Dreptul la libertate, dreptul la libertatea de expresie, dreptul la viață privată sau dreptul de proprietate, par că le avem de când lumea, că sunt la fel de firești precum aerul pe care îl respirăm. Însă noi, cei care ne-am născut în Estul Europei, ne-am redobândit aceste drepturi abia după căderea comunismului, reamintește judecătoarea română la CEDO, Iulia Motoc, într-un interviu acordat în exclusivitate, la Strasbourg, Europei Libere.
După căderea comunismului, est-europenii au aflat că există un tribunal care le garantează și respectarea acestor drepturi. După anii 1990, mii de cetățeni din fostele state comuniste, între care și zeci de cetățeni moldoveni, au învățat drumul către Strasbourg au învățat că acolo, la CEDO, își pot da guvernele în judecată și că, în plus, le pot cere despăgubiri dacă le-au fost încălcate drepturile.
Contribuția Republicii Moldova la bugetul de 326 de milioane de euro al Consiliului Europei pentru anul 2016 este de 344 de mii 553 de euro, parte din acești bani regăsindu-se și în cele 71 de milioane de euro, cât reprezintă bugetul CEDO. Între altele, din acești bani își iau salariile și cei 12 lucrători administrativi moldoveni de la CEDO (judecători, traducători și alți lucrători administrativi). La 1 ianuarie 2016 așteptau să fie analizate de către instanța europeană 1266 de plângeri depuse de cetățeni moldoveni, în timp ce anul trecut Curtea s-a ocupat de 946 de plângeri, aproape toate (926) fiind însă declarate inadmisibile, în marea majoritate a cazurilor pentru că cererile nu erau completate corespunzător. 19 decizii ale CEDO s-au referit anul trecut la cazuri moldovene, iar în 18 dintre acestea CEDO a condamnat statul moldovean. Pe scurt, ce înseamnă în date și cifre relația Republicii Moldova și a cetățenilor săi cu singura instanță din lume care se ocupă de apărarea drepturilor omului.
Europa Liberă: Doamnă Judecător Motoc, aș începe discuția noastră cu cea mai recentă decizie a CEDO în domeniul presei, care cristalizează, din punct de vedere juridic, statutul jurnalistului. Este vorba de cazul Bedat împotriva Elveției, în care CEDO a confirmat soluția justiției elvețiene de condamnare a unui jurnalist pentru publicarea unor informații confidențiale din anchetele penale. Dacă ar fi să facem o paralelă cu situații ca cea din România, unde apar în presă la ordinea zilei informații anchetele DNA, stenograme sau transcrieri ale unor interceptari, este această conduită conformă soluției CEDO în cazul Bedat vs Elveția?
Iulia Motoc: „În legătură cu statutul jurnalistului au fost la CEDO în ultimul timp mai multe cauze. Decizia Bedat împotriva Elveției este în linia altor decizii care implică libertatea de expresie și jurnaliștii: decizia Delphi împotriva Estoniei și decizia Pentikäinen impotriva Finlandei. În această serie de trei decizii, în care CEDO a decis că nu există o încălcare a articolului 10 (libertatea de expresie), au fost făcute referiri la statutul jurnalistului în legătură cu conceptul de „jurnalism responsabil”.
Ce aduce nou cazul Bedat vs Elveția nu este atât echilibrul între dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, cât articularea cu prezumția de nevinovăție și garanțiile pe care le prevede articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul jurnalistului elvețian (n.a.: care a publicat scrisorile dintre un acuzat si procurori), CEDO a fost de părere că scrisorile dintre acuzat și procurori nu erau de interes public. Aceste scrisori erau chestiuni private, acuzatului i-a fost incalcată viața privată și jurnaliștii le-au expus într-un mod care a creat senzație. Acesta este cel mai important lucru. Nu a existat un interes public și nu a fost corespunzător modul în care a fost redat acest incident, care a fost unul tragic (un automobilist a intrat într-un grup de persoane pe podul din Lausanne, omorând câteva dintre ele).
Dacă presa ar fi redat altfel acest incident, dacă tema ar fi fost interesantă pentru opinia publică, decizia CEDO ar fi fost cu totul alta. Revenind la exemplul dat de Dvs, (n.a.: publicarea informațiilor din anchetele DNA) publicarea este justificată dacă subiectul articolului este de interes public (terorism, coruptie, alte teme care peocupă opinia publică) și dacă abordarea are loc într-o manieră profesionistă, fără să fie căutat senzaționalul.
Aici aș putea adăuga o altă speță, care a fost mai puțin mediatizată, în care publicația Paris Match (care a fost dată în judecată de familia princiară din Monaco) a scris despre nunta prințului Albert. CEDO a decis că sancționarea jurnaliștilor din Franța nu a fost legală pentru că viața prințului Albert și succesiunea la tron sunt un subiecte de interes public. Accesul se pune pe interesul public.
Ce aduce nou cazul Bedat vs Elvetia este prezumtia de nevinovăție a acuzatului (nu a jurnalistului) și faptul că acuzatul nu avea posibilitatea să dea în judecată jurnalistul, pentru că era închis, pe de o altă parte, și pe de altă parte pentru că trebuiau respectate drepturile lui, printre care și prezumția de nevinovație, modul în care instanțele pot fi influențate de un articol care poate apărea în presă. Însă, cum am spus, ceea ce a contat pentru CEDO a fost că subiectul nu era de interes public, precum și faptul că media a redat într-un mod senzațional acest caz.”
Europa Liberă: Însă acest caz a devenit jurisprudență și prin prisma sa vor putea fi analizate pe viitor situații similare, cum spuneam, ca cea din România si informațiile din anchetele DNA care apar in presă. Așa este, nu?
Iulia Motoc: „Acest lucru nu reprezintă o noutate față de problema interesului public. Acest caz reprezintă un mod nou în care CEDO a analizat echilibrul dintre libertatea de expresie și prezumția de nevinovăție. Dacă presa redă în mod profesionist un caz, fără titluri de senzație sau fără abordări care să încalce dreptul la viață privată, atunci cazul Bedat nu se aplică.
De asemenea, trebuie văzut și cum se face echilibrul între prezumția de nevinovăție și influențarea instanțelor. Trebuie ținut cont de ansamblul de circumstanțe. De exemplu, în România nu există jurați. În alte țări există. Jurații sunt mult mai influențabili de către presă decât judecătorii. Ca atare, deciziile Marii Camere (este si cazul speței Bedat) nu pot fi aplicate in orice stat semnatar al Conveției, pentru că situațiile sunt diferite de la un stat la altul. Apoi, aici nu este vorba doar de stat, ci și de cetățeni și drepturile lor prevăzute de Convenție (jurnalistul, respectiv șoferul acuzat în speța Bedat).”
Europa Liberă: Aș dori să schimbăm tema și să vorbim despre modificarea procedurilor de depunere a plângerilor la CEDO, care au intrat in vigoare la 1 ianuarie 2014. Care sunt consecințele acestor modificări pentru cetățeni și pentru CEDO?
Iulia Motoc: „Toată lumea știe, CEDO se confruntă cu o criză foarte importantă, cu un număr foarte mare de cauze restante. După aplicarea protocolului 14 care a obligat CEDO la o anumită exigență cu privire la admisibilitatea cazurilor (anumite cazuri sunt tratate acum de judecător unic, altele de un complet de trei judecători), CEDO are actualmente un numar de 60 000 de plângeri restante. Foarte multe! Există cazuri a căror analiză necesită și 10 ani. De aceea se încearcă rezolvarea situației din interior, în condițiile în care un alt protocol, care ar putea rezolva problemele din exterior, protocolul numarul 16, nu are nici măcar numărul de ratificări necesare.
De la 1 ianuarie 2014 numărul de cereri admisibile a scăzut drastic, pentru că CEDO nu mai admite cereri care nu au fost completate corespunzător și nu mai adresează întrebări ajutătoare petenților. Sistemul se regăsește în sistemul anglo-saxon și nu în cel romano-germanic, unde judecătorul are un rol activ. Sistemul duce automat la scăderea numărului de plângeri admise. Acesta nu înseamnă că dacă un cetățean face o plângere la CEDO doar pe unele aspecte ale conventiei, iar cererea este bine completata, CEDO nu poate comunica despre aceste plângeri pe un alt aspect. CEDO poate să ințeleagă în alt fel modul în care a fost formulată o plângere daca este bine întocmită. Aceasta este una dintre primele măsuri pentru eficientizarea activității CEDO, pentru scăderea numărului de cauze. Vor urma și alte măsuri, între care și comunicarea abreviată a cauzelor.”
Europa Liberă: Cine dorește să se plângă la CEDO trebuie să urmeze câtiva pași obligatorii: pe scurt, trebuie să epuizeze toate instanțele din țara de origine și, dacă tot nu este multumit de soluția primită, se poate adresa CEDO. Există însă cazuri care au ajuns direct la CEDO, arzând aceste etape. Unul dintre ele, un caz românesc, Cazul Gherghina vs România.
Iulia Motoc: „Cazul Gherghina este un caz trist, cel care a făcut plângerea fiind o persoană care a suferit, și probabil că sufera în continuare de un handicap locomotoriu, și care nu a reusit să depuna în fața instantelor interne plângerile necesare, pentru a se considera că a epuizat căile de recurs interne. Intrăm aici într-un domeniu sensibil, în care se pune problema în ce măsură aceste presoane cu dizabilități se pot adresa direct instanței europene, fără a epuiza etapele interne. Este adevărat că, pentru aceste persoane, condițiile, cerințele sunt diminunate. Pe de altă parte, această cauză a fost considerată inadmisibilă pentru că această situație, în care se vine direct la instanta europeană, nu este in practica CEDO…”
Europa Liberă: Știu că ați participat recent la un eveniment în Ucraina despre lustrație, un subiect fierbinte acolo. Pe de altă parte, știu că vă preocupă tema „CEDO și crimele trecutului”. Care este legătura dintre lustrație și crimele trecutului?
Iulia Motoc: „Există clar o legatură. Lustrația este o măsură pe care statele o adoptă ca să se apere de trecut și pentru a epuiza rănile care există într-o societate din caua trecutului comunist, de exemplu. Ne aflăm pe teritoriul justiției tranziționale. Înainte de a veni la CEDO și de a lucra la Curtea Constituțională din România, am avut privilegiul de a lucra, timp de trei ani, la Universitatea Yale din SUA, în cadrul unui centru care se ocupa de justitia tranzițională.
Aceste măsuri sunt adoptate de o țară în două scopuri: pentru a se apăra de un trecut care poate să revină și pentru îndepărtarea celor care au făcut parte din structuri care au dus o politică autoritară. Lustrația este benefică, pentru că în societate există anumite rezerve, pasiuni, care pot fi stârnite de prezența în societate și în viața publică și politică a celor care au facut parte din aparatul repreziv al statului.
Pe termen scurt, lustrația este benefică și pentru clasa politică. Pe termen lung, prin lustrație nu există riscul ca trecutul să se întoarcă. In alte state au existat comisii de stabilire a devărului sau tribunale, atunci cand s-au comis crime grave, cum fost cazul Ruandei sau fostei Iugoslavii, unde au fost constituite tribunale ad-hoc. În alte state judecarea acestor crime a fost lăsată în seama Tribunalului Penal Internațional. În Europa de Est nu s-a ajuns la astfel de soluții pentru că justiția funcționează.”
Europa Liberă: Deci într-o țară ca România nu a fost necesară lustrația pentru că justiția funcționează?
Iulia Motoc: „În statele din centrul și estul Europei justiția funcționează și poate condamna persoanele care au comis crime, care sunt imprescriptibile. În acest caz nu a fost necesară lustrația.”
Europa Liberă: CEDO a avut un rol esențial la democratizarea Europei Centrale și de Est, la democratizarea intregii Europe, de fapt, chiar dacă acum Rusia, iată, nu mai dorește să aplice deciziile CEDO. Stiu că pregătiți o carte unde abordați exact această legatură: contribuția CEDO la democratizarea spațiului est-european.
Iulia Motoc: „Este adevărat. Cartea urmează să apară la sfârșitul acestei luni la Cambridge University Press, si este editată de mine în colaborare cu Ineta Ziemele, colega mea care este judecătoare la Curtea Constituțională din Letonia. CEDO a ajutat țările din Estul Europei să recupereze o întreagă paletă de drepturi: dreptul la libertate, recuperat după căderea comunismului, dreptul la proprietate, dreptul persoanelor care sunt in detenție si asa mai departe. Este vorba și de alte drepturi care au făcut obiectul stigmatului societății: drepturile persoanelor de etnie roma sau ale persoanelor discriminate pe diverse criterii, drepturile femeilor, ale copiilor. CEDO a avut decizii foarte importante in privința violenței impotriva femeilor și copiilor sau in sprijinul persoanelor handicapate.”
