În 29 septembrie 1991, contra-amiralul Vladimir Barovicii a primit ordinul de la superiorii săi din armata iugoslavă să bombardeze coasta croată.
Un ordin pe care nu-l putea urma, dar nici nu-l putea ignora. Cu puțin timp înainte, în timp ce negocia retragerea armatei din portul Pula, spunea:
„Cât eu am comanda, nimic nu va fi distrus, iar dacă ceva se va fi distruge în Pula sau Istria, atunci nu va fi sub comanda mea”.
Când a venit ordinul, Barovici s-a ținut de cuvânt. Nu a bombardat coasta croată. Dar s-a sinucis.
Astăzi în fosta Iugoslavie, orice copil știe cine e Radovan Karadjici, criminal de război condamnat pentru genocid, dar aproape nimeni nu-și mai amintește de amiralul Barovicii.
La Pale, un cămin studențesc poartă numele lui Karadzic. Dar nici o stradă, nici un parc în fosta Iugolavie nu amintește de Vladimir Barovicii.
Dup ce s-a sinucis, moartea lui Barovici a fost aproape ignorată de presă. Lucrurile rămân neschimbate după un sfert de secol.
Barovici este muntenegrin, și o organizație neguvernamentală de la Podgorița i-a cerut președintelui Filip Vujanovici să-l decoreze post-morten. Nici o reacție.
Un alt general care prin actele sale a reușit să salveze onoarea unei națiuni este generalul Jovan Divjak. Etnic sârb, Divjak era colonel în armata iugoslavă în aprilie 1992 când a izbucnit războiul din Bosnia. Armata iugoslavă și milițiilor sârbilor bosniaci se pregăteau să înceapă asediul asupra capitalei Sarajevo iar Divjak a ales să nu participe. S-a alăturat celor care apărau orașul, în acel moment o opțiune nebunească pentru că toată lumea era convinsă că orașul o să cadă în scurt timp.
Sarajevo nu a căzut, Divjak a supraviețuit. În timpul celor trei ani și jumătate ai asediului, Divjak a devenit comandantul adjunct al armatei bosniace.
În Serbia a fost declarat trădător iar împotriva lui a fost emis un mandat internațional de arest, în baza căruia a și fost reținut în 2011 la Viena. După numai cîteva zile a fost eliberat.
Astăzi, Divjak conduce la Sarajevo o organizație neguvernamentală care oferă burse copiilor bosniaci rămași orfani de tată după război. Și nu este exagerat să spun că sârbii mai pot trăi o viață demnă la Sarajevo datorită lui Divjak. Oare cât le va lua conaționalilor mei sârbi să accepte că de admirat sunt oameni precum generalul Divjak, și nu criminali de război precum generalul Mladic, cele care a condus asediul de la Sarajevo și care până în 2011 s-a putut ascunde în Serbia. Unde Divjak nu poate merge nici astăzi.
Cât a stat în închisoare în Austria și după aceea în arest la domiciliu, Divjak a ținut un jurnal pentru Europa Liberă. Între altele a scris: „Balcanii noștrii sunt un loc întristător și năpăstuit. Locul unde se confruntă lumi diferite, câmpul de bătălie al mailor puteri, un loc mereu ocupat și iar eliberat. Un loc întristător , pentru că locuitorii lui se lasă mereu manipulați de cei aflați la putere”.
Balacanii sunt un loc întristător și năpăstuit și pentru că locuitorii lor nu par capabili să-și recunoască adevărații eroi.