Chiar de la începutul anului decidenţii politici au declarat că lucrurile nu merg deloc bine în ţară şi se impun remanieri de guvern. Doar că nu au urmat niciun fel de schimbări, iar oamenii simpli, indiferent că erau bugetari, pensionari, muncitori sau angajaţi la cooperativele agricole, au fost lăsaţi să se descurce singuri cu restanţele tot mai mari la salarii şi pensii şi cu preţurile şi tarifele în creştere.
La sfârşitul anului, sindicatele anunţau grevă generală pentru neplata salariilor timp de jumătate de an şi cereau Ministerului Economiei să nu majoreze tarifele la curentul electric, deoarece oamenii, în cea mai mare parte, vor fi în incapacitate de a achita serviciile.
Potrivit Federaţiei Generale a Sindicatelor, citată de agenţia Basa-press, în total serviciile nemajorate costau o familie ce locuia într-un apartament cu două camere 130-150 de lei, pe când salariul mediu al unui angajat în economie era de 180 de lei, iar pensia - de 65-85 de lei. Până a purcede la majorare, calculele autorităţilor arătau că abia 60% din electricitate era achitată.
Aşadar, restanţe s-au acumulat nu doar la pensii şi salarii (650 milioane de lei sau circa 141 milioane de dolari), dar şi la resursele energetice importate. Pe 25 decembrie, Parlamentul a ratificat acordul dintre Guvernul Moldovei şi Gazprom cu privire la reglementarea datoriilor la gazele naturale livrate Republicii Moldova în anii 1994-1996, prin emiterea unor obligaţiuni în valoare de 140 milioane dolari americani, echivalentă cu suma datoriilor. Mai mulţi deputaţi din opoziţie s-au pronunţat împotriva „vânzării patrimoniului de stat ruşilor” în această manieră.
Cabinetul de miniştri, pur şi simplu, nu era în stare să soluţioneze problemele cu care se confrunta populaţia, susţineau şefii de sindicate, citaţi de Basa-press.
Campania electorală pentru prezidenţialele din 1996
Campanie electorală pe durata întregului an
Pentru Lucinschi, preşedintele Parlamentului, a declarat pe 16 ianuarie, într-un interviu pentru „Moldova Suverană”, că Guvernul Sangheli nu reacţionează prompt la cele mai acute probleme şi uneori aplică arbitrar legile.
Critici la adresa şefului guvernului au venit şi dinspre preşedinţie. Pe 5 februarie, şeful statului Mircea Snegur, care deja îşi anunţase participarea la scrutinul prezidenţial, a semnat un decret prin care a cerut achitarea tututor restanţelor la pensii şi salarii. Potrivit ziarului „Flux”, „preşedintele Snegur n-a exclus posibilitatea demiterii în bloc a cabinetului Sangheli, în cazul în care restanţele nu vor fi lichidate până la 1 aprilie”.
„Decretul este necesar, însă el este irealizabil şi urmăreşte scopuri pur populiste”, a fost replica şefului executivului. „Sunt lipsite de orice temei tentativele de a acuza guvernul de acţiuni ce stopează procesul de reformare şi, în special, în sectorul agrar al economiei”, se spunea în declaraţia de răspuns a guvernului, publicată de oficiosul „Moldova Suverană”.
„Ţara este furată, dar în timpul discuţiilor ni se înscenează o clovnerie precum că în legislaţie nu e definită corupţia”, spus preşedintele Mircea Sengur, citat de „Modavskie Vedomosti”.
Unii demnitari au explicat că situaţia este tensionată mai ales la sate şi că o parte din vină ar purta-o bancherii care nu acordă împumuturi sectorului agro-alimentar. La rândul lor, reprezentanţii băncilor au lăsat să se înţeleagă că cea mai mare parte din întreprinderele agricole sunt insolvabile, dar cu depozitele pline de mărfuri.
La începutul lui martie, deputaţii au dezbătut în plenul Parlamentului un raport despre corupţia din ţara. A fost un nou prilej ca susţinătorii guvernului şi cei ai preşedintelui să să se acuze reciproc de protecţionism sau conflict de interese. „Punctul culminant al dezbaterilor parlamentare l-a constituit alocuţiunea preşedintelui Mircea Snegur, care s-a referit, printre altele, şi la „misterioasa” afacere cu Banca de Economii, care a trecut din posesia statului în cea a companiei Neftegazgrup. Snegur i-a întrebat pe şefii comisiilor parlamentare cum poate fi explicat faptul că legea cu privire la această bancă a fost redactată, după votarea în legislativ, timp de aproape o jumătate de an? Când legea a fost trimisă preşedintelui spre promulgare, Banca de Economii a trecut în proprietate privată”, scria ziarul „Flux”. Tot atunci preşedintele a spus că i-a cerut lui Sangheli remanieri şi că, după datele sale, câţiva miniştri ar fi admis acte de corupţie. Printre cei vizaţi era şi ministrul Apărării, Pavel Creangă.
„Ţara este furată, dar în timpul discuţiilor ni se înscenează o clovnerie precum că în legislaţie nu e definită corupţia”, a mai spus preşedintele, citat de „Modavskie Vedomosti”. După părerea lui Snegur, fărădelegi se produc din cauza nereformării aparatului administrativ, mai susţinea publicaţia, şi că se impunea optimizarea şi comasarea mai multor instituţii, inclusiv o reformă administrativă.
Arme pentru lupta electorală
Pe 14 martie Snegur l-a demis pe ministrul Apărării, Pavel Creangă, motivând că acesta „nu a luat măsuri suficiente pentru asigurarea integrităţii patrimoniului Armatei Naţionale şi pentru folosirea eficientă a mijloacelor financiare bugetare”. Decretul prezidenţial a declanşat războiul dintre cele două palate ce va dura tot anul.
„Moldova Suverană” a scris că sâmbătă, 16 martie, în şedinţă extraordinară închisă, deputaţii au discutat despre legalitatea decretului şi au decis să fie sesizată Curtea Constituţională. Ziarul „Flux” a informat că pe numele şefilor de la Apărare au fost intentate trei dosare penale pe fapte de corupţie, iar unii deputaţi din opoziţie au afirmat că ar fi vorba de comercializarea peste hotare a armamentului din dotarea armatei. Neregulile, a notat publicaţia, au fost contabilizate de Curtea de Conturi.
Ministrul Creangă a respins acuzaţiile şi a refuzat să se conformeze decretului de demitere, iar presa a vehiculat că generalul Creangă ar fi intenţionat să organizeze o lovitură de stat. Ulterior a fost reabilitat de Curtea Constituţională.
„Snegur a început campania preelectorală prin acţiuni de discreditare a majorităţii parlamentare şi a repezentanţilor guvernului”, a fost reacţia grupului de deputaţi agrarieni, care l-au acuzat pe preşedinte că vrea să instituie un regim autoritar.
„Moldova Suverană”, trasnformată în avocatul guvernului şi partidului de guvernare, într-un articol de opinie, propunea ca Republica Moldova să treacă la republică parlamentară, iar preşedintele să fie votat de deputaţi, sau în general să fie desfiinţată instituţia prezidenţială. „Ţara e săracă şi instituţia prezidenţială dublează guvernul… până prindem la cheag”, se spunea în comentariu.
Potrivit oficiosului „Moldova Suverană”, preşedintele Parlamentului, Petru Lucinschi, îi acuza pe colegii de partid ai preşedintelui Snegur „că îşi asumă rolul de arbitru suprem şi apreciază cu o tonalitate de mentor rolul ramurilor puterii de stat în combaterea corupţiei şi protecţionismului, de parcă preşedintele se află la cârma statului de o lună. PRCM (Partidul Renaşterii şi Concilierii – n.r.) recurge la minciună care are drep scop acumularea de capital politic ieftin”.
Problema ministrului Creangă va mai reveni pe agenda legislativului în iunie, atunci când preşedintele Mircea Snegur va cere repetat demiterea lui. De această dată Lucinschi îi va ţine isonul.
„Ţara a fost decapitată”
Şeful statului a readus în discuţie şi „sărăcia nemaipomenită”, într-un discurs ţinut în parlament pe 24 aprilie şi publicat de „Moldova Suverană”. Mircea Snegur a acuzat blocarea instituţiei prezidenţiale în contextul în care preşedintele a cerut accelerarea reformelor. „De fapt, are loc o compromitere a reformelor, fenomen ce rezultă din realizarea peste hotare a producţiei la preţuri extrem de reduse. În viziunea mea, deficiența guvernului constă, în primul rând, în faptul că el continuă să mizeze în activitatea sa pe modele administrative şi de comandă…”, a menţionat preşedintele ţării. Snegur le reproşa foştilor colegi de echipă că au amânat o serie de probleme, precum politicile de impozitare şi creditare, optimizarea aparatului central sau măsuri de susţinere a agenţilor economici.
În luna aprilie atât premierul Andrei Sangheli, cât şi preşedintele Parlamentului, Petru Lucinschi, îşi anunţau disponibilitatea de a participa în cursa electorală. Din acel moment presa a reflectat mai ales campania electorală a candidaţilor, şi mai puţin despre alte subiecte şi probleme.
„Începând cu 1 august ţara a fost decapitată. Şi guvernul, şi Parlamentul, şi preşedinţia s-au inclus în lupta electorală, administrarea economiei fiind trecută pe planul doi, avea să declare pentru Basa-press ministrul Economiei, Valeriu Bobuţac.
Înainte de startul campaniei, agenţia Infotag spunea că Lucinschi era considerat de simpatizanţii lui adeptul şi maestrul compromisului, pe când adepţii lui Snegur l-au promovat în calitate de unicul candidat în stare să continue reformele, să menţină şi să consolideze independenţa.
Deşi era cotat cu mai puţine şanse, Petru Lucinschi a câştigat cel de-al doilea tur de scrutin, la 1 decembrie, devansându-l pe Mircea Snegur cu peste 7%. În opinia jurnaliştilor de la Infotag, oamenii „au votat pur şi simplu pentru schimbare, nu atât pentru Lucinschi, cât împotriva lui Snegur, chiar dacă ea înseamnă pentru unii revenirea în trecut”.
„Mircea Snegur a fost învinuit de toate păcatele posibile din ultimii şapte ani, de declanşarea războiului, de tendinţa de a realiza programul Frontului Popoular Creştin-Democrat şi de a se uni cu România, de corupţie, de acordare de protecţie cercurilor mafiote. Ultimele argumente au fost folosite cu acelaşi succes şi contra lui Petru Lucinschi. În plus, i s-au incriminat tendinţa de a readuce Republica Moldova sub totala influenţa Rusiei, faptul că va crea o bază militară rusească şi că va promova o politică antinaţională”, menţiona sursa citată.
Moştenirea lăsată de Guvernul Sangheli
A doua zi după alegeri, premierul Andrei Snagheli a anunţat că demisionează.
Pe lângă datoriile mari la salarii şi pensii, precum şi cele faţă de furnizorii de energie, guvernul agrarian înregistrase un record al restanţelor agenţilor economici faţă de buget de 760 de milioane de lei. Totodată, cabinetul de miniştri realizase prea puţine în domeniul privatizării cu vânzare, practic o abandonase. Reforma agrară a tot fost amânată, chiar dacă era una dintre cerinţele FMI şi Băncii Mondiale. Potrivit unor estimări, în proprietate privată au fost date doar 103 mii hectare de pământ arabil sau 17%, iar unii experţi semnalau „lipsa dorinţei în eşaloanele superioare ale puterii de a se adapta la condiţiile existente şi de a schimba ceva în agricultură”.
Printre dosarele transmise lui Lucinschi şi viitorului guvern era şi problema transnistreană. În iunie 1996, negociatorii celor două părţi au convenit şi parafat un memorandum ce prevedea statutul regiunii, document pe care Snegur a refuzat să-l semneze, deoarece, potrivit lui, nu era respectat principiul de integritate teritorială al Republicii Moldova. În documentul parafat, Transnistria era definită ca „o formaţiune teritorial-statală în componenţa Republicii Moldova, sub formă de republică”.
Negociatorul din partea Chişinăului, viceministrul Justiţiei, Mihai Buşuleac, a salutat voinţa politică a Chişinăului. În opinia sa, proiectul nu presupune federalizare, dar o autonomie largă.
