Manifestații în mai multe țări, între care și România, pentru respectarea drepturilor copiilor. Foarte bine, numai că ele n-ar fi fenomene civice naturale, ci expresii ale unor noi formule de manipulare emanate de la Kremlin, arată Alina Mungiu-Pippidi într-un articol postat pe pagina electronică a ziarului Adevărul. Cazul familiei Bodnariu, ai cărei cinci copii au fost plasați în grija autorităților din Norvegia, a scos în stradă la București și în alte orașe mii de oameni. Alina Mungiu se indignează: „Nu poţi să nu îţi pui întrebarea cum se face că ai brusc mulţimi scoase de un canal de televiziune din casă cu pancarte mari, printate color şi într-o engleză impecabilă, să protesteze contra tratamentului la care sunt supuşi copiii lor în ţările cele mai civilizate din lume”. Iar asta se întâmplă în țări „unde nu a avut loc niciodată o demonstraţie pentru drepturile copilului”, ca România, de pildă, unde „poveştile orfanilor, cu SIDA sau fără, au ţinut afişul 20 de ani”.
Mungiu s-a documentat și a descoperit campanii similare și în alte țări unde Moscova a pătruns masiv în media: Lituania, Slovacia, Serbia. Nici Berlinul nu a rămas imun, de vreme ce cazul unei fetițe de origine rusă, care a fost sau nu a fost violată (încă nu eclar), a devenit subiect de declarații iritate la înalt nivel diplomatic. „Steagurile ruseşti umplu manifestaţiile de dreapta contra Islamului în Germania”, scrie Alina Mungiu. Ea locuiește la Berlin și susține că, în cartierul ei, la șase case cumpărate, cinci dintre clienți sunt ruși. Articolul vrea însă să rezulte clar ce urmăresc rușii prin aceste manipulări: să fie scoși din rolul de băieți răi, să culpabilizeze cât mai mult Occidentul, să submineze pe toate căile regulile internaționale, chiar dacă sunt sancționați, și astfel să slăbească coerența lumii occidentale sponsorizând felurite mișcări interne de protest.
Cristian Pantazi scrie pe site-ul Hotnews.ro despre lipsa unei reacții oficiale a Bucureștiului la importantul anunț făcut de americani: buget de patru ori mai mare pentru apărarea țărilor est-europene în fața Rusiei. „Pentru România, scrie Pantazi, asta înseamnă o răsplată pentru eforturile diplomatice și politice din ultimii ani, mai ales de când Rusia a anexat ilegal Crimeea și a început războiul din estul Ucrainei. Analistul reamintește că „Traian Băsescu a militat constant în mandatul său pentru creșterea prezenței militare americane în România” și adaugă că și președintele Klaus Iohannis a continuat cu „câțiva pași corecți”: organizarea în noiembrie la București a unui mini-summit NATO, de pildă.
Acolo s-a văzut însă că nu toate țările est-europene sunt de acord cu această înarmare suplimentară în fața Rusiei. Nici România nu și-ar fi ales explicit „tabăra”: merge cu Germania și Franța, care țin să nu supere prea tare Moscova, sau cu ceilalți europeni care doresc garanții militare concrete și rapide din partea Statelor Unite? Cristian Pantazi găsește deci ciudată non-reacția Bucureștiului și speră ca absența ambasadorului american de la cea mai recentă întâlnire a lui Klaus Iohannis cu reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate la București să fi fost o simplă întâmplare.
