Linkuri accesibilitate

Dezbateri electorale în lipsa figurilor cheie


Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale dinaintea scrutinului prezidențial, aprobat de Comisia Electorală Centrală prevede faptul că la dezbaterile electorale participă candidații înscriși în cursă sau reprezentanți ai acestora. Ultimele dezbateri televizate au arătat că de această posibilitate fac uz mai mulți candidați, lucru care a stârnit un val de critici pe rețelele de socializare.

Pe 30 octombrie, cetățenii moldoveni de pretutindeni sunt chemați să aleagă viitorul șef de stat. Din cei 12 candidați înscriși în cursă, 3 sunt independenți și, crede experta în comunicare, Ludmila Andronic este necesar ca în fața alegătorilor, candidații să se distanțeze de structurile de partid și să-și centreze discursul pe propria persoană. Iar din moment ce râvnesc funcția de președinte, notează Ludmila Andronic, anume candidații trebuie să apară în față plătitorilor de impozite și să-și prezinte platforma electorală, nu colegii de partid sau alți ziși reprezentanți. Cei care fac uz de această posibilitate, crede Ludmila Andronic, își fac un deserviciu:

„Specificul Republicii Moldova este unul de așa natură încât necesită cunoașterea candidatului propriu-zis. Noi așteptăm un președinte care să poată să fie un centru sau un pol de calmitate, de rațiune, de inteligență politică. Și atunci, el poate să aibă o echipă foarte bună, dar de fapt, ea nu va fi împinsă totalmente în această mică clădire a președinției. Și în virtutea poziției pe care o are președintele în Republica Moldova, el nu trebuie să fie dependent de partidul său, sau de partidul care l-a adus până în fruntea țării.”

Prin Constituție, împuternicirile președintelui sunt limitate și șeful de stat este văzut mai degrabă ca o figură simbolică, atu ar fi însă bonusul de imagine și credibilitate dobândit în timpul campaniei electorale, sugerează Ludmila Andronic. De asta, crede ea, intermediarii nu își au rostul în timpul dezbaterilor electorale, pentru că acel spațiu de timp este al candidaților, pentru a se impune în fața alegătorului:

„Oamenii vor să știe cine este persoana care va fi în fruntea țării, să-l vadă în diferite ipostaze, chiar și atunci când nu are cel mai brav discurs electoral. Noi știm, din istoria prezidențialelor din lumea întreagă, au existat momente când anumite dezbateri electorale au schimbat totalmente soarta alegerilor, doar pentru că unii candidați s-au prezentat mai bine în dezbaterile televizate. Iată de ce este important să apară acești oameni în fața noastră.”

Campania electorală durează doar o lună și în această perioadă alegătorii așteaptă deopotrivă asumare de responsabilități și răspunsuri pertinente la problemele din societate, remarcă editorialistul Victor Ciobanu. El susține că mulți din cetățenii cu drept de vot vor face alegerea în ultimul moment, de asta, participând la dezbateri, candidații vânează de fapt voturile celor indeciși și îi ajută să se clarifice:

„Cred că sunt moral obligați să se prezinte. Dacă nu se prezintă, da, e vorba de anumite strategii, dar nu este bine pentru alegător. Este confuzie, având în vedere că scrutinul este prezidențial, nu este vorba de alegeri parlamentare sau locale. Publicul se mai clarifică din dezbateri, dar decisive vor fi dezbaterile din turul doi, când o să avem doar doi candidați și atunci chiar asta poate să încline balanța.”

Unul din sondajele realizate în perioada electorală arată că respondenții s-au împărțit aproape egal, între cei care îi dau șanse de izbândă viitorului șef de stat, și cei care cred că problema sărăciei și a corupției trebuie pusă doar pe seamă legiuitorilor. Această distribuție procentuală, observă experții, ar fi un motiv în plus pentru candidați, să iasă în fața publicului și să obțină acel bonus de încredere pe care nu-l au în sondaje partidele de la guvernare.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG