„Pe Sănătate INFO puteți citi o știre cum zece directori de instituții medicale au fost amendați de Compania Națională de Asigurări în Medicină pentru că au folosit banii alocați pentru servicii medicale în alte scopuri. Este vorba de 7,4 milioane de lei. Pentru greșelile lor directorii au trebuit să plătească o amendă totală de peste opt mii de lei, spun responsabilii de la CNAM. Majoritatea managerilor amendați conduc Centre de Sănătate de la țară și sunt în mare parte și medici de familie. Cei cu care am reușit să discutăm ne-au spus că au fost amendați fie, pentru că nu au putut face față anumitor cheltuieli, fie nu știau că nu au voie să cheltuie banii pentru altceva decât pentru servicii medicale.
În timp ce România a și pus în aplicare cele mai stricte prevederi ale legii antitutun, Ministerului Economiei de la Chișinău încearcă să anuleze cele mai importante restricții din documentul cu pricina. Instituția a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern, care prevede anularea uneia dintre cele mai drastice prevederi și anume – interzicerea comercializării țigărilor în chioșcuri. Deocamdată, Guvernul a refuzat să examineze documentul și l-a trimis pentru consultări suplimentare, după ce presa a aflat ce vrea să facă Ministerului Economiei. Mai exact, documentul prevede excluderea chioșcurilor din categoria unităților de comerț ambulant, iar Legea Antitutun „interzice comercializarea produselor din tutun prin rețeaua de comerț ambulant, la tarabe sau tejghele improvizate sau prin automate comerciale”. Ministerul Economiei și-a argumentat proiectul prin faptul că mai mulți angajați riscă să rămână fără locuri de muncă din cauza legii, dacă chioșcurile nu vor mai vinde țigări.
Centrul Republican de Diagnosticare Medicală a dat astăzi în folosință echipamentul medical procurat dintr-un credit bancar în valoare de 64 de milioane de lei. Administrația instituției medicale s-a împrumutat cu această sumă încă anul trecut de la o bancă comercială, iar timp de cinci ani va trebui să dea înapoi cu 15% procente mai mult. Este vorba despre trei sisteme complexe de diagnostic – un tomograf computerizat de ultimă generație, un aparat digital pentru mamografie și un dispozitiv radiologic digital. De altfel, investigațiile făcute la aceste utilaje sunt acoperite de polița medicală. Vom preciza că licitațiile de procurare a acestor echipamente sunt parte a unui dosar penal privind trucarea licitațiilor publice de procurare a echipamentului medical.
Jumătate din populația lumii va suferi de miopie în anul 2050, iar unul din cinci oameni va avea un risc sporit de orbire, arată un studiu publicat de revista Ofthalmology. Motivele ar fi factorii de mediu, stilul de viață și activitățile solicitante care obosesc prea mult ochii. Moldova nu este o excepție. Centrul Național de Sănătate Publică anunță că acum doi ani incidența bolilor la ochi era de 78,3 de cazuri la 10.000 de locuitori.
Iar pe Sanoteca vă invităm să citiți despre veganism și ce este el – un stil de viață sau moft, cine sunt veganii și ce consumă ei. De altfel, duminică, la Chișinău va avea loc cea de-a treia ediție a Târgului de Post Vegan Show, unde vor fi prezentate produse de post, dar și produse pentru vegetarieni și vegani. De asemenea, va fi amenajată și o tribună a sănătății unde se va vorbi despre nutriție.”