Scandalul în jurul conflictului de la Opera Națională din București, care continuă neabătut și ia proporții dincolo de orice decență și bun simț, odată cu interzicerea intrării neînsoțite în clădirea instituției de stat a balerinilor Alina Cojocaru și Johan Kobborg, a readus marți România în paginile de cultură ale presei internaționale, grație unei depeșe a agenției Associated Press din București, în „New York Times” în primul rînd, dar și pe unul dintre cele mai citite bloguri ale lumii muzicale mondiale. Fiindcă, cine și-ar fi putut imagina, de exemplu, chiar în timpurile cele mai rele de stagnare brejneviană, o interdicție de intrare la Bolshoi a... Maiei Plisețkaia?
Agitația naționalistă, cu iz șovin, pe care o inspiră și o conduce un dirijor mediocru, lipsit de orice carieră internațională - în afara unor discutabile turnee în trena sopranei Angela Gheorghiu, adesea în locuri puțin frecventabile, cum a fost Minsk-ul dictatorului din Belarus, sau în Oman - un șef de orchestră frustrat, așadar, și care urmărește, după toate aparențele, doar să se înșurubeze cît mai adînc în fotoliul de odinioară al unui Constantin Bugeanu sau Constantin Silvestri, are darul să pună în lumină, volens-nolens, cîteva radiografii ale lumii culturale și de politică culturală din România anului 2016.
„Corabia netoților”, tabloul lui Hyeronimus Bosch, dă, probabil, cel mai bine, simbolic, imaginea pe care o arată lumii întregi Opera Națională din București, cu un neghiob șef îmbătîndu-se singur, cu alți nătîngi cîntîndu-i în strună la lăută și cu vociferări, cu un cîrmaci preocupat de jocul de noroc al prietenului său, lăsînd corabia în voia ei.
Radiografia în sine pune în evidență patologii mai grave, un colectiv lipsit de orice proiect constructiv de viitor, avînd drept singură preocupare menținerea unui statut de salariat pe viață al statului; un colectiv acționînd ca o haită înrăită împotriva singurei entități din Operă care funcționează la standarde calitative contemporane, compania de dansatori din jurul lui Johan Kobborg; un colectiv care desemnează corpul „străin” din sînul său drept unic și iremediabil vinovat de propria neputință, cerînd și forțînd înlăturarea celebrului cuplu de balerini ce le-ar face umbră sub soare.
Mesajul în limba engleză al Alinei Cojocaru către colegii ei
Că agitațiile dirijorului, fost director general interimar timp de trei zile, sînt nocive, dizolvante pentru ordine într-un stat de drept, excesiv de naționaliste și șovine, o arată o altă radiografie, cea a mediilor de informare care îl promovează. Purtătoare de cuvînt pentru așa-zisul „reprezentant” al ONB, este o agenție - NewsActive - condusă de doi redactori desemnați de filiala din Rusia a organizației National Endowment for Democracy, drept adepți ai unui vector și propagandist naționalist al Kremlinului, Alexandr Dughin; o agenție de știri între ai cărei editorialiști se află o admiratoare a mișcării legionare interbelice și a „Căpitanului” în particular, o agenție ce prin editorialiști preoți face propagandă tezelor ultra-conservatoare ale BOR.
O altă radiografie, dar datele complete așteaptă încă să fie revelate, ar putea să arunce o lumină asupra surselor gîndirii unora din soliștii tulburărilor de la ONB, după toate aparențele, tineri privilegiați, educați în casele unor promotori ai mineriadelor de la începutul anilor 1990, și care se străduie - asemenea unei mezzosoprane - să intoxice presa cu mesaje de raliere pro-patriotică și îndemnuri la „obiectivitate” după metodele vechii Securități. Nu ar fi prima dată cînd clanul de odinioară al lui Virgil Măgureanu încearcă să tulbere apele la Radio Europa Liberă...
De partea cealaltă, radiografia așa-numitului corp „străin” pune și ea în evidență cîteva lucruri. Poate cel mai important este că o întreprindere cvasi-privată solidă, cu patroni dispuși la fapte mai mult decît filantropice - cum o atestă spusele Alinei Cojocaru într-un lung și revelator interviu cu Florin Ghioca de la „Adevărul” - nu se poate dezvolta în contextul unei ambianțe și sistem putred, într-o lume profund coruptă, în care pînă și o pereche de poante este deturnată și vîndută de angajați ai Operei, iar donații pentru educația copiilor sînt pur și simplu furate. Atașamentul unora din balerinii lui Kobborg față de vechea conducere a Operei, astăzi cercetată penal, își poate găsi explicații, dar nu a fost o atitudine realistă și nu putea sta la baza vreunui compromis.
Avea șanse de reușită o mediere politică într-un asemenea context? Întrebare retorică. Astăzi mai toată lumea cere „capul lui Moțoc”, demisia ministrului culturii. Este îndoielnic că gestul ar conduce la vreo rezolvare a conflictelor, cert pare doar că - iar lucrul nu este o exclusivitate românească - așa cum o spune demnitarul de la București: „a dori schimbare într-un sistem înghețat provoacă tulburări, refuzuri, și reacții violente”.
