Alexandru Arcuș e un saxofonist de jazz din Republica Moldova care și-a început cariera artistică la 21 de ani în două trupe mari ale jazz-ului de peste Prut: Trigon și Alex Calancea Band. Cu Trigon a făcut parte din proiectul Port Of Cultures, alături de The Shin din Georgia și Valts Puce din Letonia. A cântat pe multe scene de jazz din România și din toată lumea.
În 2014 s-a mutat la București, și în 2015 a înființat Arcuș Trio, împreună cu Adi Stoenescu, claviaturi, și Marcel Moldovam, tobe.
Adi Stoenescu e o raritate în muzica de jazz românească: e printre puținii interpreți de jazz din România (dacă nu cumva chiar singurul, deși e posibil să mă înșel) care cântă la orga Hammond. E influențat de Jimmy Smith și Joey DeFrancesco, dar astea sînt doar două din numele de pe o lungă listă de organiști Hammond americani despre care citim undeva pe internet că e fascinat Stoenescu.
Marcel Moldovan a studiat percuția la Conservatorul de la București și în felul cum bate la tobe se simte acel groove inconfundabil și infecțios al muzicii funk, folosit în mai toate fuziunile contemporane.
O fuziune pare a fi și materialul sonor de pe albumul „Allotropy”, pe care Arcuș Trio îl lansează peste trei zile, în 10 martie 2016.
Allotropy (alotropie), adică particularitatea unui element chimic de a se găsi în natură sub mai multe forme cu proprietăți fizico-chimice diferite.
Nimic nu putea defini mai exact ce fac oamenii ăștia aici: interpreții sînt - fiecare în parte și toți împreună - forme cu proprietăți diferite ale aceluiași element: sunetul muzical.
>