Cazul Republicii Moldova, din perspectiva dialogului social, va fi discutat azi în cadrul unei conferințe internaționale organizate la Chișinău. Experții în domeniu constată că în multe sectoare ale economiei moldovene lipsește dialogul eficient între autorități, sindicate, care apără drepturile muncitorilor, și patronatele care reprezintă interesele angajatorilor. Cum poate fi consolidată cooperarea dintre partenerii sociali, astfel încât drepturile economice și sociale ale lucrătorului să nu fie încălcate? La aceasta și alte întrebări am căutat răspuns de la Ala Lipciu, coordonatoare națională a Organizației Internaționale a Muncii.
Europa Liberă: Cazul Republica Moldova, din perspectiva dialogului social va fi discutat azi în cadrul unei conferințe internaționale organizate la Chișinău. Întâi de toate, ce ar trebui să înțelegem vorbind despre eficiența unui dialog social sau cum explicați oamenilor esența lui?
Ala Lipciu: „Pentru început, conferința de astăzi este un parteneriat al Fundaţiei Friedrich Ebert, al Organizației Internaționale a Muncii și al Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova dar și a Confederației Naționale a Sindicatelor. Astăzi vom pune în discuție, într-un format extins, felul în care este promovat dialogul social în Republica Moldova, gradul lui de maturitate și aportul pe care acesta-l aduce la rezolvarea unor probleme ce țin de piața forței de muncă. Ca să înțeleagă și ascultătorii noștri, aș vrea să vă spun că important este de înțeles faptul că acest dialog social, din perspectiva unei economii de piață, este pentru noi toți un exercițiu al democrației. Dialogul social oferă acces atât angajatorului cât și lucrătorului la actul guvernării prin faptul că poate să-și promoveze anumite interese, dar și prin faptul că poate să fie protejat, drepturile lui pot fi protejate atunci când este vorba de felul în care este reprezentat, în cazul lucrătorului - de către sindicate, în cazul angajatorului - de către patronate, atunci când este vorba de lucruri absolut esențiale, costul forței de muncă, condițiile de muncă etc. Sunt elemente care de cele mai multe ori definesc felul în care omul este protejat atunci când se află într-un raport de muncă, în care interesul este și de partea angajatorului, pentru că el este preocupat de performanța economică. Felul cum se armonizează aceste interese definește gradul de maturitate al dialogului social care permite ca acești actori să vină în discuție, să coordoneze anumite lucruri etc.”
Europa Liberă: Înțelegem că un instrument al dialogului social este cooperarea dintre autorități, sindicate și patronate. În Republica Moldova, aceste structuri dau dovadă de cooperare atunci când este vorba de apărarea intereselor muncitorilor? Adică obiectivele despre care ați vorbit mai devreme, se reușește să fie atinse?
Ala Lipciu: „Întâi de toate, dialogul social are două dimensiuni. Atunci când vin autoritățile publice să medieze dialogul dintre angajat și angajator, această formă este definită prin dialog social tripartit. Și o altă formă este dialogul social bipartit, atunci când angajatorul și lucrătorul vin în comunicare directă. Republica Moldova s-a angajat să exercite dialogul tripartit, a fost stabilit cadrul instituțional, avem o componentă aparte în codul muncii care vizează această dimensiune, există cadrul instituțional care este Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective, dar și comisii de genul respectiv la nivel de ramuri și teritoriu. Totodată, există comitete de dialog social la nivel de întreprinderi, cel puțin legislația permite acest cadru.
Pe cât de eficient este acest mecanism în Republica Moldova? Trebuie să spunem că există anumite progrese care au fost făcute, de regulă la nivel național se cere punctul de vedere și comentariile atât a sindicatelor cât și a patronatelor față de anumite politici de dezvoltare, lucru foarte important, pentru că prin această prismă atât lucrătorul cât și patronul încearcă să-și promoveze interesele proprii, să devină parte a actului guvernării. Acest lucru se face de multe ori printr-un lobby al organizațiilor reprezentative. Particip deseori la asemenea ședințe, și subiectele puse în discuție țin doar de piața forței de muncă. Acest cadru de subiecte este deseori extins, se ajunge la cadrul macroeconomic, politici fiscale, cele care în ultima instanță influențează felul cât de flexibilă este piața forței de muncă.
Da, mai există anumite rezerve, întâi de toate pentru faptul că președinția comisiei respective este deținută de către reprezentantul guvernului. În cazul pauzelor dintre plecarea unui cabinet de miniștri și instalarea unui alt guvern, comisia nu se întrunește. Au fost cazuri în care opiniile propuse de către partenerii sociali nu au fost acceptate, și nici nu a fost argumentat faptul de ce nu au fost acceptate. Au fost cazuri când vizavi de acte foarte importante, părerea partenerilor sociali nu a fost solicitată. Au fost și cazuri în care deși s-a ajuns la concluzia că un anumit act mai trebuie îmbunătățit, totuși guvernul l-a acceptat și aprobat. Mai există anumite deficiențe atunci când vorbim de dialogul social bipartit, pentru că în negocierile colective, lucrurile ce țin de procesul de producție și locuri de muncă, patronul și angajatul este cel care decide asupra felului de cum decurg aceste relații, care sunt condițiile.”
Europa Liberă: Dacă am fi să luăm un exemplu concret. În că măsură poate reprezenta dialogul social o soluție pentru situația de la Calea Ferată, unde sunt restanțe la salarii pentru câteva luni, iar întreprinderea continuă să lucreze în pierderi?
Ala Lipciu: „Să știți că salariile este un subiect care se află sub monitorizarea nu doar a partenerilor sociali din Republica Moldova, dar a Organizației Internaționale a Muncii. Salariile trebuie să fie achitate periodic, așa cum este stipulat în contractele de muncă. În cazul în care, din anumite circumstanțe economice nu se reușește, se găsesc soluții de comun acord, se fac reeșalonări etc. Trebuie să fie foarte clare acțiunile ce trebuie întreprinse. În cazul în care aceste acțiuni lipsesc, lucrătorul care în cazul de față este victimă, trebuie să fie puternic, să vocifereze problema, să dovedească faptul că este legitim reprezentativ și că poate contribui la soluționarea problemei. În cazul de la Calea Ferată se pare că sindicatul de ramură nu este foarte insistent în acest sens. Această discuție trebuie pusă pe masa atât a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective dar și a comisiei de sector. În cazul în care este nevoie de Organizația Internațională a Muncii, aceasta este disponibilă de fiecare dată să consulte cum aceste probleme pot fi depășite, dar este nevoie și de o voință politică.”
Europa Liberă: Cum se întâmplă că despre unele probleme care afectează muncitorii, cum ar fi salariile în plic, se discută de mai mulți ani, și totuși schimbările întârzie. Ce soluții vedeți dumneavoastră?
Ala Lipciu: „Exact cum spuneam, este nevoie în primul rând de voință politică, pentru că acest fenomen să fie acceptat și pentru ca să se dorească să se ia acțiuni concrete ca aceste fenomene, numite mai sus, să fie depășite. Nu doar Moldova suferă de aceste fenomene, dar Republica Moldova este cu siguranță cea care pierde foarte mult de pe urma lor.”
Europa Liberă: Pentru că ați vorbit de voință politică, în ce măsură această voință politică poate fi obținută prin dialogul social?
Ala Lipciu: „În format tripartit se poate întocmi planuri de acțiuni foarte concrete, dar și foarte reale, nu declarative. Patronatele și sindicatele sunt în stare și ar trebui să vină cu inițiative, astfel ca guvernul și partenerii sociali să întreprindă acele acțiuni, care sunt deja oferite de partenerii de dezvoltare. Acesta ar fi formatul, toți actorii trebuie să conștientizeze importanța fenomenului și să încerce să acționeze, nu doar să se discute.”
