Înainte de a vorbi despre cauzele care fac lumea de neînțeles, nu strică o recapitulare la marginea haosului. Așadar, ce se întîmplă în Orientul Mijlociu? Nu e limpede de unde trebuie început. Putem porni de oriunde și cu oricine. La capăt, așteaptă același lucru: războiele suprapuse. Putem începe, de pildă, cu ce face Iranul. Abil și neînduplecat, regimul iranian exportă revoluție islamică șiită. Umbra religioasă și armele Iranului lucrează în Liban unde aliații din Hezbolah fac jocurile. În Siria, același interpus iranian e parte în războiul civil și îl susține pe Președintele Assad. În Iraq, gărzile șiite iraniene controlează aproape fiecare mișcare politică a unui stat în aparență eliberat și independent. În Yemen și Oman, forțe fidele Iranului au declanșat războaie civile care urmăresc îndepărtarea marelui inamic sunit. În Arabia saudită, o minoritate șiită instrumentată de la Teheran, încearcă să producă dezechibru.
De partea lor, suniții, conduși de Arabia Saudită, finanțează și promovează pe toate căile un alt extremism: wahabismul - o interpretare strictă a islamului, care a inspirat Al Qaida și Statul Islamic. Saudiții sînt alarmați de ofensiva șiită și au ajuns chiar să amenințe cu invazia militară în Siria (așa cum au făcut-o, deja, în Yemen).
Turcia, agitată de politica vizionar-paranoică a regimului Erdogan, e presată de un val de refugiați fără sfîrșit împins de războiul din Siria. Mai mult, rebeliunea kurzilor ridicați în Turcia și în țările limitrofe a declanșat un război civil suplimentar nedeclarat în Turcia și se va termina, aproape sigur, cu apariția unei regiuni kurde autonome. Criza a fost adusă la apogeu de implicarea Rusiei, cu trupe și forțe aeriene care operează pe granița cu Turcia. Prinsă în atîtea conflicte simultane, Turcia a amenințat, de asemenea, cu invazia militară în Siria.
Rusia a devenit rapid principalul factor de putere și acțiune în zonă. Contingentul militar rus din Siria efectuează în jur de 500 de raiduri aeriene pe zi. Intervenția rusă a restabilit poziția regimului Assad, după ce a împins la marginea dezintegrării forțele ostile lui Assad. Statul Islamic și varianta siriană Al Qaida nu sînt în obiectivul ofensivei rusești și își mențin ponderea și forța de distrugere. Rusia sprijină activ mișcările kurde care țin Turcia în șah. Rusia a deschis un vast joc militar și politic din care are de cîștigat pe toate planurile. Mai întîi, forțînd o situație care pune la încercare unitatea Occidentului și, mai ales, sincronizarea NATO-UE. Efectivele ruseși luptă la doar cîțiva kilometri de zonele în care sînt angajate trupele turcești. O ciocnire e oricînd posibilă. Situația presează asupra faimosului Articol 5 al Tratatului NATO care promite asistență aliată oricărui stat membru agresat. Pericolul unui conflict cu Rusia se traduce în presiuni NATO care încearcă să tempereze Turcia. În replică, Rusia continuă să blufeze cu măiestrie pentru a demonstra tuturor că Articolul 5 e o vorbă în vînt, iar Alianța NATO e nefuncțională. În același timp, valul colosal pus în mișcare de acțiunile comune ale forțelor pro-Assad și rusești continuă să macine o Uniune Europeană care se apropie incredibil de irelevanță, dacă nu de dezagregare.
Siria a încetat să mai existe și e doar abatorul în care se varsă toate conflictele vechi și noi ale Orientului Mijlociu. Pe lîngă haos și masacre, celălalt produs de marcă al Siriei e confuzia totală a percepției occidentale, așa cum e ea alimentată de presă. Deformarea cea mai stridentă a percepției occiedentale e mitul forțelor „moderate” care se opun lui Assad. O a doua nălucire sînt kurzii cei buni și pro/democratici. În teatrul de luptă sirian, nu există, practic, diferențe între călăi și victime, moderați radicali sau pro și anti-occidentali. Forțele pro-Assad și anti-Assad fac, pe rînd, aceleași lucruri. Amîndouă trăiesc din teroarea violentă asupra zonelor și populațiilor cu care vin în contact.
Însumînd, această poveste de nepovestit e echivalentul unui mănunchi de fitile care pot produce, oricînd, explozia cea mare: un război global. E de necrezut, dar ipoteza unui conflict mondial a trecut în doar cîțiva ani, de la science-fiction la probabilitate îngrijorătoare. Cine și ce poate explica această alunecare în dezordine și violență? Răspunsul nu e greu de găsit.