Linkuri accesibilitate

Noua lege a procuraturii în dezbaterea Clubului Jurnaliștilor de Investigație


Experți care au lucrat la conceptul reformei spun că urmează adoptarea unor alte trei legi și în primul rând, modificarea Constituției...

Clubul Jurnaliștilor de Investigație a luat în dezbatere astăzi noua lege a procuraturii, adoptată de legislativ în luna februarie a acestui an. Totuși, la nivel legislativ reformarea procuraturii nu este încheiată. Experți care au lucrat la conceptul acestei reforme spun că urmează adoptarea unor alte trei legi și în primul rând, modificarea Constituției, lucru de care depinde funcționarea pe deplin a legii. La fel, spun specialiștii contează viteza cu care guvernul va promova aceste pachete de legi.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:47 0:00
Link direct

Grupul de lucru s-a angajat să pună pe masa deputaților pachetul de acte normative conexe, necesare pentru punerea în aplicare a legii procuratorii. Iar autoritățile, la rândul lor, au dat asigurări că cel târziu în luna iunie, pachetul de legi va fi aprobat, cu excepția modificării Constituției, spune Vlad Gribincea, cel care a condus grupul de lucru pentru reformarea procuraturii. Schimbările esențiale pe care le aduce noua lege, pe segmentul anticorupție, se referă la delimitarea zisei corupții mari de cea mică, după criteriul persoanelor implicate, dar și a mărimii mitei. Pentru investigarea dosarelor de anvergură este necesară o procuratură independentă, crede Gribincea, celelalte cazuri însă ar trebui să fie trecute în competența procurorilor obișnuiți, susține expertul:

„Corupția mare, având în vedere deputați, judecători, procurori, miniștri, care fac fapte de corupție în proporții deosebit de mari, acelea rămân în competența unei unități speciale, o Procuratură Anticorupție în format nou. Această Procuratură Anticorupție practic va fi responsabilă de toată corupția mare. Corupția mică, nu-i nici un sens să creezi o instituție separată, cu un buget de 100 de milioane de lei, cu patru sute de angajați, pentru ca să examinezi cazuri minore.”

Spre deosebire de situația actuală, când ofițerii de urmărire sunt la CNA iar procurorii, la procuratura Anticorupție, noua lege oferă independență instituției specializate pe corupția mare. Această structură, spune Vlad Gribincea va avea la îndemână toate instrumentele necesare de investigare, iar în activitatea ei se va putea implica doar procurorul general.

Judecătoarea Vera Toma, membră a Consiliului Superior al Magistraturii spune că în ultimii ani instanțelor de judecată li s-a recomandat să-și schimbe politica de aplicare a pedepselor pe cazurile de corupție, inclusiv din considerentul că o mare parte din cei anchetați erau eliberați de răspundere penală. Pentru anul 2015, proporția hotărârilor cu achitare, adică declararea nevinovăției în cauzele de corupție este de 21 la sută. În opinia judecătoarei, numărul mare al scutirilor de pedeapsă poate fi interpretat și ca o dovadă de independență a magistraților, pentru că nu ar fi presați să adopte, indiferent de cauze, sentințe de condamnare:

„N-aș vrea să zic că-i vinovat organul de urmărire penală, îi înțeleg și pe ei, fiindcă în ultimul timp suntem cu toți martori că în procuratură este o fluctuație foarte mare. Clar că și după volumul de muncă, poate că nu se isprăvesc cu toate pe care le au în funcție. Merge vorba că nu a fost investigat cazul la nivelul cuvenit. Pe de altă parte, aș zice că acest lucru este o caracteristică a independenței instanțelor.”

Vorbind despre evoluția normelor legale aplicate în dosarele de corupție, apreciabilă, crede judecătoarea, este și înăsprirea pedepselor. De altă opinie este însă experta anticorupție Mariana Kalughin. Ea spune că această măsură nu aduce rezultatul așteptat, atât timp cât lipsește executarea pedepselor iar cei sancționați cu amendă revin nestingherit la locul de muncă:

„Ceea ce e foarte important și asupra cărora am insista foarte mul, poate nu majorarea pedepselor, cât insistența asupra asigurării faptului că acestor persoane li se vor aplica pedepsele complementare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții. Și în acest caz nouă ne părea că acest termen trebuie să fie cât mai extins, ca persoana să fie scoasă din acest circuit.”

La discuția despre noua lege a procuraturii urmau să participe și reprezentanții Centrului Național Anticorupție și ai Procuraturii Anticorupție, care au renunțat însă în ultimul moment. Chiar în timpul dezbaterilor experții au constatat că proiectul legislației conexe a noii legi a procuraturii a plecat la guvern într-o altă versiune decât cea întocmită de grupul responsabil, or din acest fapt, spune Vlad Gribincea rezultă că autoritățile folosesc expertiza societății civile doar pentru mimarea dialogului, în realitate însă văzându-și de propriile considerațiuni.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG