Linkuri accesibilitate

Majoritatea parlamentară a votat în prima lectură două proiecte de lege cu amendamente la vechiul Cod al Audiovizualului...


Caricatură de Serghei Elkin.
Caricatură de Serghei Elkin.

...menite, potrivit autorilor, să promoveze produsul media autohton, să protejeze spaţiul mediatic și să combată propaganda.

Totodată, deputaţii au decis comasarea celor două proiecte cu noul Cod al Audiovizualului care urmează a fi votat în lectură finală. Amendamentele au provocat dezbateri aprinse și critici nu numai din partea opoziției, dar și a unor experți cunoscuți din domeniul mass-media.

Cele două proiecte de lege, unul aparținând liberalilor, celălalt – democraților, au fost propuse acum un an, dar au fost amânate, din cauza multiplelor critici. Liberalii şi democraţii au reuşit astăzi nu doar să-şi promoveze iniţiativele, dar şi să le treacă automat ca amendamente la noul cod al audiovizualului, distorsionându-i oarecum esenţa, spun experţii.

Opoziţia liberal democrată, susţinută de comunişti, a cerut, fără succes, autorilor să-şi retragă proiectele şi să revină la ele atunci când va fi votat noul cod al audiovizualului în lectură finală.

Cele mai aprinse discuţii a trezit proiectul democraților, care face, în general, imposibilă retransmisia posturilor de radio şi TV cu emisiuni informative, analitice și politice din ţările care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, printre care şi Federaţia Rusă, de unde sunt retransmise majoritatea canalelor în Republica Moldova. Totodată, obligă radiodifuzorii să difuzeze produs autohton cel puţin 8 ore pe zi, în mare parte în ore de maximă audienţă. Proiectul prevede şi sancţionarea radiodifuzorilor care prin programele lor vor incită la ură, la violenţă în masă sau vor submina integritatea teritorială a ţării. Democraţii susţin că doar prin asemenea reglementări exprese poate fi dezvoltat audiovizualul autohton şi securizat spaţiul informaţional de influenţe propagandistice externe.

Liberal democraţii care în urmă cu un an au subsemnat la acest proiect de lege, şi-au retras astăzi semnăturile, spunând că nu se mai regăsesc ca autori.

Liberal-democratul Vladimir Pistrinciuc a sugerat că autorii proiectului au alte intenţii, diferite de cele afişate:

„În mod automat acest proiect de fapt nu interzice propaganda, dar bagă reglementări suplimentare care pot să curme mica libertate de expresie care există astăzi în Moldova. Produsul autohton o să pună în imposibilitate canalele mici sau studiouri independente de producţie să aibă emisiuni pentru că asta costă. Să nu ne trezim să ne uităm cu toţii doar la cele cinci canale care intră în componența partidului dvs. (PD). Acesta o să fie un pericol foarte mare.”

În replică, unul din autorii proiectului, democratul Sergiu Sârbu a afirmat:

„Acest proiect de lege nu va intra în vigoare imediat. Toţi radiodifuzorii vor avea timp pentru a-şi ajusta grila de emisie.”

Directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, aminteşte că proiectul propus de democraţi a stârnit de la bun început critici din partea organizaţiilor media, întrucât limita libertatea de exprimare şi punea în pericol libertatea mass-media. Ulterior, din proiectul de lege au fost excluse câteva prevederi buclucașe.

Petru Macovei nu exclude că democraţii vor cu tot dinadinsul să-şi promoveze propunerile în noul Cod al audiovizualului, în special cele care prevăd volumul produsului autohton, pentru a favoriza trustul controlat de unul din fruntaşii partidului, Vlad Plahotniuc, în detrimentul altor radiodifuzori:

„Am atenţionat preşedintele comisiei parlamentare pentru media că această acţiune ar putea fi o încercare de a include în proiectul codului audiovizualului anumite prevederi care vor favoriza unii radiodifuzori în detrimentul altora. În ce priveşte volumul producţiei autohtone, sigur că el trebuie să fie mare şi în creştere, dar trebuie să ţinem cont de condiţiile pieţii din Republica Moldova. La ziua de azi, puţini radiodifuzori pot să producă atâta producţie autohtonă cât vrea să impună acest proiect legislativ. De aceea e nevoie să fie aplicată o gradualitate.”

În opinia expertului Petru Macovei, mai puţine îngrijorări trezeşte proiectul propus de liberali. Aceste interzice doar emisiunilor de ştiri şi analize din exterior, în special din Rusia şi prevede, totodată, ca 80 la sută din programele informative şi analitice să fie în limba română. Opoziţia comunistă şi cea socialistă au criticat inclusiv propunerile liberalilor, între altele, pentru că, zic ei, ar urmări limitarea pluralismul de opinii şi dreptului la informare, în special, a vorbitorilor de limbă rusă.

Previous Next

XS
SM
MD
LG