Linkuri accesibilitate

FMI a aprobat un acord pe trei ani cu Republica Moldova


Decizia conducerii FMI va deschide Republicii Moldova calea spre alte credite importante, din partea UE sau a Băncii Mondiale

Consiliul director al Fondului Monetar Internațional (FMI) a aprobat luni cu unanimitate de voturi programul cu Republica Moldova pe o perioadă de trei ani, a anunțat președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu. Potrivit BNM, acordul cu FMI prevede accesul la circa 182,7 milioane dolari. „Decizia de astăzi a Fondului Monetar Internațional va crește credibilitatea noastră în fața investitorilor și partenerilor internaționali”, s-a mai precizat în comunicatul președintelui parlamentului.

La rândul său, premierul moldovean Pavel Filip a declarat că în zilele următoare vor fi comunicate „liniile principale pe care se bazează programul cu FMI, astfel încât cetățenii sa fie informați cât mai corect”.

La începutul lunii septembrie, guvernul a adoptat prin asumarea răspunderii și fără o dezbatere în Parlament un pachet de legi financiare, între care și cea prin care datoria către Banca Națională se preschimbă în datorie de stat. Argumentul guvernului, în acel moment, era că sunt legi agreate cu FMI. Și alte măsuri adoptate între timp de Banca Națională, cum ar fi blocarea majorității acțiunilor la Moldinconbank s-ar număra printre precondițiile negociate cu FMI.

Directorul adjunct al FMI, Mitsuhiro Furusawa a declarat, după ședința Consiliului director, că măsurile luate deja pentru a întări sistemul bancar și evita o nouă criză ca cea din 2014, trebuie urmate de „o implementare eficientă și la timp a măsurilor gândite să nu mai permit abuzuri din partea mangerilor sau acționarilor. Un rol cheie în aceste eforturi îl vor juca un sistem judiciar și o bancă centrală eficiente și independente”.

Totodată, FMI pledează , pe termen mediu, pentru „lărgirea bazei de impozitare și investiții prioritare în domeniul social și în infrastructură”. Combaterea corupției și transparența veniturilor înalților funcționari sunt deasemeni menționate de FMI printre prioritățile pe care ar trebui să le aibe guvernul de la Chișinău.

Previous Next

XS
SM
MD
LG