Despre rolul lui Vaclav Havel în democratizarea țării sale și a întregii regiuni, despre un intelectual care a crezut că până la urmă adevărul și dragostea vor învinge minciuna și ura, scriitorul Iulian Ciocan a discutat cu scriitorul Vitalie Ciobanu.
Europa Liberă: 5 octombrie e ziua de naştere a lui Václav Havel, primul preşedinte al Cehoslovaciei de după 1989. Vitalie, cum a fost posibil, după părerea ta, ca anume un intelectual şi dramaturg să devină un lider al reformelor şi şef de stat în Cehoslovacia?
Vitalie Ciobanu: „Nimic de mirare. Mi se pare că tocmai un intelectual, un om al spiritului care ştie să condenseze în cuvinte un crez, o profesiune de credinţă, în general, o filozofie de viaţă şi, mai ales, dacă vorbim de activismul politic, este intelectualul persoana cea mai potrivită să înşire o listă de revendicări, să vorbească într-un limbaj conceptualizat şi, în acelaşi timp, pe înţelesul unor mase mai mari de oameni despre problemele care frământă o societate. Şi peste tot în Est, dacă ne uităm bine, intelectualii au dat tonul schimbării, intelectualii au vorbit despre sistemul totalitar, despre strivirea prizonieratului individului sub regim comunist. Or, activitatea lui de scriitor, în cele din urmă, l-a şi ajutat să dea o formă, să dea conţinut concret unor revendicări la care, poate, se gândeau şi alţi cetăţeni, dar cărora le lipsea talentul şi această capacitate de a exprima nişte revendicări publice naţionale.”
Europa Liberă: Deci, să înţelegem că opera lui literară l-a ajutat cumva să devină chiar un personaj important în plan politic?
Vitalie Ciobanu: „Da.”
Europa Liberă: El este mai important ca disident şi anticomunist, mai puţin cunoscută e opera sa literară. Ce ne poţi spune despre ea?
Vitalie Ciobanu: „Am putea afirma că Václav Havel, pe undeva, este nedreptăţit de imaginea sa de preşedinte, de scriitor revoltat, care a luptat pe faţă cu regimul comunist, pentru că e bine să amintim, a făcut şi detenţie, după ce a semnat Carta 77, acea mişcare de protest care a luat fiinţă în urma primării unei formaţii muzicale din Cehia – The Plastic People of the Universe. Da, opera sa a rămas, cumva, umbrită de activitatea sa politică, însă acum este, cred eu, recuperat şi scriitorul Havel. A scris circa 25 de piese grupate în 10 cărţi de dramaturgie, a scris eseuri importante, sigur, în care gânditorul Havel şi scriitorul, şi intelectualul implicat politic şi-au dat mâna. Aş aminti trei titluri, „Scrisori către Olga”, un volum apărut în ’88 şi „inspirat” de anii de detenţie, Olga a fost prenumele primei sale soţii, apoi un alt volum de eseuri, „Puterea celor fără de putere”, în care teoretizează modalităţile prin care societatea civilă, fie şi embrionară de la acea dată din Republica Cehă şi din statele comuniste, în general, putea să se opună unor măsuri draconice luate de comunişti, cerând comuniştilor să-şi respecte propria Constituţie. În fine, şi „Viaţa în adevăr”, un alt volum la care aş face referire, în care vorbeşte despre nevoia de a a-ţi asuma curajul de a spune adevărul, indiferent de consecinţe, indiferent de condiţiile vitrege în care poate să ajungă un asemenea purtător al spiritului liber.
Moșternirea lui Václav Havel prin lentilele prietenilor lui
Dacă să vorbim de scriitorul Havel de după încheierea activităţii sale politice, respectiv, de după încheierea mandatelor sale de preşedinte, un titlu de carte foarte interesant este unul intitulat cumva neconvenţional – „Pe scurt, vă rog!”. E un volum care a fost tradus şi în limba română, a apărut la Editura Curtea Veche în care Václav Havel îşi construieşte un discurs pe trei nivele. Primul strat este un interviu pe care i-l ia un cunoscut jurnalist ceh Karel Hvížd’ala, după 20 de ani de la un prim dialog pe care l-a realizat cu Václav Havel încă în perioada regimului comunist, un şirag de răspunsuri pe care le dă Havel la o serie de chestiuni care au rămas cumva controversate din perioada mandatelor sale. Un al doilea nivel al acestui volum, aşa cum spuneam, reprezintă un jurnal al lui Václav Havel concentrând meditaţii ale sale despre viaţă, moarte, teatru, frică, transcendenţă, despre destinul Cehiei ş.a.m.d. Şi, în fine, un al treilea nivel al discursului din acest volum, e vorba de o selecţie de note destinate colaboratorilor săi din stafful prezidenţial. Deci, note, scrisori, depeşe trimise de Havel, adresate colegilor săi pe durata aflării sale la Hrad, este reşedinţa oficială a preşedinţilor Cehiei, sau Castelul de la Praga, cum i se mai spune. A rezultat o împletire de trei discursuri diferite, aducându-ne în prim-plan un scriitor Havel profund meditativ, înţelept. E o carte tulburătoare, o mărturisire, într-un fel, aproape testamentară pe care ne-o lăsa Václav Havel, la încheierea activităţilor sale politice, mai ales că era un om deja foarte bolnav, sănătatea sa a fost puternic zdruncinată în urma anilor de detenţie, a fost şi un fumător înrăit, aşa cum se ştie.
Rămâne spiritul său liber, gânditorul independent, cel care a pus de multe ori sub semnul întrebării nu numai rânduielile dintr-o ţară comunistă, cum era Cehoslovacia la acel timp, dar care are un discurs critic şi în raport cu Occidentul, în raport cu marile probleme care au apărut şi în perioada de după căderea cortinei de fier, de după dărâmarea zidului Berlinului. Şi îmi amintesc că am citit multe asemenea eseuri şi conferinţe ale lui Václav Havel traduse în limba română şi publicate în „Lettre International”, ediţia în limba română a acestei prestigioase reviste. Piesele sale, în special dramaturgia, începe să fie din ce în ce mai prizată de teatrele româneşti. Şi am să dau un exemplu, „Opera calicilor” sau „Caruselul”, e o piesă care reverberează în mintea publicului român, românofon, pentru că vorbeşte despre perioada totalitară. E o parodie a limbajului de lemn, practicată, aşa cum ştim noi, în perioada comunistă, e o satirizare a comunicării cariate dintre oameni. Și vorbeşte despre un soi de periferii a societăţii comuniste, despre tâlharul de tip nou, care subminează din interior regimul comunist care se voia încheiat la toţi nasturii şi se voia şi o carte de conduită şi de comportament obligatoriu pentru toţi cetăţenii.”
