Fobia antirachetă a lui Putin

De ce sistemele antirachetă din Europa au devenit o piatră de încercare peste care Kremlinul nu a reușit să treacă? A început oare Moscova o nouă cursă a înarmării nucleare? Vor construi Europa și SUA un scut antirachetă ca să se apere de Rusia? Cât de departe poate merge conducerea Rusiei în lupta fără sorți de izbândă cu sistemul antirachetă orientat împotriva Iranului? Subiectul este discutat din studioul din New-York al Radio Svoboda de colegul nostru Iuri Jigalkin cu Richard Weitz, expert militar american, analist al Institutului din Hudson, Daniel Gurait, fost factor de decizie din cadrul Pentagonului, Mihail Kofman, expert militar la Centrul analitic american CNA și Dmitri Șliapentoh, profesor la Universitatea din Indiana.

La Deveselu, România, a avut loc, pe 11 mai, ceremonia care a tras linie finală sub încercările Moscovei, care au durat un deceniu, de a nu permite Europei să se apere de amenințarea cu rachete din partea Iranului. Secretarul de presă al Kremlinului și cel al Ministerului de Externe au calificat scutul antirachetă drept o amenințare la adresa Rusiei și a stabilității internaționale. Iar Vladimir Putin l-a plasat printre amenințările directe la adresa Rusiei. „Este o parte a arsenalului strategic nuclear al SUA, plasată la periferie”, a declarat Putin.

Experți americani văd în sistemul antirachetă un instrument foarte limitat de autoapărare, iar amenințarea potențială o întrevăd în acțiunile Moscovei.

Iată cum explică sarcinile complexului antirachetă din România expertul Richard Weitz:

Richard Weitz: „SUA au dislocat în Europa sisteme antirachetă pentru apărarea de un eventual atac iranian. SUA deja au complexe antirachetă bazate pe nave care se află în regiunea europeană. Rachetele-interceptoare instalate în România, iar pe viitor și în Polonia, vor permite extinderea razei lor de acțiune, sunt rachete mai moderne. Acestea nu au focoase nucleare și trebuie să doboare rachetele inamice.”

RFE/RL: Ce ați răspunde obiecțiilor Moscovei care susține că aceste anti-rachete sunt orientate împotriva rachetelor sale nucleare?

Richard Weitz: „Numărul anti-rachetelor americane este infim, acestea sunt dislocate în locuri nepotrivite pentru distrugerea rachetelor rusești. Rachetele intercontinentale nucleare rusești, îndreptate contra SUA, vor zbura pe de asupra Oceanului Înghețat, Polul Nord. România și Polonia se află în altă direcție, după cum se știe. Raza de acțiune a rachetelor nu este mare, iar viteza lor e considerabil mai mică decât viteza rachetelor balistice intercontinentale rusești. Pentru orice specialist este clar că aceste sisteme sunt îndreptate către interceptarea rachetelor ordinare lansate din Iran în direcția Europei.

În ceea ce privește temerea Moscovei că Washingtonul ar vrea în timp să înconjoare Rusia cu rachete și să le înlocuiască pe cele defensive cu unele ofensive, în primul rând, noi nu avem nevoie de astfel de rachete, pentru că SUA are submarine atomice, bombardiere, rachete balistice intercontinentale care sunt mai eficiente pentru o lovitură de răspuns. În al doilea rând, de ce ar trebui Washingtonul să recurgă la astfel de șmecherii, că cheltuie sume importante pentru crearea sistemului antirachetă, dacă scopul ar consta în amplasarea rachetelor cât mai aproape de Rusia? Este cu mult mai simplu de făcut acest lucru amplasând aceste rachete, să zicem, în țările Baltice sau chiar în Ucraina, dacă ucrainenii vor dori acest lucru. Dar acest lucru nu are sens nici din punct de vedere tactic, nici strategic. Toate aceste sisteme, în caz de conflict, vor fi imediat distruse de prima lovitură rusească. Din punct de vedere practic, e mai corect ca instalațiile de lansare să fie ținute la o distanță mai mare de hotarele Rusiei.”

RFE/RL: Mihail Kofman, Richard Weitz este convins că este absurd să se vorbească despre o amenințare la adresa Rusiei din partea acestui sistem, iar rachetele rusești se pot neutraliza prin alte metode, mult mai simple, mai ieftine și mai sigure. Ce părere aveți despre protestele rusești cu privire la deschiderea primei etape a sistemului antirachetă?

Mihail Kofman: „Partea rusă prezintă tuturor o minciună politică. Aceasta înțelege că acest sistem de lansare, precum și cel care va fi instalat în Polonia, este foarte limitată și nu are și nici nu va avea niciun fel de posibilități de interceptare a rachetelor strategice rusești.”

RFE/RL: Deci, este doar un joc politic din partea Kremlinului?

Mihail Kofman: „Da, este un joc politic. Dar există două probleme adevărate, două semne de întrebare. Prima – în orice caz, Kremlinul urăște când SUA își dezvoltă prezența militară în Europa. În al doilea rând, o problemă pentru Kremlin este faptul că SUA totuși lucrează la crearea unei apărări antiaeriene. De ce se teme Moscova? De un viitor îndepărtat, de 20-30 de ani. Această se teme că în timp SUA vor reuși să investească într-un sistem de apărare antiaeriană care va fi nu pur și simplu eficientă, ci cu mult mai ieftină și vor putea crea un scut antirachetă nu doar în Europa, ci în SUA.

RFE/RL: Altfel spus, din punctul Dumneavoastră de vedere, Moscova se teme de eventualele sisteme de apărare americane, care ar putea să apară, dar ar putea nici să nu apară peste decenii? Și asta, în ciuda faptului că Washingtonul, spre deosebire de Moscova, nu amenință să aplice primii arma nucleară și strategia nucleară americană nu se bazează pe teza primei lovituri nucleare?

Mihail Kofman: „Potențialul nuclear al SUA nu este setat în așa fel încât să aplice prima lovitură. Un astfel de arsenal a existat, desigur, în anii 80, dar acum așa ceva nu există.

Daniel Gurait: „Partea rusă este foarte bine informată ce prezintă de fapt aceste sisteme și care sunt posibilitățile acestora. Acest comportament al Kremlinului poate fi explicat doar prin considerente politice. Este evident că rușilor nu le place ca Europa să fie sub apărarea oricărui fel de sistem antirachetă pentru că orice sistem de acest fel le limitează posibilitatea de a se folosi de arma lor nucleară în calitate de instrument de presiune politică. Este evident că Rusia își poate menține statutul de țară importantă din punct de vedere militar și politic doar datorită armei sale nucleare.”

RFE/RL: Și atunci, apare un tablou foarte trist – în numele luptei pentru o amenințare inexistentă Moscova de facto a reînceput cursa înarmării nucleare?

Mihail Kofman: „Așa este. Rusia nu are resursele pe care le avea Uniunea Sovietică, dar, pe de altă parte, cu capacitățile tehnice pe care le mai are Rusia, mai ales în domeniul creării a tot felul de rachete, încă se mai poate încerca câte ceva.”

Daniel Gurait: „Această cursă a înarmării deja există și la aceasta participă o singură țară – Rusia. Și a început aceasta cu mul timp înainte de apariție planurilor de apărare antiaeriană. E suficient să vedeți programul de modernizare a rachetelor balistice intercontinentale rusești. Rusia amplasează pe tot perimetrul său un set din cele mai diverse rachete balistice cu rază mică și medie de acțiune, ea încalcă Acordul cu privire la lichidarea rachetelor cu rază mică și medie. Ea a creat și a testat o rachetă de croazieră parametrii căreia se în scriu în cele interzise de acord. Rușii au testat o rachetă balistică cu rază medie care depășește limitele stabilite de acord. Acum Moscova declară sus și tare că este gata să aplice o nouă rachetă intercontinentală balistică puternică SS-30, care, potrivit postului TV Zvezda, este în state să șteargă de pe fața pământului ștatul american Texas. Rusia elaborează o nouă rachetă pentru lansarea de pe submarine și un nou tip de submarine care o vor purta. Într-un cuvânt, cursa înarmărilor nu trebuia provocată – ea a început demult și singurul ei participant este Rusia.

RFE/RL: Care ar putea fi consecințele tacticii rusești de amplificare a amenințărilor și de creștere a potențialului de rachete de atac? Va determina aceasta țările europene să renunțe la scutul antirachetă?

Daniel Gurait: „Eu nu sunt sigur. S-a creat o situație ciudată. Rusia răspunde instinctiv la orice pas al Occidentului în domeniul apărării prin gesturi din ce în ce mai amenințătoare. Ea i-a avertizat pe danezi că amplasarea sistemelor antirachetă pe navele lor militare îi va transforma în țintă a unui atac nuclear, ea amenință că rachetele Iskander cu focoasă nucleară pot fi folosite împotriva sistemelor antirachetă amplasate în Polonia. Un astfel de comportament este de-a dreptul misterios. Pe ce mizați atunci când vă amenințați vecinii cu un atac nuclear? Pe faptul că aceștia vor ceda? Dar nu ar fi un pas mai înțelept pentru ei să creeze un sistem de protecție antirachetă real și eficient?