Andrei Saharov, creatorul primei bombe cu hidrogen a Uniuni Sovietice și luptător pentru dezarmarea nucleară, laureat al Premiului Nobel, un fizician ilustru și un la fel de ilustru apărător al drepturilor omului, ar fi împlinit, pe 21 mai 2016, 95 de ani.
Centrul Saharov de la Moscova a organizat cu această ocazie un Festival al Libertății, la muzeul care îi poartă numele și care împlinește 20 de ani de la deschidere. Festivalul Libertății a însemnat în acest an și dezbateri cu politicieni și activiști civici în cadrul mesei rotunde „365 de zile – ce s-a întâmplat cu noi și cu țara”, și un iarmaroc al editurilor intelectuale, un program pentru copii cu desene animate despre drepturile omului și un film documentar surprinzător despre oamenii care i-au scris scrisori deputatului și academicianului Saharov.
Filmul se numește „Un sfert de secol”, spune directorul Centrului și Muzeului Saharov, Serghei Lukașevski, și este povestea a patru dintre persoanele care în 1989 i-au scris scrisori lui Saharov. Regizorul Alexandr Gurianov s-a întâlnit cu acești oameni și a făcut câte un interviu în care protagoniștii povestesc de ce au făcut acest gest atunci și cum a fost viața lor în sfertul de secol care a urmat.
Figura grandioasă a lui Andrei Saharov nu a fost însă comemorată de autoritățile ruse, care practic au trecut sub tăcere evenimentul. În cadrul unei mese rotunde găzduite de Radio Svoboda, colegul nostru Vladimir Kara-Murza i-a întrebat pe invitații săi, politologii Mark Urnov și Valeri Homiakov, de ce actuala putere de la Kremlin pare să ignore rolul lui Andrei Saharov în istoria mișcării democratice din Rusia.
Valeri Homiakov: „95 de ani este o dată importantă și ar fi fost foarte bine dacă cu această ocazie s-ar fi făcut măcar un film biografic despre Saharov, în care să se povestească despre viața lui, foarte complicată, dar și interesantă și unică în felul ei, despre parcursul lui de la un fizician secretizat până la un politician, o figură publică, un disident. Dar puterea se pare că nu are nevoie de asta. Puterea trăiește doar cu o singură valoare – victoria, acum aproape privatizată de aceasta, marea victorie a poporului sovietic în 1945. Andrei Saharov nu se înscrie pe agenda preocupărilor actualei puteri din Rusia.”
Mark Urnov: „Da, Saharov nu se înscrie în contextul politicii oficiale de acum în primul rând prin faptul că puterea actuală are ca prioritate patosul statalist, al statului-putere, iar majoritatea populației pare să susțină asta. Chiar dacă la modul oficial termenul „putere măreață” cu aplicare la Federaţia Rusă nu se mai folosește din 2006, totuși Kremlinul vrea să se manifeste ca o forță, să dea cu pumnul în masă. Saharov avea cu totul alte abordări, unele principial diferite – umanizarea țării, umanizarea societății, integrarea Rusiei în contextul internațional, pacea, liniștea, prosperitatea. Sunt viziuni diferite asupra lumii, sunt abordări diferite. Într-adevăr, aceste principii nu se integrează în contextul actual din Rusia.”
Valeri Homiakov: „Dacă ar fi fost în viață acum, Andrei Saharov, cel mai probabil, ar fi fost disident, apărător al drepturilor omului sau membru al opoziției. Dacă ideile lui ar fi fost realizate măcar în proporție de 50 la sută, probabil să am fi trăit într-o altă țară, într-un cu totul alt stat și cu totul alte condiții”.