Crimeea s-a transformat săptămâna trecută în „butoiul cu pulbere” ce ameninta sa arunce în aer conflictul ruso-ucrainean, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat Ucraina că foloseşte metode „teroriste” pentru declanşarea unui conflict în Crimeea, iar administraţia de la Kiev a negat acuzațiile şi a spus că Moscova caută pretexte pentru intensificarea conflictului militar.
Un interviu cu analistul occidental de la Fundaţia Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, ce crede despre ce se întâmplă în Marea Neagră.
Europa Liberă: Ce credeți Dvs. despre ceea ce se întâmplă în Marea Neagră, chiar acum în aceste zile, despre aceste tensiuni între Rusia și Ucraina?
Vladimir Socor: „Conducerea Rusiei a ajuns la concluzia că Ucraina, Președintele, Parlamentul Ucrainei nu vor face cedări către Rusia în ceea ce privește viitorul statut politic al regiunii Donbas din Ucraina. Scopul strategic al Rusiei în Ucraina este acela de a nu permite acestei țări să se dezvolte în mod normal, să introducă domnia legii în Ucraina și să se apropie de Occident. Scopul Rusiei este unul negativ și unul minimal, putem spune.
Războiul din Donbas servește acestui scop, aceluia de a menține Ucraina într-o stare permanentă de tensiune, eventual, speră Rusia, de instabilitate. Instrumentul instabilității în mâinile Rusiei ar fi acordarea unui așa numit „statut special” pentru teritoriile ocupate de către Rusia în estul Ucrainei și anume pentru anumite părți mari din regiunile Donețk și Lugansk.
Ideea de statut special este o invenție rusească, nu o mai găsim nicăieri în Europa - înseamnă instituirea unui teritoriu, de fapt, independent pe teritoriul altei țări. Reprezentanții acestui teritoriu controlați de către Rusia ar face parte din sistemul politic al Ucrainei cu scopul de a-l destabiliza din interior. Teritoriul respectiv, Donbas-ul, în viziunea Rusiei ar face parte din statul ucrainean doar pe hârtie din punctul de vedere al teoriei juridice, în timp ce în practică Rusia ar controla situația de pe teren prin intermediul trupelor de ocupație rusești și prin intermediul conducătorilor politici locali aleși și instalați la putere de către Rusia.
Acesta este conținutul de bază al așa zisului statut special prevăzut de armistițiul de la Minsk din februarie anul 2015 și cerut de către Rusia să fie aplicat în Ucraina.
Ucraina rezistă, Ucraina nu consimte la o asemenea pretinsă rezolvare politică. Rusia încearcă să constrângă Ucraina să consimtă, escaladând războiul din Donbas.
În fiecare zi sunt soldați ai Ucrainei morți și răniți, în fiecare zi. Acum, în ultimele câteva săptămâni, numărul soldaților ucraineni morți și răniți a crescut. Rusia speră ca în interiorul Ucrainei și în sistemul politic ucrainean să izbucnească nemulțumiri față de acest război, nemulțumiri împotriva conducerii Ucrainei, Ucraina practic să fie uzată moral, psihologic, material, economic. Dar, spre deosebire de planurile rusești Ucraina, nu cedează. Din acest motiv, anume din acest motiv Rusia escaladează ostilitățile din estul Ucrainei.
Ultimele declarații ale dlui Vladimir Putin merg chiar mai departe: Putin practic contestă legitimitatea guvernului ucrainean, el vorbește despre guvernul ucrainean de astăzi ca și cum ar fi un guvern temporar, el spune că acest guvern, anume acest guvern, Guvernul președintelui Poroșenko, ar fi venit la putere pe cale ilegală, printr-o lovitură de stat. Prin urmare, în viziunea Rusiei, acest guvern ucrainean nu este nici legitim, nici permanent. Aceasta fusese atitudinea față de Ucraina în primele faze ale războiului din Donbas, în anul 2014, poate chiar până la începutul anului 2015 când s-a încheiat armistițiul de la Minsk. De atunci încoace Kremlinul a părut că acceptă actuala conducere a Ucrainei ca fiind legitimă și de lungă durată. Acum dl Putin iarăși a întors foaia, iarăși consideră guvernarea ucraineană și conducerea statului ca fiind temporare și nelegitime. Este un fel de amenințare că Rusia ar putea întreprinde operațiuni politice de destabilizare a guvernării nu doar în Donbas, dar chiar și în interiorul Ucrainei.
Eu cred că aceste acțiuni din partea Kremlinului sunt o demonstrație a neputinței, a disperării,a faptului că Rusia nu a reușit să îngenuncheze Ucraina. Și cu cât trece mai mult timp, cu atât Ucraina devine mai capabilă de a rezista, economia se stabilizează, au apărut primele semne ale creșterii economice după descreșterea economică prelungită, iar în Parlamentul ucrainean s-a conturat o majoritate foarte clară împotriva adoptării unui statut special pentru Donbas. Parlamentul ucrainean dădea oarecare semne de șovăire până acum câteva luni, dar de câteva luni încoace o majoritate chiar puternică în Parlament s-a consolidat, orice propunere de statut special pentru Donbass pur și simplu nu va trece prin Parlament. De aceea dl Putin încearcă să schimbe situația pe teatru de război, dar nu cred că îi va reuși.”
Europa Liberă: Totuși, cât de departe vă așteptați să meargă dl Putin, având în vedere că ne-a obișnuit cu tactici din astea de escaladări prin care pregătește terenul pentru negocieri și având în vedere faptul că, de obicei, aceste lucruri se întâmplă în august când cancelariile occidentale sunt în concedii, când nu prea sunt atente la ceea ce se întâmplă în zonă?
Vladimir Socor: „Da, așa este. Luna august este luna clasică a invaziilor sau a războaielor, sau a marilor operațiuni politice rusești. A fost întâi de toate construirea zidului Berlinului - în luna august anul 1961, apoi invazia împotriva Cehoslovaciei - luna august anul 1968, apoi războiul din Georgia - august 2008. Și în ultimul timp invaziile rusești au apărut și în momentele Jocurilor Olimpice Mondiale. Georgia a fost invadată chiar în ziua deschiderii Olimpiadei de la Beijing, Crimeea a fost invadă în ziua închiderii Jocurilor Olimpice de la Soci și acum avem Jocurile Olimpice din Brazilia, deci există oarecare precedente în acest sens.
Într-adevăr, cum spuneați adineauri, rușii mizează pe faptul că guvernele occidentale își iau vacanță în august. Ucraina, însă se dovedește a fi mai puternică decât chiar rușii își imaginaseră. În Ucraina a avut loc o dezvoltare rapidă fără precedent a conștiinței naționale ucrainene, a conștiinței umanității naționale ucrainene, sentimentul de patriotism civic ucrainean întemeiat nu în cea mai mare măsură pe limbă și etnie, dar pe patriotismul civic statal și teritorial. ”
Europa Liberă: Rusia va merge mai departe cu această tactică, care pare a fi o încercare să sperie Occidentul cu un război în toată legea cu Ucraina, ca să obțină ceea ce vrea pe statutul Donbas-ului?
Vladimir Socor: „Da, eu cred că Rusia nu are altă soluție. Dacă Rusia dorește să obțină acest scop intermediar, scopul intermediar este statut special pentru Donbass, dacă Rusia este hotărâtă să obțină acest rezultat și ea pare deplin hotărâtă, atunci nu are alte mijloace decât de a escalada ostilitățile militare din Donbas.
Pe de altă parte, escaladarea ostilităților înseamnă prelungirea sancțiunilor economice față de Rusia. Mulți politicieni occidentali și grupări de interese economico-financiară din Occident doresc înlăturarea sancțiunilor împotriva Rusiei, nu înlăturarea bruscă sau dramatică, dar începerea unui proces de demontare a sancțiunilor economice. Dar acest argument în cadrul dezbaterilor occidentale pierde teren atâta vreme cât Rusia în mod evident, deliberat escaladează ostilitățile militare în Donbas, atunci Rusia pierde argumentul ei în favoarea înlăturării sancțiunilor economice. Rusia se află practic în această dilemă: pe de o parte nu poate să constrângă Ucraina să facă cedările respective decât prin aplicarea din ce în ce mai brutală a forței militare, pe de altă parte, aplicarea brutală a forței militare amână, întârzie sau chiar anulează posibilitatea înlăturării sancțiunilor economice împotriva Rusiei, Rusia a nimerit în această dilemă.”
Europa Liberă: Cât despre Republica Moldova, iată că în unele comentarii locale a apărut ideea că mai degrabă Federația Rusă va aștepta să vadă ce se va întâmpla la alegerile prezidențiale, adică nu va acționa în mod direct, mai ales că se știe că candidatul pro-rus este favoritul sondajelor și vorbesc despre Igor Dodon, după asta va găsi mecanisme să submineze instituțiile statului precum bine i-a reușit până acum. Ce credeți Dvs. despre aceasta?
Vladimir Socor: „Dacă urmăriți atent declarațiile lui Dmitri Rogozin în decursul recentei vizite la Chișinău și la Tiraspol, atunci putem descifra scopurile actuale ale Rusiei. Vorbim despre obiective de scurtă durată destul de clar exprimate in declarațiile dlui Rogozin.
Prima concluzie este aceea că Rusia intenționează să lucreze - „работать” - un cuvânt cu multe sensuri - să lucreze cu actuala guvernare stăpânită de dl Vladimir Plahotniuc. Desigur, dl Rogozin nu s-a întâlnit cu liderul neoficial al Republicii Moldova, cu dl Plahotniuc, s-a întâlni cu liderii oficiali, dar dl Rogozin a spus foarte clar că acum avem în Republica Moldova o guvernare stabilă, până acum am avut o guvernare nestabilă, odată pe an se schimba Guvernul și venea alt vicepremier moldovean la Moscova să discute relațiile bilaterale... Era, spune dl Rogozin în cuvintele sale proprii, era un circ. Acum circul s-a terminat, avem o conducere pe termen lung în Republica Moldova cu care intenționăm să discutăm și să lucrăm – asta este prima concluzie.
A doua concluzie tot din declarațiile dlui Rogozin și din întrevederile pe care le-a avut cu guvernarea de la Chișinău: Rusia dorește să speculeze dorința Republicii Moldova de a reveni cu produse moldovenești pe piața Rusiei. Această dorință din partea Republicii Moldova este ea însăși o expresie a eșecului guvernării Republicii Moldova de a moderniza economia, a eșecului de a atrage investiții străine. Anume din cauza acestor eșecuri producția agricolă nu a putut fi îmbunătățită calitativ, nu a putut fi modernizată, ea rămâne necompetitivă, cel mult competitivă pe piața Rusiei, deși și acolo nu cred că mai este competitivă, dar așa își închipuie probabil unii dregători din Chișinău că producția agricolă din Moldova mai este competitivă pe piața Rusiei.
Deci, din cauza eșecurilor reformelor, Moldova este constrânsă să se întoarcă pe piața Rusie dacă poate, eu nu cred că poate, dar dacă poate. De aici decurge nevoia politică a Republicii Moldova de a normaliza relațiile politice cu Rusia - aceasta este a doua concluzie care se desprinde din declarațiile și întrevederile lui Rogozin la Chișinău.
A treia concluzie este că, speculând această situație a Republicii Moldova, Rusia dorește să condiționeze normalizarea relațiilor Moscovei cu Chișinăul de acordarea unui statut special Transnistriei din partea Chișinăului. Deci, Rogozin, Guvernul Rusiei au prins Republica Moldova în această situație economică foarte proastă și încearcă să speculeze oferind acces selectiv pe piața Rusiei în schimbul acordării unui statut special Transnistriei din partea Chișinăului. Acestea sunt concluziile care se desprind din declarațiile și întrevederile dlui Rogozin la Chișinău în primul rând, dar și la Tiraspol.
În privința normalizării relațiilor se preconizează o reuniune a Comisiei interguvernamentale ruso-moldave pentru cooperare economică la sfârșitul anului. Această Comisie nu s-a mai întrunit din anul 2012, anume din cauza instabilității politice din Republica Moldova spun rușii, dar și din cauza orientării europene a Guvernelor de atunci a Republicii Moldova. Deci, ar urma să se întrunească această Comisie interguvernamentală ruso-moldovenească la sfârșitul anului 2016, dar cu anumite condiții. Rusia a pus condiții care sunt conținute într-o așa zisă Foaie de parcurs și această Foaie de parcurs include deopotrivă revenirea produselor moldovenești pe piața Rusiei și acordarea unor concesii politice de către Chișinău, Transnistriei. Deci, aici vedeți legătura pe care Rogozin a făcut-o în mod explicit în declarațiile sale între normalizarea politică Chișinău-Moscova și relațiile politice Chișinău-Tiraspol. Foaia de drum conține anume această legătură.
Printre altele se cere Chișinăului să accepte atribute de suveranitate pentru Transnistria: plăcuțe de înregistrarea automobilelor cu un semn special al Transnistriei, diplome universitare cu ștampila Universității de Stat din Tiraspol, prefix telefonic al Transnistriei separat de prefixul telefonic al malului drept și alte concesii de acest tip. Sunt, de fapt, atribute ale suveranității. Când se vorbește despre federalizare și unii germani spun: adoptați modelul federal, ne spun germanii, ca și cum împrejurările ar fi similare. Landurile germane nu au plăcuțe separate cu steagul și stema fiecărui land german pentru automobile, de exemplu, prefixul telefonic internațional pentru Germania este unul singur, landurile au prefixe interne, nu au prefixe internaționale separate de prefixul Germaniei ș.a.m.d..
Aceste concesii care se cer Chișinăului, deopotrivă de către Rusia și de către Germania, nu fac parte încă din negocierea unui statut special și asta este foarte prost. Pentru că se presupune că un eventual statut special s-ar negocia abia după ce aceste concesii ar fi fost deja făcute unilateral de către Chișinău înaintea oricăror negocieri. Deci, fapte împlinite înaintea oricăror negocieri. Orice negocieri dacă ar avea loc, sper să nu aibă loc, dar dacă ar avea loc ar porni de la aceste concesiuni unilaterale deja acordate de către Chișinău.
Și aici ajung la chestiunea negocierilor pentru un așa numit statut special. Diplomația occidentală, inclusiv cea germană, inclusiv dl Steinmeier în recenta sa vizită la Chișinău creează impresia că ar depinde de Republica Moldova ca ea să acorde un statut special Transnistriei. Deci, ar fi vorba de o decizie a Chișinăului care, să zicem, mărinimos sau mai puțin mărinimos ar lua o hotărâre să acorde Transnistriei un statut special, Parlamentul să voteze, opinia publica să dezbată, Guvernul să implementeze. Este o impresie cu totul greșită, pentru că din punctul de vedere al rușilor și al Transnistriei, exact ca și în Ucraina de altfel cu Donbas-ul, orice statut special ar urma să fie negociat de către Chișinău și Tiraspol ca părți cu drepturi egale în negocieri, iar eventualul statut special care s-ar adopta prin negocieri ar avea caracterul unui contract între două părți contractante egal îndreptățite.
În Dreptul Constituțional există o distincție, o deosebire foarte clară între a acorda fie un statut, fie o Constituție, fie un privilegiu oarecare între a le acorda de sus în jos, sau de la centru către periferie - asta este un mod care se numește „a octroia” (DEXONLINE- a acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare) - ceea ce înseamnă că nu este negociat, este acordat unilateral de sus în jos sau de la centru spre periferie - aceasta se numește a octroia o Constituție, un statut ș.a.m.d.. Și, pe de altă parte, celălalt model este modelul de a negocia un contractat, un statut, o Constituție între două părți egal îndreptățite – este modelul rusesc. Rușii acceptă doar acest model, nu acceptă niciun fel de alt model. Anume acest model este cel pe care rușii au încercat să-l impună în Transnistria și nu au reușit până acum și încearcă acum să-l impună Ucrainei.
Poziția Rusiei este ca orice statut special acordat de către Kiev Donbas-ului nu are nicio valabilitate, orice legislație electorală adoptată în Kiev pentru aplicare în Donbas nu are nicio valabilitate - doar documente adoptate în comun de către Kiev pe de o parte și Donețk-Lugansk pe de cealaltă parte, doar aceste documente legislative constituționale sunt valabile – aceasta este poziția Rusiei.
Rusia actualmente urmărește aceste obiective numai în două localizări în toată Eurasia: în Donbas și în Transnistria. După cum și recent Rusia dorea federalizarea numai în Republica Moldova și în Ucraina, alte proiecte de federalizare nu avea. Acum federalizarea este rebotezată ca „statut special” și rușii il promovează doar în cazul Republica Moldova-Transnistria și în cazul Ucraina-Donbass. Aici este o conexiune evidentă din partea Rusiei. Dacă Ucraina, ipotetic vorbind, cedează și acceptă să negocieze cu Donețk-ul și Lugansk-ul un statut special pentru acest teritoriu, atunci nouă ne va fi mult mai greu să rezistăm la o rezolvare asemănătoare în cazul Republica Moldova-Transnistria. Dacă pe de altă parte, Republica Moldova este cea care cedează prima, atunci se creează un precedent periculos pentru Ucraina. Aceste două situații trebuie privite în strânsă corelație.”
Europa Liberă: Și, cedează Republica Moldova? Dvs. cum simțiți din felul cum se mișcă lucrurile, din povestea cu acel protocol, mai ales având în vedere faptul că există și Germania în joc care, in cazul Chișinăului, parcă o ajută pe Rusia să obțină ce vrea?
Vladimir Socor: „Germania ajută Rusia și în cazul Ucraina-Donbas. Politica germană nu este una fixă, ea a evoluat în timp. Să luăm faza actuală – cancelarul Merkel a pierdut o bună parte din influența pe care o deținea în politică în general și în politica externă în special. Prestigiul dnei Merkel pe planul intern al Germaniei este în scădere marcantă din cauza atitudinii pe care ea a adoptat-o în problema migranților.
Această pierdere de autoritate din partea dnei Merkel întărește poziția dlui Steinmeier - ministrul de externe, partenerul de coaliție al dnei Merkel în Guvernul de coaliție din Berlin. Ideologia Partidului Social Democrat pe care îl reprezintă dl Steinmeier este aceea de a implica Rusia în marele decizii de politică și de securitate pe continentul european, nu a ține Rusia la o parte de deciziile europene, ci dimpotrivă de a include Rusia ca factor în aceste decizii, inclusiv de a ține seama de interesele pretins speciale ale Rusiei în statele din fosta Uniunea Sovietică – aceasta este atitudinea dlui Steinmeier care acum pare să dea tonul în politica continentală și europeană a Germaniei.
În plus, anul acesta 2016 dl Steinmeier poartă două pălării - nu doar pe cea de ministru german, dar și cea de președinte în exercițiu pentru un an în președinția rotativă a Organizații pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Dl Steinmeier își dorește numaidecât să-și încheie acest mandat în luna decembrie cu niște succese măcar pe hârtie, dar și cu succese de substanță care să dea oarecare satisfacție Rusiei. Posibil o negociere la pachet cu Rusia care să includă și Donbas-ul și Transnistria. Sigur, dl Steinmeier știe foarte bine, își dă seama foarte bine de faptul că aceste concesii pe care dânsul le cere Chișinăului – plăcuțe de automobile speciale pentru Transnistria, prefix telefonic, diplome universitare – vor să fie apoi repetate și în cazul Ucrainei. Dl Steinmeier este un politician mult prea experimentat ca să nu-și dă seama de valoare de precedent pe care asemenea concesii în Moldova le-ar avea în cazul Ucraina-Donbas. Deci, așa se explică poziția actuală a dlui Steinmeier.
Eu nu știu care este atitudinea Guvernului de la Chișinău în această privință. Știu doar faptul că viceprim-ministru pentru reintegrare, dl George Bălan, are o atitudine consecventă, demnă și dârză în această privință și că dânsul sigur nu ar face cedări de bunăvoie. Dar dacă cedări vor avea loc, atunci vom ști că dl Bălan a fost presat de către Guvernul dominat de dl Plahotniuc să facă asemenea concesii.
Printre diplomații germani există ideea pe care eu am auzit-o personal exprimată, potrivit căreia Guvernul din Chișinău ar putea să aibă mână liberă din punct de vedere al politicii interne să facă aceste cedări unilaterale Rusiei în primul rând, Transnistriei prin Rusia, deoarece, consideră diplomații germanii, problema Transnistriei nu este importantă pentru alegătorii moldoveni, ei au alte griji, ei nu ar penaliza guvernarea dacă guvernarea face cedări unilaterale Rusiei în Transnistria - asta este ideea diplomaților germani. Probabil că pe aceasta și mizează acești diplomați germani. Eu sper foarte mult ca dl Bălan să nu fie supus unor presiuni din partea Guvernului pe care nu dl Bălan îl controlează, ci cu totul altcineva îl controlează, iar dacă cedări se vor face, atunci vom ști că cedările au fost impuse prin presare.”
