Declarația președintelui american Barack Obama că Ucraina va rămâne în centrul interesului pentru ruși indiferent de ce fac Statele Unite este una realistă, nu fatalistă, afirmă fostul consilier pe probleme de securitate al președintelui Traian Băsescu, adăugând că prezența americană în regiune a crescut exponențial, fără însă să anuleze puterea de influență a rușilor.
Europa Liberă: La încheirea mandatului său președintele american Barak Obama face niște declarații care pentru unii ar putea părea un fel de recunoaștere a neputinței de a influența cumva zona. Cu referire la Ucraina, Obama zicea că orice ar face Statele Unite, Rusia va fi mereu aici, Ucraina, mai bine zis, va fi mereu vulnerabilă în fața Rusiei. Cum vedeți dumneavoastră aceste declarații?
Iulian Chifu: „Există un angajament al Statelor Unite, de fapt al întregii Alianțe Nord-Atlantice pentru tot flancul estic al Alianței. Pe de altă parte, există un set de proiecte, începând cu summitul NATO din țara Galilor, care se referă la creșterea capacității de apărare a unui număr de state. Este vorba de Republica Moldova, este vorba de Georgia, este vorba de Iordania și, într-o formă separată, este vorba despre Ucraina. Există un efort general de, pe de-o parte, furnizare de capacități pentru reforma sectorului de apărare din Ucraina, pe de altă parte este vorba despre o componentă de tranzit, de transfer, de arme neletale defensive pentru Ucraina. Și de altfel, știm, Congresul a aprobat chiar și transferul de arme letale defensive către Ucraina, numai că acest lucru nu s-a
Nu trebuie să uităm că vorbim despre un președinte Obama laureat cu Premiul Nobel pentru pace la început de mandat pentru acea opțiune de zero rachete nucleare, cu reducerea arsenalului general până la zero. Pe de altă parte, e un președinte care a câștigat alegerile fiind neintervenționist, în consecință, asumându-și retragerea trupelor din Irak, ulterior din Afganistan
mai petrecut având în vedere că încă nu a existat încă sancțiunea făcută de domnul președinte. Suntem în acest context și este o declarație realistă care vorbește despre faptul că un vecin extrem de important care are capacități militare și interese în regiune, care are pe teren foarte mulți oameni, și am văzut cum un adjunct al forțelor navale din Ucraina devine șef a forțelor navale Ruse în Crimeea, am văzut cum șeful până la urmă al armatei Ucrainene a fost acuzat în mod direct de apartenență la serviciile ruse, la fel ca și multe alte personalități. În consecință, există elemente multiple, care arată capacitatea de influență a Federației Ruse, de instrumentare, de fapt, în interiorul Ucrainei – o Ucraină care nu este stat membru al NATO și pentru care în momentul de față se fac eforturi majore pentru creșterea capacității de apărare și, de fapt, pentru capacitatea de a apăra, până la urmă, lumea occidentală, acolo unde este astăzi linia de demarcație, sau acolo unde acum se construiesc acele tranșee de apărare. Este o linie de apărare care se construiește în estul Ucrainei și firește în nordul Crimeii. Despre asta este vorba. Este o poziție până la urmă realistă, poate excesiv de realistă în prezentarea și în contextul în care a fost prezentată. Dar un președinte american cu opt, zece luni înainte de final de mandat își permite și asemenea poziționări. Mai ales nu trebuie să uităm că vorbim despre un președinte Obama laureat cu Premiul Nobel pentru pace la început de mandat pentru acea opțiune de zero rachete nucleare, cu reducerea arsenalului general până la zero. Pe de altă parte, e un președinte care a câștigat alegerile fiind neintervenționist, în consecință, asumându-și retragerea trupelor din Irak, ulterior din Afganistan… E discutabil modul în care s-a făcut, e discutabilă capacitatea Statelor Unite și a lumii libere de a menține acele regiuni – am văzut ce s-a întâmplat de exemplu cu [gruparea] Stat Islamic. Deci e de văzut și este discutabil în ce măsură o asemenea retragere de pe fronturi a Statelor Unite, sau înclinația spre non-intervenționism, a dus la o lume mai stabilă, mai pacificată, în condițiile în care avem un actor în sistem, Federația Rusă, care pune sub semnul întrebării regulile dreptului internațional, acordurile de securitate în Europa, ba chiar și acordurile din interiorul CSI, pentru că anexarea a Crimeii este contrară acordurilor fondatoare ale Comunității Statelor Independente.”
Europa Liberă: Ați pronunțat de câteva ori cuvântul „realist”, „declarație realistă” – unii ar putea să o considere și fatalistă, această declarație…
Iulian Chifu: „Nu, pentru că ea nu presupune o abandonare. Nu presupune faptul că, iată, Statele Unite de mâine sunt într-o mare negociere și abandonează Ucraina, lasă o zonă liberă. Nu. Statele Unite, așa cum o afirmă și toate documentele, atât internaționale – atât și la nivelul ONU, cât și numeroasele apeluri ale Statelor Unite pentru retragerea Rusiei din Crimeea și cedarea înapoi, sancțiunile introduse de Statele Unite în raport cu Federația Rusă pentru și cu persoanele implicate în anexarea Crimeii sau în agresiunea militară din vestul Ucrainei – vedem poziția reală a Statelor Unite, a NATO, a Uniunii Europene care vin și caracterizează foarte clar respectarea dreptului internațional, respectiv respectarea suveranității, integrității teritoriale, independenței Ucrainei, care este apărat ca orice stat pentru aceste categorii.
Evident că nuanța din declarație vine și spune că „da, nu este stat membru al NATO”, deci asumarea responsabilităților, planificarea pentru asemenea operațiuni nu există ca și pentru un stat membru NATO, unde angajamentul este mult mai puternic și are cu totul și cu totul alte semnificații. De aceea reîntărirea și asigurarea vine să se facă pe tot cea ce înseamnă flancul estic, cu zona de nord și cu zona sudică a NATO și nu se face o asemenea întărire în Ucraina pentru că Ucraina nu este un stat membru NATO și tipul de responsabilități este de altă natură. Asta, în afara faptului că nici capacitatea, planificarea unei astfel de operațiuni nu se poate face în condițiile în care există un război, un conflict, există zone acaparate și în interiorul Ucrainei sunt pași încă mulți de făcut până la reforma sectorului de securitate, respectiv pentru o armată compatibilă cu Alianța.”
Europa Liberă: E adevărat, Ucraina nu este stat membru al NATO. Totuși sesizez o schimbare de atitudine, vreau să-mi spuneți dacă și dumneavoastră considerați așa. Câțiva ani în urmă îmi amintesc că din mediul experților veneau în special aprecieri de felul următor: „Statele Unite vor fi tot mai prezente în zonă”, „Statele Unite ale Americii, care pentru o perioadă lăsaseră dosarul acesta pe undeva pe planul doi, acuma vor reveni în forță, ca și prezență politică”. Acum?
Iulian Chifu: „Acum suntem în condițiile în care Statele Unite au revenit. Măsurile de reasigurare arată o prezență crescută majoră. Bugetul Pentagonului, anunțat în urmă cu câteva luni, majorează sumele alocate de patru ori. Și e vorba despre sume alocate doar pentru transferul tehnicii militare din interiorul continentului, de la Garmisch, din alte zone din centrul Europei către statele din estul continentului, din flancul estic care trebuie reasigurate. Vorbim în perspectivă despre un summit NATO la Varșovia, care va discuta pe de o parte solicitarea Poloniei de amplasare permanentă a unor baze aici, la frontiera NATO, pe de altă parte vorbim despre necesitatea de reasigurare pe capabilități militare, de securitate maritimă, în Marea Neagră, unde există o debalansare majoră, în Marea Baltică, Marea Nordului, în egală măsură. Deci, suntem în situația în care Statele Unite nu numai că au promis, au probat, dar angajamentul lor mai departe este extrem de substanțial. Și aici nu vorbim numai despre Statele Unite, evident, vorbim despre NATO în întregimea lui, dar ne raportam strict la prezența americană. Da, prezența americană în regiune a crescut exponențial.”
Europa Liberă: Vă propun un exercițiu de imaginație. Dacă modelăm o situație în care și în Ucraina, și în Moldova, și în Georgia lucrurile ar fi mers mult mai bine, s-ar fi făcut reforme mult mai bine, nu erau atât de multe semne de întrebare asupra capacității acestor guverne să lupte cu corupția, să înainteze pe calea reformelor europene, ar fi fost această declarație?
Iulian Chifu: „Evident că declarația exista, pentru că declarația nu se raportează exclusiv la slăbiciunile celor trei state, manifestate și dovedite. Chiar dacă ar fi fost state puternice și bine pregătite, acest lucru nu diminua capacitățile militare ale Federației Ruse, agresivitatea și asertivitatea sa, plus voința de a cheltui în aventuri militare sume enorme, în condițiile în care își spoliază propriul popor, în condițiile unei economii în prăbușire. Deci, aici ține în egală măsură sau, dacă vreți, în primul rând de voința Federației Ruse, de structura organizatorică a Federației Ruse, care, iată, susține un lider autoritar, care controlează spațiul public și care impune cheltuirea unor sume, care ar fi fost mult mai utile la nivelul economiei interne, pentru militarizare, pentru aceste aventuri militare în Crimeea, în estul Ucrainei, în Siria mai nou, dar și în foarte multe proiecte haideți să le spunem politice: Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, proiecte pe care le finanțează în continuare.”
Europa Liberă: Îmi amintesc o declarație a ministrei georgiene a Apărării, atunci când a devenit clar că la summitul de la Varșovia nu va exista o invitație pentru Georgia să vină în NATO, zicea că prin asta e o invitație Rusiei pentru agresiune. Am adus în discuție această declarație a ministrei georgiene tocmai pentru că aș vrea să aflu părerea dumneavoastră, dacă nu ar fi mai de ajutor pentru Putin să creadă că Statele Unite, Obama, ar deveni furioase dacă Putin ar mai încerca ceva de genul Crimeii?
Iulian Chifu: „Păi, ce putem să spunem mai mult decât faptul că există aceste sancțiuni la adresa Federației Ruse și a unui număr de companii și a unui număr de oficiali? Eu mă uit la evoluția economică a Federației Ruse și văd că pe anul trecut are o scădere de -3,7 la sută, văd că își epuizează fondurile de stabilizare în cursul acestui an în acest ritm și văd că după ce a tăiat 10 la sută din cheltuieli anul trecut, 10 la sută, încă o dată anul acesta, este pentru prima oară când a anunțat oficial că își reduce cheltuielile pentru militarizarea, pentru dotarea cu armament a armatei. Eu nu văd ca un stat să fie foarte fericit cu sancțiunile și să nu-i facă niciun fel de rău, dar în același timp să fie obligat să umble în mod substanțial la toate budgetele. Iar Dumneavoastră aici știți foarte bine, de exemplu, la Tiraspol, cum arată finanțările unui proiect politic, până la urmă, al Federației Ruse, acele alocări de bani către administrația separatistă, cu care se susține administrația separatistă. Nici aici nu este un subiect foarte vesel și aveți aici pulsul în a stabili dacă Federația Rusă este un stat prosper care nu are niciun fel de temeri și probleme de la aceste sancțiuni sau dacă, într-adevăr, aceste sancțiuni îi aduc prejudicii majore.”
Europa Liberă: Mai departe, cum vedeți Dumneavoastră lucrurile? Parcă, s-au pus punctele de „i”… Cum vor evolua lucrurile în Ucraina? Ziceați și Dumneavoastră despre Siria, din păcate prezența Rusiei în Siria este mult mai puternică acum...
Iulian Chifu: Da. În momentul de față, intervenția Federației Ruse în Siria, pe teren, la nivelul militar în care a făcut-o, complicând și mai mult situația de pe teren, a adus Siria pe poziția în care este un butoi cu pulbere, pe punctul de a izbucni la orice greșeală, la orice declanșator minor. Sunt față în față două puteri nucleare: Statele Unite și Federația Rusă. Pentru prima oară după 1962 au soldați, au trupe, au avioane, e adevărat că au niște acorduri la nivel militar, niște reguli de angajare reciprocă în așa fel încât dintr-o eroare să nu se nască o escaladare, au și un tip de transmisie a zonelor în care se află unul și altul în așa fel încât să nu se bombardeze reciproc, dar a realizați foarte clar că operațiunile speciale și lucrurile reale nu se comunică unui stat care se declară inamicul tău, sau care declară că ești amenințare la adresa securității sale. În consecință, sunt probleme majore.
Pe de altă parte avem „prieteni”, cu ghilimelele de rigoare – Turcia și Rusia, față în față, avem Siria, pe de o parte, și zona alawită și zona șiită, hezbollah-ul libanez, pasadaranii iranieni și trupele iraniene. Pe de altă partea avem suniții, avem toată zona aceasta sunită care stau față în față și care sunt pe punctul să relanseze războiul sectar. Avem [gruparea] Statul Islamic și toată componenta teroristă și avem, în egală măsură pe teren și alți „buni prieteni” – Arabia Saudită și Iranul care, de asemenea, sunt rivali. Avem practic toate puterile globale, regionale, mai nou și China și-a trimis o grupă din ultimele informațiile publice pe care le-am văzut, tocmai pentru că au o prezență de trei-patru mii de uiguri în opoziția siriană. În consecință, avem butoiul cu pulbere care, în orice moment, dintr-un aproape nimic, poate să izbucnească. Și nu e singurul, din păcate. Mai avem zona Asiei de sud-est în care de asemenea avem exerciții ale Statelor Unite cu un grup naval împreună cu India și Japonia, în Marea Filipinelor împreună cu filipinezii, într-o zonă în care China a declarat că e zonă de identificare a sa, unde a amplasat radare, capabilități militare pe insule artificiale și solicită să i se recunoască suveranitatea pe acea regiune.
O altă zonă în care poate nu neapărat într-o formă directă China - Statele Unite, dar în care un alt mic stat care și el revendică o zonă din regiune ar putea din nimic, iată, să izbucnească din nou o formulă, un foc care pe urmă să fie greu de menținut și să explodeze la nivelul unui conflict. Este a doua zonă de complicație majoră.
Deci, suntem în situația în care, iată, sunt două regiuni în care riscul izbucnirii, iar ulterior amplificării unui conflict este enorm. Iar formulele de deconflictualizare sunt relativ reduse. Și, în orice caz, iată, în Siria suntem la a doua tentativă de armistițiu, și acesta parțial.
Măcar de-am vedea o frontieră serioasă pusă, cum o gândim, iată, în estul Ucrainei, chiar dacă este o frontieră de facto, de apărare, și cu reguli de angajare care măcar să evite posibilitatea izbucnirii unui conflict.”
Europa Liberă: În Statele Unite e campanie. Ar putea interveni o schimbare de atitudine a acestui stat după alegeri, în funcție de cine câștigă mandatul?
Iulian Chifu: „Statele Unite sunt un stat serios unde există continuitate în politica externă, de securitate și apărare. Există deja o schimbare majoră, am văzut un Congres majoritar republican, cu cele două camere republicane, și o schimbare majoră la nivelul tehnic, prin punerea sub semnul întrebării a retractilității americane. Pentru că, iată, explozia aceasta de agresivitate a Federației Ruse, de asertivitate, vine pe fondul unei retrageri a Statelor Unite din regiune. Evident că vedem aceste schimbări care se vor materializa după schimbarea președinției, indiferent cine vine. Pe de altă parte vom avea de-a face cu o continuitate la nivelul politicilor externe, de securitate și apărare, din nou, indiferent cine va fi președintele american.
Nu înseamnă că președintele nu vine cu propria sa personalitate, cu anumite elemente și tușe importante, dar Statele Unite este un stat democratic care are toată baza instituțională ce vine cu instrumente și influențează orice tip de decizie, o susține, oferă informații, vine cu evaluări, cu scenarii, în așa fel încât decidentul, președintele american sau Consiliul de Securitate nu fac decât să deschidă variantele, opțiunile și să o aleagă pe cea mai bună, evident motivată pe toate argumentele posibile.”
