Linkuri accesibilitate

Donald Tusk face propuneri pentru a convinge britanicii să sprijine la referendum rămânerea țării lor în UE


Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a publicat o serie de propuneri pentru a convinge britanicii să sprijine la referendum vara aceasta rămânerea țării lor în Uniunea Europeană. „A fi sau a nu fi împreună, aceasta este întrebarea”, a scris Tusk pe Twitter la publicarea ofertei pentru britanici. Ea prevede între altele posibilitatea ca Marea Britanie să amâne plata beneficiilor sociale pentru muncitorii imigranți și să ia măsuri de protecție față de decizii ale zonei euro. Premierul britanic David Cameron a salutat propunerile, scriind tot pe Twitter că acestea „arată progrese reale în toate cele patru domenii în care Marea Britanie are nevoie de schimbări, dar mai este de lucru”. Donald Dusk și-a publicat oferta înainte de summit-ul european de pe 18-19 februarie, când liderii țărilor membre vor examina solicitările Londrei de a avea mai multă independență față de Bruxelles. Rezultatele negocierilor vor fi cruciale pentru referendumul din iunie, la care britanicii vor fi întrebați dacă doresc sau nu ca țara lor să rămână în Uniunea Europeană.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG