Linkuri accesibilitate

Consiliul de Presă de la Chișinău se alătură grupului de experți internaționali pentru contracararea propagandei rusești


La ședința Consiliului de Presă la Chișinău (Foto: Nicu Gușan)
La ședința Consiliului de Presă la Chișinău (Foto: Nicu Gușan)

Un interviu cu Petru Macovei, secretarul Consiliului de Presă de la Chișinău.

Mai multe asociații de jurnaliști din Moldova s-au declarat gata să adere la o grupare de organizații similare din estul Europei care ar urma să colaboreze la contracararea propagandei rusești. Anunțul a fost făcut la o ședință a Consiliului de Presă, la Chișinău.

Disponibilitatea de a-și coordona acțiunile și-au anunțat-o experți din Georgia, Ucraina, Belarus, Tadjikistan, Azerbaidjan, Armenia și Rusia. Din viitorul grup, va face parte și un membru delegat din partea Republicii Moldova, asta a decis în ședința sa de astăzi Consiliul de Presă de la Chișinău.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:01 0:00
Link direct

Despre atribuțiile grupului de experți și despre speranțele cu privire la acest organism, am discutat cu Petru Macovei, secretarul Consiliului de Presă de la Chișinău.

Europa Liberă: A devenit propaganda o armă atât de puternică încât să fie nevoie de o mobilizare transnațională?

Petru Macovei: Da, a devenit, din păcate, propaganda tot mai puternică, și mai puternică în ultimii ani. Mai mult decât atât, ea s-a extins și ca număr de instituții media tradiționale, posturi de radio, ziare, internet, dar și prin noile tehnologii, prin rețelele de socializare, chiar și prin mesaje sms, ce diseminează acum propaganda informațională.

Sigur că lucrurile astea nu pot acum decât să îngrijoreze, iar inițiativa de a crea un grup de experți care va avea statut de grup transnațional, care va coagula experți din mai multe țări, din fosta Uniune Sovietică, și care va examina cele mai grave situații de propagandă informațională, manipulare și dezinformare, urmărește scopul de a oferi publicului o analiză pertinentă a acestor cazuri.

Această analiză va servi drept materie primă pentru discuții în cadrul comunităților jurnalistice din țările care fac parte din această inițiativă. OSCE și Consiliul Europei sunt foarte interesate să există asemenea structuri profesionale ale jurnaliștilor care să dezbată problema propagandei și care să identifice mecanisme eficiente de contracarare a acestui fenomen.

Europa Liberă: Ce lecție ar trebuie să învețe Republica Moldova din exemplul vecinilor, Ucraina?

Petru Macovei: Elementele care au fost utilizate în războiul informațional trebuie să servească drept învățătură pentru alte țări. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat până acum și ar fi trebuit să se întâmple pentru că Republica Moldova se află în aceeași situație ca și Ucraina, Georgia se află în aceeași situație ca și Ucraina, au avut loc conflicte militare pe o parte a teritoriilor acestor țări, conflicte în care într-un fel sau altul a fost implicată Federația Rusă.

Aceste conflicte militare, războaie, mai mari sau mai mici, au fost acompaniate de o campanie propagandistică care a fost dusă de instituțiile mass-media și nu numai, din Federația Rusă împotriva țărilor corespunzătoare.

Europa Liberă: Este Republica Moldova protejată în acest sens?

Petru Macovei: Republica Moldova, din păcate, nu este protejată în niciun fel de efectele nocive ale propagandei. Sunt zilnic cazuri de manipulare informațională foarte gravă, dar și cu elemente de propagandă. Și dacă este să vorbim la nivel de politici publice, și aici este marea problemă, pentru că nu există o strategie de securitate bună a Republicii Moldova.

În această perioadă se discută o altă versiune a strategiei de securitate, care să aibă și o componentă de securitate informațională și comunicațională foarte bine pusă la punct. Și aici ar trebui să lucreze și Serviciile Speciale, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, dar și alte servicii publice. Pentru asta este nevoie însă de o dorință, voință de a face acest lucru.

Europa Liberă: Cel puțin sunt cazuri când jurnaliști străini care încearcau să ajungă în Republica Moldova au fost întorși din drum, de la aeroport.

Petru Macovei: Bun, mai curând sunt niște încercări așa, foarte timide, ale Guvernului de la Chișinău, pentru că nu toate din cazurile când jurnaliștii străini au fost întorși din aeroporturi sau din alte puncte de trecere a frontierelor au fost perfect justificate. Aceasta nu este nici pe departe suficient, până la urmă nu poți să împiedici accesul unor jurnaliști pe teritoriul țării doar din considerentul că respectivele posturi pe care acei jurnaliști le reprezintă, sau sunt delegați de aceste instituții media, reprezintă un instrument de propagandă al unei țări sau alteia.

Trebuie să-ți dezvolți propriile mecanisme naționale de contracarare a acestui fenomen. Trebuie să reacționezi perspicace și foarte operativ la orice minciună care se spune despre țara ta, orice interpretare manipulatorie, care este dată de către instituțiile de presă controlate politic.

Constituirea grupului de experți va avea loc în mod oficial în luna mai, în capitala Georgiei, Tbilisi.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

XS
SM
MD
LG