Linkuri accesibilitate

Doi membri ai Camerei Reprezentanților cer autorităților americane declanșarea unei anchete asupra fraudei bancare din R. Moldova


Randy K. Weber (Texas) și Trent Franks (Arizona).

În rezoluția trimisă în 27 septembrie comisiei pentru relații externe, comisiei financiare și celei judiciare ale Camerei se cere demararea unei anchete legată de așa-numitul „furt al miliardului” din sistemul bancar al Re. Moldova. Cei doi spun în rezoluție că mare parte din banii delapidați erau fonduri venite de la Fondul Monetar Internațional.

În rezoluție se cere președintelui Statelor Unite și departamentul de stat să limiteze ajutorul financiar acordat Moldovei la reformele în justiție, eforturile anti-corupție și consolidarea instituțiilor democratice.

În document se cere deasemenea să se verifice dacă în această frauda bancară au fost implicate următoarele persoane: omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, preşedintele parlamentului moldovean Andrian Candu, preşedintele curţii supreme de justiţie Mihai Poalelungi, procurorul general interimar Eduard Harunjen, directorul general al centrului naţional anticorupţie Viorel Chetraru, şeful procuraturii anticorupţie Viorel Morari, ministrul justiţiei Vladimir Cebotari, ministrul de interne Alexandru Jizdan, preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, Serghei Iaralov şi Dorin Damir, președintele FEA.

În caz că aceste persoane sau instittuții sînt găsite vinovate, documentul citat recomandă sancționarea lor, inclusiv prin interdicția de intrare în Statele Unite și înghețarea bunurilor.

În rezoluție se recomandă și eventuala creare a nei liste similară cu așa-numita listă Magnitsky pentru Vladimir Plahotniuc și alte oficialități guvernamentale în cazul în care se constată că aceste persoane au fost implicate în infracțiuni de delapidare sau spălare de bani.

Rezoluție spune că în ultimii 25 de ani, Statele Unite au acordat R.Moldova ajutoare în valoare de un miliard 400 de milioane de dolari, iar administrația de la Washington ee încurajată să continue să ofere sprijin pentru lupta împotriva corupției și întărirea instituțiilor democratice în Republica Moldova.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG