Fostul subsecretar de stat american pentru probleme politice, Nicholas Burns, a acordat un interviu cu Iuri Jigalkin, corespondent al Radio Svoboda/Libertatea, la Cambridge Massachusets, pe tema politicii americane în momentul puciului eșuat de la Moscova din august 1991.
„Nimeni nu și-ar fi imaginat la 1 iulie 1991 - spune Nicholas Burns în deschiderea interviului său acordat Serviciului rus al postului nostru de radio - că la 25 decembrie, în același an, Uniunea Sovietică se va prăbuși. Abia după tentativa de lovitură stat a devenit evident că aceasta era o posibilitate”.
După explicația diplomatului american:
Nicholas Burns: „La acea vreme, în vara anului 1991, înaintea loviturii de stat împotriva [fostului președinte Mihail] Gorbaciov, în guvernul american exista puțină înțelegere despre starea de sfîrșit în care se afla Uniunea Sovietică. Abia după puciul împotriva lui Gorbaciov, atunci cînd am realizat cît de slăbit este el politic, cînd am văzut că [Boris] Ielțîn apăruse la orizont în direcția președinției republicii ruse, că [fostul președinte ucrainean Leonid] Kravciuk, că [fostul președinte belarus Stanislau] Șușkievici, se ridicau, devenind centre de putere. Aș spune că am început să înțelegem că devenise posibilă o prăbușire a Uniunii Sovietice în august și septembrie 1991. Devenise posibil ca Uniunea Sovietică să-și înceteze existența, un lucru de neimaginat pînă atunci.”
La întrebarea cum a fost posibilă o astfel de lipsă de perspectivă din partea diplomației americane, fostul subsecretar de stat american răspunde:
Nicholas Burns: „Parte din explicație rezidă în istorie, cea a psihologiei din timpul Războiului rece. Uniunea Sovietică fusese un imperiu monolitic, extins pe 11 fuse orare. Avusese o capacitate imensă - cu programul ei spațial, cu cel nuclear, cu extinderea și influența ei geografică. Așa încît, cred, că ne era dificil din punct de vedere psihologic, atît înăuntrul Uniunii Sovietice, cît și nouă celor din afară, care eram adversarii Uniunii Sovietice. Era dificil de acceptat că această mare putere era la punctul colapsului. Cred că nici nu ne imaginam că ar fi posibil ca un imperiu să înceteze să mai existe. Ca și cum ar fi fost un imperiu un an de zile, iar în anul următor să se dezintegreze în 15 părți diferite”.
Pentru diplomatul american, consecințele se întrevăd pînă astăzi.
Nicholas Burns: „În ciuda slăbiciunii interne pe care o vedem după 25 de ani, există încă vestigiile unui stat-mare putere. Rusia are ambasadele ei, opune veto-uri în Consiliul de Securitate ONU, acționează asemenea unui mare stat în lume”.
Cum a fost resimțită tentativa de lovitură de stat?
Nicholas Burns: „Puciul împotriva lui Gorbaciov de pe 18-19 august 1991, pe cînd el se afla în Crimeea și complotiștii au pus mîna pe Moscova - a fost un șoc pentru restul globului. Iar după această experiență, cînd Gorbaciov a fost în mod literal salvat de Ielțîn, a început acea perioadă interesantă dintre sfîrșitul lui august și decembrie 1991, cînd la Casa Albă - eu eram pe atunci în Consiliul de Securitate Națională, ca director cu problemele sovietice - am început să ne gîndim la ascensiunea lui Ielțîn și scufundarea lui Gorbaciov.
Puteai să vezi cum Gorbaciov își pierdea puterea și autoritatea și cum Ielțîn le cîștiga. Așa se face că atunci cînd [fostul] președinte [american, George H.W.] Bush, între august și decembrie 1991, îl suna pe Gorbaciov, el îi telefona în aceeași zi și lui Ielțîn pentru a-l informa de ce se petrece. [...]
Încercam să nu-i divizăm, să nu ne amestecăm, dar era vizibil că unul este în ascensiune și celălalt se scufundă. În consecință, a trebui să
lucrăm cu amîndoi și cu personalul fiecăruia dintre ei și am început să conlucrăm cu Andrei Kozîrev, care era ministrul de externe al Republicii ruse.”
Diplomatul american semnala și contextul în care avusese loc puciul eșuat de la Moscova.
Nicholas Burns: „Lucrul esențial între 1988 și 1989 fusese colapsul comunismului în Europa răsăriteană - în Polonia, în Cehoslovacia, în România. Am urmărit ani de zile ridicarea Solidarității în Polonia. Eram la curent, prin ambasadele noastre în aceste state cu mișcările democratice din ele. Le-am sprijinit și doream să reușească. Vroiam să vedem sfîrșitul comunismului. Dar, psihologic, prinși în dinamica Războiului rece, a fost greu de imaginat, multă vreme, că Pactul de la Varșovia va muri, va înceta să mai existe. Ne-a luat timp pînă a înțeles că era posibil un sfîrșit al comunismului în țările din Europa de Est și apoi în Uniunea Sovietică.”
Cum privea diplomația americană evenimentele?
Nicholas Burns: „Cînd Uniunea Sovietică a început să slăbească în mod semnificativ, unul din lucrurile care ne-au îngrijorat - și trebuie să te gîndești la diferite scenarii posibile cînd un stat ajunge în starea de colaps - a fost dacă acest colaps va lua o formă violentă. Uniunea Sovietică era a mare putere nucleară, avea arme nucleare pe teritoriul Republicii Ucraina, în R. Belarus, în Kazahstan. Dacă controlul armelor nucleare nu era asigurat în mod serios de autorități, faptul devenea o primejdie la scară mondială. Ne temeam de apariția unor lorzi ai războiului, ne punea întrebarea ce se va întîmpla dacă va izbucni un război civil îndelungat.
Acum, cînd povestea este încheiată, de 25 de ani, știm ce s-a întîmplat, putem privi în urmă, putem înțelege. Dar cînd ne aflam la Casa Albă sau, îmi imaginez în Cancelaria din Germania sau în biroul primului ministru al Franței, nu aveam de unde să știm cum se vor sfîrși lucrurile. Privind în urmă și căutînd exemple în istorie, vedeam dezmembrarea violentă a Rusiei țariste în 1917-198, sfîrșitul violent al celui de-al Doilea Război Mondial în 1945, sau impunerea cu cruzime a ortodoxiei comuniste de-a lungul Europei Răsăritene. Nu putea lua de sigur că tot ce se petrece se va întîmpla în mod pașnic.”
Nicholas Burns își încheia evocarea în interviul acordat pentru Radio Svoboda/Libertatea spunînd:
Nicholas Burns: „Dacă nu prezici colapsul și dacă te gîndești așa cum am făcut-o noi la vremea respectivă, că Uniunea Sovietică va continua să existe, atunci, desigur, ai un set de politici menite să încerce o cooperare cu guvernul ei pentru a menține pacea. Pentru a face sigur că nu va izbucni un conflict între noi. Că este o responsabilitate suprema a guvernului în era nucleară să se evite un război între puterile nucleare.
Am avut multe, multe dezacorduri cu conducerea sovietică. Dezacorduri profunde, de ordin filozofic, dar și practic. Am spus-o foarte clar. Dar nu doream să vedem o dezmembrare violentă a Uniunii Sovietice dintr-un anume motiv. Ne temeam că ea ar avea un impact negativ asupra noastră și asupra Europei. Ne temeam de un război. Ne temeam că focoasele nucleare ar putea încăpea pe mîinile unor oameni violenți. Vroiam să ne asigurăm că, în cazul unui colaps, să se petreacă unui cît de posibil, în termeni pașnici, ceea ce s-a și petrecut. Privind în urmă la acei ani, în special la politica lui George Bush în 1991, mi se pare că a fost perfect rațională.”
