La data de 6 ianuarie 2012, Ambasada Cehiei la Bucureşti a postat pe Facebook următorul anunț: „Astăzi avem o aniversare importantă care ne reaminteşte că nu am trăit totdeauna într-o țară liberă, şi de asemenea ne reaminteşte puterea interioară a unor oameni care şi-au dedicat viața luptei pentru libertate şi justiție. Au trecut 35 de ani de când un grup de cetățeni cehoslovaci au semnat documentul Charta '77 în care cereau respectarea drepturilor civice fundamentale în Cehoslovacia comunistă. Unul dintre primii purtatori de cuvânt ai Chartei 77 a fost şi cel mai cunoscut dizident ceh, regretatul Václav Havel.” Semnatarii Chartei '77 le cereau autorităților comuniste de la Praga să-i elibereze din închisoare pe membrii trupei Plastic People Of The Universe, a căror aparentă vină era aceea că se încăpățânau să cânte rock psihedelic. Plastic People Of The Universe este şi subiectul filei de astăzi a Dicționarului De Sunete, prezentat de Lucian Ştefănescu.
Publicistul ceh Josef Janošík spune că un straniu paradox face ca Plastic People Of The Universe să fie poate cea mai faimoasă ... obscură formaţie rock din toate timpurile. Înfiinţată la mai puţin de o lună după invazia sovietică în Cehoslovacia din 1968, Plastic People of The Universe au avut de suferit imens pentru simplul motiv că au vrut să cânte exact aşa cum voiau să o facă, şi nu cum le dictau autorităţile comuniste.
După primăvara de la Praga, comuniştii cehoslovaci au lansat la ordinul Kremlinului un program de „normalizare", menit să restabilească o ordine morală şi socială care să se potrivească cu un stat comunist. A fost vorba între altele, ca în România, de obligarea tinerilor de a-şi tăia pletele şi de a nu mai cânta o muzică pe care comuniştii o cunsiderau decadentă.
Scena muzicală a acelor ani din Cehoslovacia era plină de aşa-numitele trupe beat, care apăruseră în anii beatlemaniei, aveau nume englezeşti, şi erau extrem de bine prizate de public. Noile directive prevedeau ca aceste trupe să-şi ia nume ceheşti, să-şi schimbe atitudinea pe scenă, să devină, cu alte cuvinte, ceva ce nu erau.
Dar tinerilor care alcătuiau Plastic People Of The Universe le-a păsat prea puţin de aceste directive, şi din cauza asta au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la închisoare. Sentinţa din 1976 vorbea de „tulburarea organizată a ordinii publice".
În lunile care au urmat condamării lor, un grup extrem de divers de admiratori ai muzicii pe care o cântau, dramaturgi, scriitori, oameni de cultură, între care şi Václav Havel, dar şi foarte mulţi tineri, au lansat o declaraţie în care se cerea eliberarea din închisoare a formaţiei Plastic People of The Universe.
Václav Havel a spus atunci că acest grup rock „apăra dorinţa intrinsecă a vieţii de a se exprima liber pe sine, în felul său autentic şi suveran." Declaraţia lansată la 6 ianuarie 1977 se numea Charta '77, şi avea să se transforme în faimoasa petiţie în favoarea drepturilor omului din cauza căreia mulţi, între care şi Havel, au ajuns la închisoare. Ea a fost poate începutul sfârşitului pentru regimul comunist din Cehoslovacia, 12 ani mai tîrziu.
Puţină lume ştie că la vremea respectivă autorităţile comuniste au iniţiat o petiţie numită Anti-Charta 77 şi au organizat o ceremonie la Teatrul Naţional din Praga (Narodni Divadlo), unde cîteva sute de actori, regizori, scriitori, şi chiar stele de muzică uşoară (între care Karel Gott şi Helena Vondrackova) au fost obligaţi să semneze documentul, în care era proclamată loialitatea faţă de regimul comunist. Momentul a fost filmat, iar pe peliculă se vede că cei care semnau nu o făceau de bună voie.
Iată ce spunea Václav Havel la zece ani după iniţierea Chartei: „Semnificaţia Chartei a depăşit astăzi, surprinzător şi în multe feluri, intenţiile sale originale. Nu că ea ar fi devenit altceva decît am vrut noi să fie; îşi păstrează menirea iniţială, aceea de a arăta deschis cazurile de încălcare a drepturilor omului şi de a cere ca legile să fie respectate în practică”.
Plastic People Of The Universe (Oamenii de plastic ai universului) a fost înfiinţată de basistul Milan Hlavsa la mai puţin de o lună, cum spuneam, după invazia sovietică în Cehoslovacia din 1968. Inspirată iniţial de Velvet Underground, trupa era influenţată şi de alte grupuri americane, cum ar fi Fugues, Doors, Captain Beefheart sau Frank Zappa and the Mothers of Invention. De altfel, numele formaţiei a fost luat dintr-un cântec al lui Zappa, „Plastic People”.
Directorul artistic al formaţiei era strălucitorul istoric al artei, teoretician al culturii şi poet Ivan Martin Jirous, iar apariţiile în concert ale grupului erau adevărate happening-uri, cu costumaţii şi machiaje psihedelice, în spectacole aproape surparealiste.
Karel Havelka a fost principalul organizator al concertelor formaţiei Plastic People of The Universe din acea perioadă. A făcut de altfel şi închisoare pentru a fi organizat ceea ce comuniştii numeau atunci „tulburarea ordinii publice".
Domnia sa a avut amabilitatea să acorde un interviu în anul 2003 Europei Libere în care a vorbit despre atmosfera anilor în care trupa era în culmea gloriei.
„Plastic People a fost una din puţinele trupe care au spus „nu" noilor directive, au spus „nu, noi vom cânta muzica noastră." Asta sună acum normal, dar atunci ceea ce au făcut ei a fost o chestiune politică.”
Havelka ne-a spus în continuare că l-a întîlnit pe Ivan Jirous, care era considerat părintele mişcării de undeground din Cehoslovacia acelor ani, în 1974, cînd trupe cum era Plastic People, DG 307 şi altele făceau parte din această mişcare.
O mişcare ce aduna aproximativ o mie de oameni, artişti şi simpatizanţi, majoritatea tineri, dar şi intelectuali de peste 40 de ani. În opinia lui Karel Havelka mişcarea respectivă reprezenta singurul mod de exprimare liberă a opiniei acelor oameni, pentru că la începutul anilor 70 timpurile erau foarte întunecate în ţara lui, muzica liberă, presa liberă, filmele şi cărţile de calitate erau interzise.
„Cred că în România era poate chiar mai rău decât în ţara noastră, dar nu pot şti cu siguranţă. La vremea aceea eu organizam evenimente artistice la care cântau Plastic People şi unde Ivan Jirous ţinea prelegeri despre cultura cehă alternativă, făceam totul pe gratis evident, chiar şi trupele cântau pe gratis.”
Plastic People au spus: „nu vrem să ne tundem, nu vrem să ne schimbăm numele şi asta a făcut ca ei să devină ceva asemănător unor dizidenţi şi a transformat muzica lor într-o chestiune politică.”
„Cea mai mare crimă a regimului comunist, spunea atunci Ivan Jirous, este blocada informaţională institutită în jurul tinerilor, iar regimul comunist a înţeles asta ca pe o declaraţie de război.”
Eseul în care Ivan Jirous a spus asta, continuă Karel Havelka, a fost copiat în sute de exemplare, iar autorităţile şi-au dat seama că exista pericolul ca mişcarea de underground cu o mie de susţinători să se transforme într-una cu zece mii de simpatizanţi.
Asta a fost la începutul lui 76, iar comuniştii au decis să bage trupa în înhisoare.
În încheierea interviului l-am întrebat pe Karel Havelka dacă atitudinea celor de la Plastic People of The Universe a ajutat la aducerea democraţiei în ţara sa.
„Dacă vom compara democraţia cu o casă mare atunci ceea ce am făcut noi a fost una din pietrele de temelie, şi poate a ajutat foarte mult.”
Principalul motiv însă pentru care în această ţară e democraţie, mai spune Karel Havelka, e faptul că fostul preşedinte american Ronald Reagan i-a adus în stare de faliment pe sovietici prin programul său de înarmare Războiul Stelelor.
Ceea ce am făcut noi, ceea ce a făcut Charta 77, şi mai târziu tinerii din anii '80, spune în încheiere Karel Havelka, a fost de asemenea foarte important.
El adaugă însă că nu vrea să supraestimeze, pentru că de cele mai multe ori istoria merge mai departe, fără să observe ce fac oamenii mărunţi.
Poate ar mai trebui să adăugăm un amănunt: Plastic People Of The Universe au încheiat cele trei zile de doliu național declarate de statul ceh la încetarea din viață a lui Václav Havel anul trecut. Aceste zile de doliu au avut ca punct culminant un concert rock în seara de 23 decembrie 2011, la palatul Lucerna din Praga, construit de arhitectul Václav Havel, bunicul președintelui Václav Havel.
