Proaspăt confirmat de Parlament printr-o procedură care a dat emoții atât moldovenilor, cât și cancelariilor europene, premierul Pavel Filip se deplasează astăzi la București în prima sa vizită de lucru în calitate de șef al guvernului. Una dintre temele aflate pe agenda de discuții este și împrumutul de 150 de milioane de euro, confirmă într-un interviu exclusiv acordat Europei Libere, la Strasbourg, șeful delegației României la APCE, deputatul Ionuț Stroe.
Europa Liberă: Dle Stroe, România este cel mai apropiat aliat al Republicii Moldova. Noul premier Pavel Filip merge marți la București. Ce urmează să discute cu premierul Cioloș, inclusiv împrumutul de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova?
Ionuț Stroe: „Agenda comună a României și Republicii Moldova este una acoperitoare nu doar în legătură cu interesele socio-economice ale Moldovei în raport cu sprijinul pe care Românie il poate acorda, dar și asistența pe care o putem oferi statului nostru prieten, vecin, frate în legătură cu parcursul european. Din punctul meu de vedere este un semn cât se poate de clar că în acest moment, prioritară pentru noul guvern este relația cu UE intermediată, cum și până acum a fost de către România. Ne bucurăm că noul premier efectuează prima vizită în România, și sperăm să afirme pe mai departe aceste angajamente și obligații pe care și le-a asumat Moldova în raport cu UE.”
Europa Liberă: Știți că atât partidele pro-ruse cât și mișcarea anticorupție pro-europeană Demnitate și Adevăr cer demisia guvernului și alegeri anticipate. România s-a grăbit să felicite noul guvern Filip. De ce nu susține România ideea alegerilor anticipate?
Ionuț Stroe: „Pentru simplul motiv că în acest moment de maximă dificultate, Moldova are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate. Stabilitatea politică este un element definitoriu în legătură cu toate demersurile pe care autoritățile trebuie să le facă pentru a îmbunătăți viața cetățenilor. Moldova a „excelat” din păcate în ultimii ani la capitolul instabilitate politică. Nu cred că din moment în care s-au angajat în acest parcurs european atât de dificil mai este loc de încă un moment de stagnare, cu atât mai mult cu cât problemele sociale sunt din ce în ce mai acute în R. Moldova iar asistența financiară UE este suspendată. Cred că am oferit suficiente motive pentru a afirma că responsabilitatea și cumpătarea ar trebui să caracterizeze decidenții politici de la Chișinău. Mă bucur că o majoritate a Parlamentului, care, în definitiv, este o expresie a poporului moldovean, a decis învestirea acestui guvern. Nu vorbim de persoane, ci de principii și de calea europeană pe care noi le susținem. Statul român, prin acțiunile sale, rămâne constant în a sprijini această viziune pro-europeană a Moldovei.”
Europa Liberă: Dvs. nu vorbiți despre persoane, cei din stradă însă o fac atunci când spun că demonstrează pentru că nu mai vor politicieni corupți sau controversați la conducerea țării. Cum comentați această alianță conjuncturală dintre pro-rusi și pro-europeni având scop comun alegerile anticipate?
Ionuț Stroe: „Moldova este o țară liberă. Oricine poate să își afirme interesele, oricine are dreptul de a-și exprima opiniile sau nemulțumirile. Solicitarea străzii de igienizare a vieții politice este cât se poate de legitimă. Dar acest lucru nu se poate face sub presiunea străzii. Pentru aceasta este nevoie de o reformă a sistemului judiciar, de o luptă reală împotriva corupției, este nevoie de instanțe și parchete independente. Vorbim de un stat care se află într-o fază independentă a acestor demersuri. Mai mult decât atât, aceasta ar trebui să fie prioritatea zero pentru cei care guvernează în acest moment. Există și calea unor alegeri, până la urmă, voința poporului este suverană, dar nu de fiecare dată aceasta s-a dovedit și alegerea fericită. Și asta pentru că cei care sunt corupți sunt rezultatul voinței publice, au câștigat alegerile. Nu înțeleg de ce acum se consideră că am putea alege alte persoane pe care nu le considerăm corupte. Tot timpul ne-am investit încrederea in oameni care ne-au dezamăgit. De aceea, consider că, ceea ce spune UE în acest moment și Chișinăul s-a angajat că face trebuie dus la bun sfârșit. Lupta împotriva corupției și sistemul de justiție trebuie să fie prioritare.”
Europa Liberă: Să înțeleg că acestea sunt condițiile pentru acordarea împrumutului de 150 de milioane de euro precum și pentru deblocarea finanțărilor europene?
Ionuț Stroe: „Acestea sunt condițiile pe care orice finanțator o va pune R. Moldova. Și, de fapt, nu sunt condiții, ci măsuri în folosul cetățenilor, în primul rând. Moldova, ca țară, se va însănătoși. Nu este o condiție pentru reluarea finanțării, ci pentru viitorul acestei țări. România și UE vor relua în cel mai scurt timp programele de asistență și finanțare pentru Moldova.”
Ceea ce s-a petrecut în noaptea de 20 a fost în acord cu criza în care se afla țară. A fost o măsură de urgență într-o situație de urgență...
Europa Liberă: Sunteți președintele Delegației României la APCE și aveți o experiență consistentă în parlamentarism. Felul in care a fost nominalizat și votat dl Filip a fost criticat de organizațiile neguvernamentale care apără democrația. Nominalizare în graba, votare în graba pe fondul protestelor din stradă. Suntem aici in istituţia care se autointitulează garantul democrației pe continentul european. Cum comentați cele petrecute la Chișinău în noaptea de 20 ianuarie?
Ionuț Stroe: „Sigur, Moldova nu este cel mai bun exemplu de aplicare a procedurilor democratice. Când mă gândesc la Moldova îmi aduc aminte de Românie de acum 20 de ani. Există multe ezitări, este absolut normal. In schimb, învestirea a fost constituțională, iar ceea ce s-a petrecut în noaptea de 20 a fost în acord cu criza în care se afla țară. A fost o măsură de urgență într-o situație de urgență. Ne aflam și la limita de timp prevăzută de constituție. O majoritate parlamentară s-a exprimat, potrivit constituției.”
Rusia a anunțat ca nu participa nici anul acesta la lucrările APCE, ba mai mult încearcă sa negocieze contribuția sa financiara la organizație, sa plătească doar o parte. Așadar, al doilea an fara delegația Rusa la APCE. Ce consecința va avea acest lucru, având in vedere ca APCE este una dintre putinele platforme de dialog dintre Occident si Federația Rusa.”