Linkuri accesibilitate

John Kerry la Bruxelles: Statele Unite încearcă să repare dezastrul Brexit


John Kerry și Federica Mogherini, Bruxelles, 27 iunie 2016
John Kerry și Federica Mogherini, Bruxelles, 27 iunie 2016

Un nou joc de poker politico-diplomatic?

În așteptarea summitului european de marți, inițiativa a fost preluată lunii de Statele Unite. Secretarul de stat american John Kerry a purtat convorbiri în Bruxelles cu șefa diplomației UE Federica Mogherini.

Imediat după întâlnirea cu Mogherini, John Kerry a pornit la Londra, pentru a-l întâlni pe ministrul britanic de externe Philip Hammond.

Washingtonul se teme că marea criză politică prin care trece acum întreaga Uniunea Europeană, combinată cu criza britanică propriu-zisă de după referendumul Brexit, ar putea afecta nu doar economia mondială, dar și eforturile Washingtonului de a menține o coaliție internațională pentru a combate terorismul islamic.

În lunile de dinainte de referendumul britanic, Barack Obama a insistat asupra faptului că Statele Unite preferă ca Marea Britanie să rămână în Europa.

Obama a mers chiar până la a avertiza că Anglia riscă să ajungă „în coada” priorităților Washingtonului.

Imediat după referendum, vorbind la Roma, John Kerry a asigurat însă de îndată că administrația americană va coopera, ca și înainte, atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Marea Britanie.

Washingtonul insistă pe soliditatea continuității, pentru a potoli piețele și spaima investitorilor. Kerry a mai pus accentul și pe „relația specială” dintre Statele Unite și Marea Britanie.

Parlamentul European ar dori acum, așa cum a repetat-o președintele Martin Schulz, ca divorțul Uniunii Europene de Marea Britanie să fie foarte rapid și i-a cerut premierului încă în funcție David Cameron să lanseze procedura de despărțire, acel faimos articol 50 din Tratatul de la Lisabona.

Marile capitale nu sunt însă de acord, iar reuniunea de luni de la Berlin între Angela Merkel, François Hollande și Matteo Renzi a pornit de la ideea că Londrei trebuie să i se acorde timp și un răgaz de așteptare.

Summitul UE care are loc pe 28-29 iunie va începe printr-o reuniune separată a celor 27 de lideri, fără David Cameron. Aceștia îi vor cere premierului demisionar al Marii Britanii să lanseze procedurile din capitolul 50 cât mai repede, fără însă a preciza însă cît timp mai are.

Asta va duce la un nou joc de poker politico-diplomatic, în măsura în care Cameron nu dorește să se ocupe de negocieri, preferând să le lase în seama succesorului său, cel mai probabil fostul primar al Londrei Boris Johnson.

Premierul Marii Britanii David Cameron va demisiona în octombrie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:25 0:00

XS
SM
MD
LG