Linkuri accesibilitate

„Suflete moarte sau Ce facem la alegeri?” (Victor Ciobanu/Ziarul Național)


Vizita lui Vlad Plahotniuc în SUA (DeschideȘtirea.md; Panorama).

Propunând Moscovei să comemoreze împreună cu SUA sfârşitul războiului, Chişinăul n-a făcut decât s-o pună în încurcătură, scrie Petru Bogatu în „Ziarul National”. Acesta-i genul de moment când ambasadorului Rusiei în Republica Moldova i-a picat, pesemne, în poală cafeaua, continuă autorul.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:17 0:00
Link direct

„În condiţiile în care Federaţia Rusă se încovoaie sub greutatea sufocantă a sancţiunilor americane, iar Washingtonul este prezentat de propaganda lui Putin drept inamicul numărul 1, Kremlinul nu avea cum să dea curs invitaţiei lui Şalaru. Pe de altă parte, Chişinăul, anticipând acest deznodământ, s-a spălat pe mâini şi a închis gura Moscovei”, mai arată autorul de la Ziarul National. Petru Bogatu observă la fel că MID-ul rusesc nu a înfierat manevrele moldo-americane, spre deosebire de cele americano-georgiene, desfăşurate simultan, pe care le-a făcut cu ou şi cu oţet. În concluzie, Petru Bogatu constată că militarii SUA vor pleca acasă, dar spiritul conciliant pe care l-a adus prezenţa lor în centrul Chişinăului va rămânea. Exerciţiile militare moldo-americane ar fi marcat chiar, la părerea sa, „o profundă schimbare de mentalitate asupra sângerosului conflict armat încheiat acum 71 de ani”.

Într-un articol întitulat „Suflete moarte sau Ce facem la alegeri?”, Victor Ciobanu de la aceeaşi publicaţie ridică semne serioase de întrebare asupra verosimilităţii Registrului de Stat al Alegătorului. Cifra „oficială” a alegătorilor din acest registru este absolut neverosimilă din simplul motiv că depășește cifra efectivă a populației stabile din țară, notează Ciobanu. „Datele preliminare ale recensământului, care vor deveni (sau nu) oficiale după ce vor fi publicate (sau nu) în martie 2017, atestă o cifră a populației de 2,9 milioane, dintre care peste 300 de mii sunt plecați peste hotare. CEC informează însă că, potrivit datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA), la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 sunt înregistraţi 3 226 446 de cetăţeni cu drept de vot. Dintre care, conform explicațiilor făcute de Iurie Ciocan, 211 329 sunt persoane care domiciliază în unităţile teritorial-administrative aflate, temporar, în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova. Iar alte 171 052 de persoane care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot, dar care, pe moment, nu au domiciliu sau reşedinţă”, îşi explică dubiile autorul . Întrebarea-cheie pe care şi-o pune este câți alegători avem în realitate în R. Moldova? Datele RSA, crede el, nu pot fi considerate nici oficiale și nici reale şi nu pot servi drept bază pentru calcularea/estimarea numărului alegătorilor.

Prim-vicepreședintele PDM, Vlad Plahotniuc, care nu obişnuieşte să ofere interviuri, o face totuşi acum pentru portalul „Deschide Știrea”. Interviul este despre vizita sa recentă în SUA și situația politică din Republica Moldova. Plahotniuc spune că a fost invitat în SUA în calitate de prim-vicepreședinte al PDM și, în calitate de reprezentant al coaliției majoritare şi că ar fi transmis la Washington „mesaje politice importante.” Despre discuția sa cu Victoria Nuland, Vlad Plahotniuc a declarat că Departamentul de Stat al SUA îşi doreşte să vadă reforme în Republica Moldova, să vadă transformări reale, iar progresele actualului guvern ar fi fost remarcate la Washington. „[…] Am primit mesaje încurajatoare, pozitive, pentru noi e importantă confirmarea că suntem pe drumul cel bun, confirmare primită în ultima perioadă atât din SUA, cât şi de la unii lideri europeni”, a declarat Vlad Plahotniuc. El a remarcat că această „dezghețare a relaţiilor cu partenerii externi” s-ar fi produs pentru că majoritatea de la guvernare a arătat „semne concrete că poate face reforme.”

Jurnalistul Dumitru Ciubașenco menționează într-un comentariu publicat pe site-ul ziarului de expresie rusă PANORAMA, în contextul vizitei lui Vlad Plahotniuc (PDM) în SUA, că Republica Moldova nu trebuie să mizeze pe un sprijin ce ar veni din exterior. „[…] În condițiile în care în această toamna în SUA, RM și Transnistria trebuie să se desfășoare alegeri prezidențiale, iar în Rusia – alegeri în Duma de Stat, nu trebuie să ne așteptăm la schimbări majore”, scrie jurnalistul cu mențiunea că străinii nu ar fi preocupați de statul capturat al moldovenilor. Ciubașenco este de părerea că Moldova depresivă a fost pe moment înghețată, sugerând că salvarea țării trebuie căutată în interior. Pe de altă parte, jurnalistul crede că activizarea politicienilor moldoveni pe plan extern are loc pe fundalul confruntărilor globale dintre Occident și Rusia, în condițiile amplificarea psihozei militariste și a războiului psihologic dintre cele două părți. Plasată pe linia confruntărilor dintre Occident și Rusia, RM s-a pomenit presată din mai multe părți, nefiind în stare să avanseze.

Portalul românesc HotNews.ro citează declarațiile de presă făcute la finalul întâlnirii de la București de către Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și președintele României, Klaus Iohannis. Șeful alianței nord-atlantice a declarat, între altele că „Romania joacă un rol cheie și în ceea ce privește RM, Ucraina și Georgia.” Iar Klaus Iohannis a declarat în discursul său, cu referință la RM, că România a salutat demersurile aliate orientate spre consolidarea capacității de apărare. „[…] Cred că susținerea partenerilor estici trebuie să se bucure de un profil sporit pe agenda NATO, întrucât securitatea și stabilitatea acestora se reflecta inclusiv asupra climatului de securitate euroatlantic”, a spus președintele României, subliniind că Bucureștiul este preocupat de situația din Ucraina și RM.

RIA Novosti scrie despre amplele exerciții ale militarilor din cadrul contingentului de trupe ale Federației Ruse în regiunea estică a RM, demarate la 11 mai în Transnistria. În manevre, potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, sunt implicați circa 500 de soldații ruși și circa 100 de unități de armament și echipamente militare. Manevrele își propun să testeze capacitatea de reacţie și de contracarare a atacurilor din partea unor grupări înarmate care încearcă să destabilizeze situația din regiune. La etapa finală a exercițiilor militare vor fi organizate trageri de luptă nocturne. La subiectul aplicațiilor militare din RM, Mediafax de la București precizează că circa 200 de militari americani participă la un exerciţiu cu trupele moldovene, o situaţie criticată de opoziţia pro-rusă de la Chişinău.

XS
SM
MD
LG