Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Guvernul Pavel Filip se întruneşte in şedinţă.

Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT şi Centrul Analitic Independent Expert-Grup prezintă Raportul de monitorizare a implementării Acordului de Asociere R. Moldova-UE în perioada august – decembrie 2015.

Ambasadorul SUA James D. Pettit va inaugura o expoziție de fotografii despre Holocaust la Universitatea Liberă Internațională din Moldova.

Centrul de Resurse Juridice prezintă „Lacunele legislației Republicii Moldova în domeniul nediscriminării”.

Delegația Legislativului Republicii Moldova participă la sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care are loc la Strasbourg, în perioada 25-29 ianuarie.

Din actualitatea internațională:

Trei rapoarte importante vor fi date publicităţii astăzi în lume despre cele mai importante probleme ale momentului: raportul Transparency International despre indicele percepției corupţiei, Freedom House despre libertatea în lume şi Human Rights Watch despre respectarea drepturilor omului.

În ceea ce privește corupţia, unul din subiectele care au scos mii de moldoveni în stradă în ultimele două luni, Transparency International plasează Moldova pe poziția 103, mai aproape de Federaţia Rusă – 119, decât de Georgia - 48. Ucraina este plasată pe poziția 130. Raportul a analizat în acest an 168 de tari și teritorii și clasamentul este alcătuit din opiniile experților care se referă la corupţia din instituţiile statului. Țările care sunt în fruntea clasamentului – Danemarca, pe locul întâi - sunt ţări în care percepţia publică este că un act de corupţie este descoperit și pedepsit de justiţie, iar cei vinovaţi sunt traşi la răspundere. Un scor slab înseamnă că darea şi luarea de mită sunt fenomene frecvente, iar persoanele vinovate de corupţie rămân nepedepsite, iar instituţiile publice nu răspund nevoilor cetăţenilor.

Raportul Freedom House despre libertatea în lume a analizat situaţia în 195 de ţări dintre care 86, adică 44% sunt considerate libere, 59 – reprezentând 30% sunt parţial libere, iar 50 de țări – sau 26% sunt lipsite de libertate. Anul trecut a fost al 10-lea an consecutiv în care s-a înregistrat un declin al libertăților individuale în lume. În ultimii 10 ani, 105 țări au regresat și 61 au avansat pe calea libertăților. Moldova se află, ca și în alte clasamente, pe la mijloc – în categoria țărilor parţial libere – alături de Armenia, Georgia, Bosnia Herţegovina, Kârgâzstan, Macedonia, Pakistan și Ucraina. Iar regiunea transnistreană – la fel ca și Crimeea și Osetia de Sud – fără libertate.

Din agenda internaţională să mai notăm discuţiile de la Bruxelles dintre Serbia și Kosovo, vizita secretarului de stat american John Kerry în China comunistă și astăzi Naţiunile Unite au dedicat ziua aducerii aminte a Holocaustului.

În emisiunea noastră de astăzi de televiziune „Pur și Simplu”, Eugenia Pogor deschide o pagina tragică a istoriei recente: masacrul evreilor de la Sculeni.

XS
SM
MD
LG