Compozitor, aranjor, producător, saxofonist și pianist francez, Etienne de la Sayette este un om neliniștit.
Sau cel puțin asta pare să însemne faptul că, deși a studiat istoria medievală și arheologia (pe care, așa cum mi-a mărturisit într-un mesaj personal, le-a îndrăgit foarte tare), când a trebuit să aleagă ce să facă în viață, a ales să fie muzician.
În afară de asta, Etienne de la Sayette e un om neliniștit și poate din cauză că are o mare pasiune pentru călătoriile prin diverse tărîmuri muzicale.
A înființat mai multe trupe: Frix (cu care a cântat jazz), Baeshi Bang (un proiect cu totul special, care-l recântă pe Bae Ho, un cântăreț pop de succes din Coreea de Sud a anilor 1960), și e co-fondatorul unei trupe ethio-jazz de la Paris, Akalé Wubé, despre care am scris în Dicționarul de sunete rare.
În mai 2016, Etienne de la Sayette a lansat primul său album solo, „Maputo Queens”, despre care unii cronicari muzicali spun că e o adevărată capodoperă deep afro-jazz. Dar e mai mult decît atît, aș spune eu, pentru că de la Sayette continuă să facă în acest album ce a făcut în cele precedente - un fel de arheologie contemporană a sunetelor din lumi cu totul diferite, în cazul acesta Africa și Coreea de Sud, prezente aici prin instrumente de suflat și percuții specifice acestor locuri.
Noi ascultăm acum piesa „Jungle Blue”, cu precizarea că în varianta pentru internet a acestui articol ea va fi urmată de o melodie, „Han Gang”, în care se aude un instrument de percuție coreean din lemn numit moktak, folosit în în templele budiste pentru a-i chema pe călugări la rugăciuni, sau pentru a ține ritmul în timpul incantațiilor sutra.
Și tot în varinta pentru internet veți găsi o înregistrare video dintr-un concert al grupului Baeshi Bang.
Căutați așadar Dicționarul de sunete rare la Europalibera.org.
