuare, comerţul Transnistriei este dependent de acţiunile Chişinăului.”

Europa Liberă: Dumneavoastră vorbiţi despre o înţelegere trilaterală. Tiraspolul a prezentat aceasta ca un acord între Tiraspol şi Bruxelles. Unde este adevărul până la urmă?

Corneliu Ciurea: „Nu poate fi o înţelegere bilaterală, pentru că în continuare bunurile Transnistriei ajung în Uniunea Europeană prin intermediul Chişinăului. Fără Chişinău nu este posibilă continuarea exportului Transnistriei, deci şi Chişinăul este parte a acestei înţelegeri. Evident, pentru Transnistria este convenabil să vorbească despre excluderea Chişinăului din acest format, pentru a arăta cumva caracterul privilegiat al relaţiei pe care o are în mod nemijlocit cu Uniunea Europeană, astfel pretinzând că este un stat care cumva e luat în calcul de către Bruxelles. Totuşi, transnistrenii au formulat un neadevăr. Chişinăul este, evident, parte a acestui acord. Și de Chişinău va depinde foarte mult, în continuare, cum îşi va comercializa mărfurile Transnistria în Uniunea Europeană, întrucât Chişinăul oricând poate bloca aceste exporturi.”

Europa Liberă: Reuniunea din Bavaria despre care aţi vorbit a avut loc în octombrie. Anunţul a fost făcut la începutul săptămânii trecute, imediat după aşa-zisele alegeri pentru sovietul suprem. Au fost deja voci care au spus că anunţul a fost făcut pentru a diminua impactul faptului că partida lui Şevciuk, executivul, a avut un scor extrem de modest la aceste alegeri.

Corneliu Ciurea: „Eu nu cred că este foarte dependent de factorul politic. Oricum, sunt de acord că anunţul cu privire la viitorul comerţului transnistrean s-a făcut după alegeri, pentru a nu influenţa cumva desfăşurarea acestor alegeri, rezultatele. Aceasta s-a făcut şi la rugămintea Tiraspolului. Dar, în continuare, vedem: Chişinăul nu se grăbeşte să facă publică această informaţie, ceea ce totuşi este regretabil. Și trebuie, în primul rând, să înţelegem de ce Chişinăul nu se grăbeşte să facă un asemenea anunţ. Probabil, aceasta ţine şi de conjunctura internă, şi de faptul că decizia luată nu este totuşi în avantajul Chişinăului, aceasta trebuie să recunoaştem. Deci, cumva Chişinăul tărăgănează, pentru a evita anumite critici. Dacă îl face public înainte de sărbători, disponibilitatea criticilor de a arunca săgeţi este mai mică, poate acesta este calculul Chişinăului. În ceea ce priveşte Tiraspolul, oricum vedem că au dat publicităţii acest anunţ mult mai devreme, pentru că îl consideră favorabil. Şi într-adevăr este o decizie care avantajează Tiraspolul, doar că, în continuare, au o problemă mare în a introduce TVA, pentru că acesta este un proces foarte greoi şi pe parcursul unui an este foarte greu să realizezi acest lucru. Totuşi, eu cred că Tiraspolul contează pe faptul că aceste facilităţi de care beneficiază vor fi prelungite încă pe un an. Pentru că TVA-ul în mod normal se introduce pe parcursul a doi ani. Deci, cred că Transnistria mizează pe faptul că vor mai avea timp la dispoziţie pentru a face ajustările necesare.”

XS
SM
MD
LG